Sibiul istoric (M. D. R. T. 2011)

Desemnat Capitală Europeană a Culturii în 2007, împreună cu Luxembourg, Sibiul a trecut timp de mai mulți ani printr-un proces extins de restaurare și centrul său istoric este acum un mic, dar încântător oraș medieval, pe care îl puteți traversa pe jos, plimbându-vă pe străzile pietonale și piețele înconjurate de clădiri istorice. Cunoscut, de asemenea, sub numele german de Hermannstadt, Sibiul a fost întotdeauna un important centru al comunității germane din Transilvania. Propriu-zis, orașul a fost întemeiat în secolul XII de coloniști germani, cunoscuți aici ca sași și în secolul XVII era cunoscut ca cel mai estic oraș al Europei. Casă a unei populații mixte românești, germane și maghiare, Sibiul aduce împreună cele trei culturi, care, de asemenea, au influențat stilul arhitectonic al orașului.

Piața Mare a Sibiului, una din cele mai mari din Transilvania, a fost întotdeauna adevăratul simbol al orașului. În cursul secolului XV, a fost principala piață de cereal și, de asemenea, loc pentru adunări publice și execuții. Palatele și clădirile istorice care înconjoară piața prezintă elemente ale arhitecturilor gotică, renascentistă și barocă. Acestea includ Palatul Bruckenthal și, în apropiere, hotelul "Împăratul Roman" și hanul "Steaua Albastră", unde a locuit împăratul austriac Iosif II în 1773.
În decembrie 1989, Piața Mare a fost punctul focal al revoluției din Sibiu, eveniment comemorat printr-o placă memorială așezată în pavajul de granit. (...)

Piața Mică a Sibiului, formată între secolele XIV și XVI, este vechiul centru comercial al orașului și unul din punctele de interes cultural ale Sibiului modern. Situată între Piața Mare și Piața Huet, această zonă este caracterizată prin arcuri și galerii exterioare, acoperite și deschise, pe care vechii negustori le foloseau pentru a-și proteja mărfurile, neobișnuitele ferestre mici de pe acoperișuri, pe care localnicii le numeau "ochii orașului" și lămpi de fier forjat suspendate de variate elemente arhitectonice. (...) Muzeul de Istorie a Farmaciei este găzduit aici în fosta farmacie "La Ursul Negru", unde Samuel Hahnemann, părintele homeopatiei, a lucrat în cea mai mare parte a vieții.

Muzeul de Etnografie, care este parte a Complexului Muzeal Național Astra, este situat într-o clădire în stil neo-gotic din Piața Mică. Expoziția permanentă "Artă și cultură universală" a fost realizată în cursul secolului trecut cu numeroase obiecte de artă provenite din mai multe colecții (originare din Africa de Nord, regiunea izvorului Nilului, China, Japonia, Oceania, Asia Mică, Brazilia, Laponia și Australia). Printre artefacte se numără o mumie egipteană și o colecție de cadouri ale fostului dictator Nicolae Ceaușescu.

Acesta este locul cel mai mitologic din Sibiu. Podul Mincinosului leagă două dintre cartierele medievale ale Sibiului, Orașul de Jos și Orașul de Sus. Mai multe legende sunt adesea povestite în legătură cu acest pod. Una dintre ele spune că podul "simte" fiecare minciună rostită de cei care îl traversează și începe să hârâie și să scârție într-un mod amenințător.
Alte legende menționează minciunile îndrăgostiților sau ale negustorilor care își vând mărfurile în zonă. În realitate, numele podului pare să-și aibe originea în înțelegerea greșită ca pod fără piloni, el era numit Liegenbrucke în germană - "podul mincinos" - un omofon al cuvântului Lugenbrucke - "podul mincinosului".

Una dintre cele mai impresionante clădiri amplasate în centrul istoric al orașului este Catedrala Evanghelică din Piața Huet, care are cea mai înaltă clopotniță din Transilvania, de peste 73 de metri. Aceasta poate fi văzut aproape din orice parte a orașului. Biserica are o orgă barocă realizată de un meșter slovac în 1671, care a înlocuit prima orgă adusă în Sibiu în secolul XVI. În 1914, a fost instalată o imensă orgă bisericească, cea mai mare din Europa de Sud-Est. Aceasta a fost complet renovată în 1997 și acum au loc recitaluri de orgă din iunie până în septembrie. Impresionanta clădire a bisericii, construită în stil gotic cu arce curbate și pietre de mormânt pe peretele nordic, a fost ridicată în secolul XVI pe locul unei biserici în stil romanic datând din secolul XII. Statuia episcopului Georg Daniel Teutsch, înălțată în 1899, poate fi admirată în fața bisericii.

Una din cele mai pitorești părți ale Orașului Vechi este Pasajul Scărilor, cunoscut de asemenea, ca "Zidul cu ace". Acesta leagă Orașul de Sus de Orașul de Jos prin două și care urmează zidurile fortificate de lângă Biserica Evanghelică. Construit în secolul XIII din piatră și cărămidă, pasajul duce la Turnul Porții, una din cele mai vechi secțiuni ale fortificațiilor.

