Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
vineri, 1 iunie 2007
Interviu cu consulul Rusiei la Constanța în 2007 („Tomis” 2007)
-În 1947, acum exact 60 de ani, a fost înființat actualul Consulat General al Rusiei la Constanța. (Acesta fusese precedat, în Dobrogea, de viceconsulatul imperial rus din Tulcea, în 1864.) Se va întâmpla ceva anul acesta în cinstea cestei prime cifre rotunde?
- De fapt, baza juridică a înființării Consulatului General a fost acordul bilateral din mai 1946, iar deschiderea Consulatului a avut loc un an mai târziu, în aprilie 1947. deși data reprezintă, într-adevăr, un eveniment foarte important în realizarea practică a cooperării româno-ruse, nu am planificat, anul acesta, manifestări deosebite în acest sens.
-Pe 15 octombrie 1878, baronul D. F. Stuart, numit ministru rezident al Rusiei la București cu o zi înainte, a înmânat scrisorile sale de acreditare M. S. Regelui Carol I. Rusia a fost astfel prima mare putere care a recunoscut oficial independența României. În 2008 se vor împlini 130 de ani (a doua cifră rotundă) de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Rusia și România. Ce va pregăti cu această ocazie Consulatul General al Federației Ruse la Constanța?
- Vă mulțumesc pentru întrebare. Această dată are un sens profund și semnificație politică importantă pentru relațiile actuale dintre România și Rusia. În acei ani soldații și politicienii români și ruși au luptat în comun pentru eliberarea Balcanilor, inclusiv pentru independența și întărirea sistemului de stat al României. Tot ce am obținut în cei 130 de ani merită o atenție sporită și o cercetare atentă: trebuie să tragem o concluzie serioasă asupra istoriei noastre comune și glorioase pentru a consolida în mod eficient viitorul relațiilor româno-ruse.
(...).”
M. ROȘIORU, „Tomis”, Constanța, iunie 2007
duminică, 14 martie 1971
„Istoria unirii românilor” (LUPAȘ 1937)
Ioan Lupaș, Istoria unirii românilor, Scripta, București, 1993 (1937), p. 290
(...) că românii sunt un singur nedespărțit în veci. Al doilea dascăl, care mai târziu a venit și mi-a plămădit acest suflet național, tot de pe plaiurile arădene își trăgea obârșia... a fost profesorul Munteanu-Murgoci. El este acela care, în timpul adolescenței, mi-a făcut legătura cu românii din Ardeal; prin el am început să pricep sufletul ardelean și să-l iubesc...”
Fie ca această prețuire a sufletului românesc să înlesnească toate silințele desfășurate fără preget pentru a face din domnia Regelui Carol II - urmașul comandantului de la Plevna și al eroului mucenic al întregirii naționale - un timp de reînviere a credinței și de înflorire a culturii românești în felul cum o întrezărea însuși tânărul nostru suveran, în clipa când anunța ca program al acestei domnii reînvierea glorioaselor și generoaselor tradiții cultural artistice din timpul lui Constantin Brâncoveanu.
Gândul suveranului a fost arătat în 1933, cu prilejul serbărilor jubiliare de jumătate de veac de la zidirea Castelului Peleș, în următoarele versuri ale lui Octavian Goga:
Și-a prăznuit în piatră biruința,
Și-asemeni lui Manole din poveste
La temelie și-a zidit credința.
Potop de sânge le-a-nroșit veleatul
Și-un vis slăvit de-a veacurilor gură
S-a izbândit, de-a lungul și de-a latul.
Îți cer povața ta să-mi reînvie,
Eu, Regele, nepotul și urmașul
Al treilea în scaun de Domnie.
Și vorba mea dau chezășie vouă,
Că voi clădi cu cumpănire dreaptă
Pe ziduri vechi o Românie Nouă...”