Legătura navală Brest-New York realizată în timpul domniei împăratului Napoleon III (QUEFFELEC 1956)

<
(...)
În '58, locuitorii din Brest* îl „curtaseră” cu înfocare pe împărat. Pe împărat**, pe împărăteasă***; le făcuseră o primire înnebunitoare - banchete, baluri, plimbări, treceri în revistă navale, focuri de artificii și urale fără sfîrșit, dar în culise aveau grijă să le prezinte jalbe potrivit legii. Pentru ce să sortești Brestul, așezat lîngă rada sa la o distanță de două ore de larg,doar destinului de port de război? Pentru ce să-l legi fedeleș între două fortificații a la Vauban**** și o temniță dominatoare? Menirea Brestului era să se avînte spre larg, să întindaă mîna tuturor Americilor. De la Paris la Brest pînă la bancul de nisip de la Petite -Sole, de unde drumurile se contopeau, un călător ar avea nevoie de numai treizeci și patru de ore, în timp ce de la Paris la Le Havre***** i-a trebui patruzeci și șase, ca să ajungă în același punct și cincizeci și șase de la Paris prin Southampton******. Și să nu se spună că Brest era greu accesibil. (...)
Împăratul nu se mulțumise să furnizeze ambițiilor brestiene banale formule a la Prudhomme*******, din cele în care excelau mărimile pămîntului. „Ce spectacol magnific! Regret că nu mi-a fost dat să-l văd mai demult”; strigătul acesta pornit din inimă a fost lansat, se pare, de la Portzic pe deasupra radei și cules de un mareșal al Curții. Astfel, ducele de d'Angouleme******** (Joly, politehnician, îl auzise repetat) l-ar fi întrebat pe Gay-Lussac*********, omul care se înălța cu balonul pînă la șase mii de metri: „Cred că v-a fost tare cald așa de aproape de soare!”... Napoleon al III lea, fără convenție de stil, „luase notă bună”, el care credea atît de mult în virtuțile schimburilor internaționale! Un port comercial țîșnise la piciorul meterezelor brestiene, iar lucrările ultimului tronson a liniei ferate Paris-Brest li se dăduse un impuls viguros. Totul fusese într-un chip triumfal chip triumfal în zilele de 25 și 26 aprilie 1865. Veniseră la Brest miniștrii plenipotențiari ai mai multor țări europene; îi aștepta aici la cheu, în portul Napoleon, un minunat pachebot al Companiei Generale Transatlantice**********. Pe timpul refluxului mareei înalte au vizitat rada, folosindu-se de nava Louis XIV***********. „Astăzi Europa știe că te poți urca într-un vagon de tren la Petersburg, al Viena, al Berlin și Frankfurt, pentru a ajunge direct la Brest, urmînd o linie dreaptă”, scrisese un breton. Da. Și mai știa Europa că de la Brest ea putea ajunge direct la New York. Transatlanticele franceze făceau acolo escală. (...)
Asemenea cărărilor din imensele păduri primitive, oamenii croiseră drumuri în hula oceanelor, astfel că între Europa și America, America și Europa se desenează astăzi linii nevăzute de corăbii, purtătoare de oameni și fructe, de metale și stofe, de grîne și mașini, de vești și speranțe. Totul fusese rînduit cu mare înțelepciune. Căpitanul american Arthur Maury, marele desenator de drumuri oceanice, nu neglijase nimic în calculele sale - nici vînturile, nici curenții, nici reperele de pe țărmuri, nici locurile bune de aterizare.
O linie transatlantică franceză lega Brest de New York. Pacheboturile sale, uriașul Napoleon III cu zbaturi și toți tinerii mastodonți cu una sau două elice - Ville de Paris, Pereire, Saint-Laurent, Washington, Lafayette************- avînd un deplasament de aproape șase mii de tone și mașini de o mie două sute pînă la o mie trei sute cai-putere, nu puteau aștepta în larg asemenea unor nave de război, căci respectau un orar și aplicau tarife. Aveau deci nevoie să recunoască Iroise ziua ca și noaptea. Un pachebot este lung cît de-aici pînă la biserică, o sută metri și mai mult, duce trei sute de pasageri și alergă cu aproape treisprezece noduri*************, dar se frînge ca o barcă de trei tone cînd se lovește de o stîncă și atunci s-a dus pentru totdeauna.
(...)
>

SURSA
Henri Quefflec**************, O lumină se aprinde pe mare, trad. E. Grozea, ed. Eminescu / colecția Romanul de dragoste nr. 218, București, 1987, pp. 45-47, 115-116.

