Biografia împăratului vietnamez Minh Mang (1792-1841) (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
Ming Mang, împăratul Vietnamului, și-a cîștigat o tristă reputație prin persecutarea misionarilor creștini.
Născut Chi Dam în 24 mai 1792, M. M. era al patrulea fiu al împăratului Gia Lang, dar a fost ales ca succesor din cauza antipatiei sale nedisimulate pentru europeni. El a adoptat numele de M. M. la urcarea pe tron, în 1821.
M. M. a fost un confucianist înflăcărat, fapt care a dominat politica sa mai mult ca orice alt aspect. El credea că toate celelalte religii, inclusiv budismul și taoismul, dar mai ales creștinismul, veneau în contradicție cu principiile de bază ale vieții culturale, politice și teologice vietnameze. După părerea lui, credința non-confucianistă reprezinta o amenințare directă la adresa esenței divine a împăratului și a nevoii de supunere absolută față de împărat.
Disprețul lui M. M. față de străini s-a manifestat mai întîi atunci cînd i-a trimis o scrisoare personală lui Ludovic al XVIII lea al Franței, declarînd în termeni lipsiți de echivoc că nu va îngădui nici un comerț între Franța și Vietnam. De asemenea, nu a fost de acord ca în guvern să fie înființat un oficiu care să se ocupe de afacerile externe, numindu-i pe europeni „barbari” și declarîndu-i nedemni de atenția guvernului său. Din dorința de a-i supraveghea pe misionarii francezi aflați în număr mare în sudul Vietnamului, el i-a chemat în capitala Hue, pretinzînd că avea nevoie de interpreți. M. M. a interzis intrarea tuturor misionarilor în 1825. Suspectîndu-i pe catolici de implicare în revolta condusă de Le Van Khoi în 1833 (lucru confirmat ulterior), M. M. a scos în afara legii propovăduirea creștinismului în țară. El i-a închis pe toți preoții, nu numai pe cei francezi, ci pe toți catolicii. Cîțiva misionari au evadat, dar unul dintre ei, reverendul Francois Gagelin, a fost capturat și adus la Hue înlănțuit ca un animal. Judecat pentru „predicarea religiei lui Isus”, el avea să fie executat prin strangulare în octombrie 1833. În următorii șapte ani, M. a mai omorît zece misionari cu o cruzime asemănătoare.
M. M. a făcut prea puțin pentru îmbunătățirea soartei poporului său. El nu a inițiat nici un program de lucrări publice și nici nu a introdus vreo reformă socială sau agrară. Sprijinul de care se bucura a început să se erodeze pe cînd el continua să-i îndepărteze pe străini, iar în clipa morții, în ianuarie 1841, avea motive întemeiate să se îndoiască de loialitatea propriului popor. Persecutarea creștinilor a reprezentat o cauză directă a invaziei franceze în Vietnam în 1858, ocupația străină prelungindu-se pînă în 1954, cînd francezii au fost învinși la Dien Bien Phu.
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, 1995, pp. 332-333/MINH MANG [Chi Dam] (1792-1841).

Traducerile lui Confucius în română (2005)

<
Cea mai recentă apariție românească despre Confucius (și care conține, printre altele, și citate din principala sa operă, Analecte) începe în felul următor: ”De Confucius toată lumea măcar a auzit, dar puțini știu mai multe despre el. Puțin sînt acei occidentali care să știe măcar o maximă a sa, chiar dacă el este cel mai mare filozof din istoria Chinei, a cărui moștenire continuă să existe și în ziua de azi. În lume există șase milioane de oameni care își zic ”confucianiști” și sistemul chinezesc de pietate conservat datorită lui numără 379 milioane de adepți în 91 de țări (6,4% din populația mondială, în comparația cu 6% budiști)”* Lucrarea marelui gînditor cu cele mai multe versiuni românești este Analecte.
Traducerea din limba chineză, în oricare limbă a pămîntului, nu este lipsită de surprize, cere o bună cunoaștere, riscuri existînd „la tot pasul”... Cînd ne-am referit la Lao Tze am citat diferite considerații aparținînd lui Allen Watts, considerații ce rămîn valabile și în cazul de față. Am mai putea adăuga descoperind în introducerea recentei apariții românești, citată la început, următoarele: ”Chineza este o limbă bogată, pe mai multe niveluri, care se reduce la o mormăială monosilabică fără sens cînd este redată cu caracterele latine ale arogantului Imperiu Roman. De-a lungul timpului, marea dramă a relației est-vest a constituit-o dificultatea fundamentală a traducerii celor două limbi care fac parte din familii, astfel încît să nu se implice textul mai mult decît ar fi necesar”.**
Vom încerca să definim confucianismul citînd din Religiile lumii: „confucianismul nu este, în sens strict, o religie, și este necesar să se distingă între confucianism ca școală filozofică, sau, mai exact, ca școala de înțelepciune, și confucianismul cultural [...] spiritul religios al confucianismului cult se percepe, fără tăgadă, din respectul său autentic față de Cer, respect ce impune ca în legătură cu el să nu se pună întrebări inutile, să nu fie nici obiectivizat și nici subiectivizat”.***
Astăzi Analecte sau Lun Yu, cum i se spune în transliterare, există pentru de limba română în patru traduceri diferite, conținînd: (1.) Confucius, Doctrina lui Confucius sau cele patru cărți clasice ale Chinei, traducere din limba franceză de Vlad Cojocaru, 477 pag., Editura Timpul, Iași, 1994; (2.) Confucius, Analecte, traducere din limba chineză veche, studiu introductiv, tabel cronologic, note și comentarii de Florentina Vișan, 318 pag., Editura Humanitas, București, 1995; (3.) Lao Zi și Confucius, traducere din limba chineză veche, studii introductive, comentarii și note de Mira și Constantin Lupeanu, Editura Qilinul din jad, București, 1997, 381 pag.; (4.) Confucius, Lun Yu - Convorbiri și notații, traducere din limba chineză veche, cuvînt introductiv și postfața ”Periplu la Qu Fu”, 120 pag., Editura Imperator, București, 1999. Cele mai consistente, cel mai pline de note, deci profitabile pentru un cititor curios, sînt edițiile aparținînd lui Vlad Cojocaru, Florentina Vișan și Constantin Lupeanu.


(...)
>

SURSA
?, Analecte de Confucius, „?”, serie nouă, an II, nr. 2, 2005, p. 39.