NOTE M.T.
* Brest = Port francez la Atlantic, în peninsula nord-vestică Bretania. (http://www.archive.org/stream/northernfrance00karl#page/n327/mode/2up)
** Louis Napoleon Bonaparte (1808-1873) = Nepot de frate al împăratului Napoleon I (1769-1821). Împărat al Franței (1852-1873). (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/403129/Napoleon-III)
*** Eugenie de Montijo (1826 Granada/Spania -1920 Madrid) = Contesă de Teba. Împărăteasă a Franței (1853-1870). (http://ce-am-mai-citit.blogspot.ro/2012/08/octave-aubry-imparateasa-eugenia.html)
**** Sebastien Le Prestre, marchiz de Vauban (1633-1707) = Mareșal. Cel mai important inginer militar al epocii, prin inovațiile sale în construcția forticațiilor. (http://www.vaubanecomusee.org/anglais_vaubaningenieurmilitaire.htm)
***** Le Havre = Port francez la Atlantic, în penisnula nord-vestică Normandia. (http://www.archive.org/stream/northernfrance00karl#page/60/mode/2up)
****** Southampton = Port englez la Canalul Mânecii. (http://www.discoversouthampton.co.uk/visit/history)
******* Sully Prudhomme (1839-1907) = Scriitor francez. Primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1901. (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1901/prudhomme-bio.html)
******** Louise Antoine de Bourbon (1775-1844) = Fiul și moștenitorul regelui francez Carol X (1824-1830). Duce d Angouleme. (https://archive.org/details/leducdangoulme00guicgoog)
********* Joseph Gay-Lussac (1778-1850) = Chimist și fizician francez, cunoscut pentru cercetările asupra proprităților gazelor. (http://www.chemheritage.org/discover/online-resources/chemistry-in-history/themes/early-chemistry-and-gases/gay-lussac.aspx)
********** Compania Generală Transatlantică = Companie navală franceză înființată în 1855. A luat acest nume în 1861. Prima cursă a fost făcută în 1864. (http://www.frenchlines.com/histoire/histoire_cgt_dates_en.php)
*********** Louis XIV = Ludovic XIV de Bourbon, rege al Franței (1643-1715). Supranumit Regele Soare. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/ludovic-al-xiv-lea-i-epoca-aur-fran-ei#)
************ Gilbert du Motier, marchiz de la Lafayette (1757-1834) = Cetățean onorific al SUA pentru participarea la Războiul de Independență împotriva Marii Britanii (1775-1781). Participant la prima revoluție franceză (1789-1794). Exilat în timpul lui Napoleon I. Deputat liberal în timpul Restaurației dinastiei de Bourbon. Participant la revoluția din 1830. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5609/33/)
************* nod = Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat.nodus. Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/nod)
************** Henri Quefflec (1910 Brest - 1992 Franța) = Scriitor francez ale cărui cele peste 80 de romane au ca temă marea. Premiul Academiei franceze pentru roman în 1958. (http://henriqueffelec-aahq.overblog.com/biographie)

COMANDANȚI MILITARI - CHODERLOS DE LACLOS (1741-1803)

P. Laclos - en.wikipedia.org

Pierre Ambroise Francois Choderlos de Laclos s-a născut la 18 octombrie 1741 la Amiens, în nordul Franței.

Era fiul lui Jean Ambroise Choderlos de Laclos, scutier și secretar de intendență pentru provinciile Picardia și Artois. Familia era probabil de origine spaniolă, fiind recent înnobilată.

Atras de cariera armelor și dotat pentru matematică, la 23 ianuarie 1760 Laclos reușește al cincilea din 26 de admiși la Corpul Regal de Artilerie, recent înființat. În anul următor, la 8 martie, obține brevetul de sublocotenent.

Avansat la gradul de locotenent, este atașat la 15 ianuarie 1762 Brigăzii pentru Colonii, în curs de formare în portul atlantic La Rochelle pentru o expediție în Canada. Dar înfrângerea Franței în Războiul de Șapte Ani (1756-1763) și ocuparea Canadei de Marea Britanie duc la anularea operațiunii.

Între 1762 și 1780 este detașat în garnizoane provinciale: Toul, Strasbourg, Besancon, Grenoble, Valence.

M. Montalembert - en.wikipedia.org

Dosarul de serviciu de la Arhivele de Război îl prezintă ca un ofițer cu conduită exemplară. Una din realizările sale este construirea în 1780 a unor fortificații la Ile d’Aix, sub conducerea marchizului Marc de Montalembert (1714-1800), membru al Academiei de Științe. Fiind lipsit de protectori, capătă gradul de maior de abia în 1780, în cadrul regimentului Toul Artilerie.

În 1767 începe să publice versuri, iar între 1780-1782 scrie romanul Les Liasons dangereuses ou Lettres recueilles dans une societe particuliere et publiees pour l instruction de quelques autres (Legături primejdioase...). Publicarea cărții la Paris în martie 1782 are ca rezultat un scandal enorm, Laclos fiind mutat disciplinar de la Ile d’Aix în portul atlantic Brest. Dar Montalembert intervine, arătând că  ’’un asemenea ofițer este de neînlocuit’’, și ordinul este anulat.

S. Vauban - en.wikipedia.org

La 23 martie 1786 trimite o scrisoare Academiei Franceze, care lansase concursul ’’Elogiul lui Vauban’’. În scrisoare, Laclos critică dur principiile și operele acestui mare genist francez (1633-1707), respectat de toată armata franceză. Ca urmare, Laclos este aspru mustrat de superiori pentru a fi încălcat ’’disciplina și spiritul de corp’’, susținând o părere opusă ’’ortodoxiei militare’’. De asemenea, pierde dreptul de a mai publica fără avizul șefilor. În plus este detașat la Metz, dar la scurt timp își dă demisia din armată, din acest moment carierea sa devenind preponderent politică.

Philippe Egalite- www.la-couronne.org

În La Fere, unde se mutase unitatea sa, îl cunoaște pe vicontele de Noailles, prin intermediul căruia intră în cercul ducelui d’Orleans (Philippe Egalite), viitor rege constituțional între 1830-1848. Exercită o importantă influență asupra ducelui, care îl ajută să ocupe funcția de secretar al ducelui de Chartres.

G. Danton - en.wikipedia.org

După declanșarea Revoluției în 1789 e numit comisar al Adunării electorale a cetățenilor nobili din Paris. Apoi îl însoțește pe ducele d’Orleans la Londra, unde are o importantă activitate politică. Revenit acasă, devine secretar al clubului radical al iacobinilior și director al publicației Le Journal des Amis de la Constitution. Se manifestă ca un acuzator vocal al regelui Ludovic al XVIII lea de Bourbon (1774-1792), care va fi judecat, condamnat la moarte și ghilotinat la 21 ianuarie 1793. Este susținător al instaurării unei regențe până la majoratul fiului regelui (Delfinul), vizându-l pentru această funcție pe ducele d’Orleans. Dar după înfrângerea politică a grupării ducelui, îi părăsește pe iacobini. Deține funcții politice, ca aceea de delegat în timpul Comunei din 10 august 1792 și cea de comisar al puterii executive republicane, numit fiind de liderul republican Georges Danton (1759-1794).

N. Luckner - www.kc-cham.de

J. Servan - fr..wikipedia.org

În plan militar, este numit comisar pe lângă armata generalului Nikolaus Luckner (1722-1794) de la Reims, participă la conducerea operațiunilor în marea victorie de la Valmy (nord) împotra prusienilor (21 septembrie 1792) și este numit șef de stat major în armata generalului Joseph Servan (1741-1808) din munții Pirinei (sud).

La 31 martie 1793 este arestat împreună cu apropiații lui Philippe Egalite. În închisorile de la La Fere și Picpus redactează memorii având ca teme balistica și fortificațiile.

P. Barras - en.wikipedia.org

Eliberat în decembrie 1794, obține o slujbă în administrație cu ajutorul lui Paul Barras (1755-1829), unul din membrii Directoratului care a condus Republica după înlăturarea regimului iacobin în iulie 1794.

L. Carnot - www.roi-president.com

După lovitura de stat din 9 noiembrie 1799, prin care generalul Napoleon Bonaparte devine Prim Consul al Republicii (1799-1804), Laclos obține de la ministrul de război Lazare Carnot (1753-1823) reintegrarea în armată cu gradul de general de brigadă. Admirator al lui Napoleon, participă la campaniile acestuia în armatele Rinului (Germania) și Italiei.

Stendhal - www.ry7.ru

În 1802 este comandant al rezervei de artilerie a armatei din Italia condusă de generalul Auguste Marmont (1774-1852). În această perioadă este vizitat la loja sa de la opera Scala din Milano de sublocotenentul Henri Beyle (1783-1842), cunoscut ulterior sub pseudonimul literar Stendhal.

La 1 mai 1803 este trimis din Franța la armata din Neapole a generalului Joachim Murat (1767-1815), unde va acționa sub comanda generalului Gouvion Saint Cyr (1764-1830) și participă la bătălia de la Mincio. Scrisorile adresate familiei în această perioadă îl prezintă ca un militar model.

La 5 septembrie 1803 Pierre Choderlos de Laclos moare la Tarento (sudul Italiei), unde sosise să preia comanda artileriei, după ce se îmbolnăvise grav în urma unei călătorii foarte obositoare. Înainte de a muri îi cere Primului Consul într-o scrisoare să aibă grijă de familia sa, dar văduva va primi doar o pensie modestă.

Epilog: După înfrângerea lui împăratului Napoleon la Waterloo (1815), dinastia regală de Bourbon revine pe tronul Franței. Ca urmare, în 1824 romanul Legăturile primejdioase este condamnat de justiție la distrugere, decizie confirmată de Curtea Regală. În anul următor, cartea este pusă la index, alături  de operele iluminiștilor secolului XVIII Montesquieu, Voltaire și Rousseau. În 1988 compania americană Warner Bros a lansat fimul cu același nume, în care au fost distribuiți Michelle Pfeiffer, Glenn Close, John Malkovich și Keanu Reeves. Filmul a obținut în 1989 premiile Oscar pentru scenografie, costume și scenariu adaptat și în 1990 premiul BAFTA pentru scenariu adaptat.

SURSA

Choderlos de Laclos, Legături primejdioase, vol. I, trad. A. Philippide și G. Sturdza, Editura pentru literatură (BPT), București, 1969, pp. XXI-XXVIII (Irina Mavrodin).