Catedrala Mitropolitană "Sfânta Treime" a fost construită la începutul secolului XX, pe locul unei biserici grecești care fusese folosită ca o catedrală episcopală. Patru icoane pictate pe lemn din vechea biserică, montate în argint și împidobite cu pietre prețioase, au fost păstrate în altar. Clădirea, o replică a Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol la o scară mai mică, are caracteristicile unei bazilici bizantine. Elementul central este cupila înconjurată de patru mici turnuri. Exteriorul este decorat cu șiruri de cărămizi galbene și roșii, în timp ce arcul de la intrarea intrarea principală este ornamentat cu cinci desene de mozaic, care au fost realizate la Munchen.

(...)
Azi, parcul natural Dumbrava Sibiului cuprinde mai multe lacuri care izvorăsc din pârâul Valea Aurie, și este străbătut de poteci pentru public. Acesta include, de asemenea, excelentul muzeu în aer liber Astra, o grădină zoologică și un număr de hoteluri și zone de distracții. Muzeul Civilizației Populare Tradiționale amplasat în Dumbrava Sibiului este unul dintre cele mai mari și mai impresionante muzee în aer liber din Europa. Cuprinde peste 300 de locuințe rurale, alături de biserici, hanuri și mori de apă și de vânt, reprezentând tehnologia rurală din întreaga România.

Prima grădină zoologică din România a fost înființată în 1929 în Dumbrava Sibiului. Ocupând o suprafață de 6 hectare, are în prezent 47 specii de animale și păsări, incluzând maimuțe, urși, lupi albi, lupi carpatini, vulpi, tigri, lei, jaguari, pume, porci sălbatici, lame, cerbi carpatini, căprioare de câmp, bivoli albi, ponei, un piton, un crocodil (...), fazani, papagali, păuni și porumbei. (...)

Trecând de grădina zoologică, drumul dntre Sibiu și stațiunea montană Păltiniș traversează satul Rășinari, care este legat de oraș printr-o linie de tramvai lungă de 13 kilometri. (...)
Rășinari este satul natal al mai multor importante personalități culturale românești, ca poetul Octavian Goga și faimosul filozof Emil Cioran. Casele în care ei au locuit sunt deschise vizitatorilor. Alte atracții turistice includ Muzeul Etnografic, Biserica Veche Sfânta Paraschiva, Biserica Sfântul Ilie, Biserica din Deal, vechea școală și ruinele unei cetăți de pământ datând din secolul XIII. (...)

Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 10-13 (Sibiu - The European Capital of Culture).

Corespondența unionistului ardelean V. Goldiș (1862-1934) din anii 1888-1934 (TOMIS 1993)

 Diana Anna Maria, Vasile Goldiș. Corespondență, „Tomis”, Constanța, martie 1993

Vastă și multilaterală, importanta și bogata corespondență întreținută de Vasile Goldiș cu un număr mare de persoane de toate profesiunile și din toate structurile sociale, îmbogățește cunoștințele, completează aria de cuprindere a problemelor de toate felurile în perioada cuprinsă între 1888-1934.
În acest pim volum, Goldiș discută pe cale epistolară cu 79 de persoane din toate categoriile sociale, de diferite profesiuni, oameni de știință, profesori, scriitori, publiciști, artiști, clerici, oameni politici, poeți, medici, avocați, țărani, economiști, între care: G. Barițiu, I. I. C. Brătianu, I. L. caragiale, G. Coșbuc,  O. Goga, N. Iorga, Iuliu Maniu, Aurel Vlaicu, Iosif Vulcan, A. D. Xenopol, o multitudine de probleme dintr-o multitudine de domenii: culturale, social-economice, politice, artistice, administrative,  împărtășindu-le propriile păreri, oferindu-le sfaturi pentru buna lor rezolvare, condamnînd stări de lucruri necorespunzătoare, luînd măsuri pentru îndreptarea lor, atenuînd adversități și răutăți. Aceste scrisori ce poartă semnătura Goldiș sînt izvoare de primă mînă pentru reconstituirea activității sale în beneficiul țării și al poporului, rolul său important sau hotărîtor în marile probleme naționale și național -culturale, în postura sa de profesor, președinte al „Astrei”, ca ministru al învățămîntului, culturii și cultelor, ca personalitate. Aproape toate scrisorile sînt inedite și cupiind informații prețioase asupra cadrului politico-național, cultural-artistic și istoric românesc de la sfîrșitul secolului XIX și pînă în deceniul al treilea al secolului XX.
Goldiș s-a aflat în fruntea luptei ardelenilor pentru libertate și unitate națională în primele două decenii ale secolului XX. El și-a dat seama că trebuie schimbată tactica de luptă pentru a se crea o opoziție românească puternică și respectată. În acest sens îi scria la 1 martie 1900 medicului Aurel Halic din Lipova, prezentându-i pe larg concepțiile sale revoluționare referitoare la la programul național și tactica activistă. „Conceptul autonomiei Transilvaniei trebuie extins asupra tuturor românilor din monarhia austro-ungară, fără a-l lega în continuare de un teritoriu istoric. Activismul nu se rezumă doar la participarea la alegeri sau câștigarea unor locuri în parlament.”
În concepția sa, întreaga activitate politică a românilor din Ardeal și Ungaria trebuia condusă de Partidul Național Român în strînsă colaborare cu secția română a Partidului Social Democrat din Ungaria, ca reprezentant legitim al intereselor și idealurilor națiunii române. Acest lucru se observă și în bogata corespondență purtată cu doctorul Ioan Micu din Orăștie, împuternicit de PNR să ia legătura cu guvernul maghiar condus de Istvan Tisza. Corespondența sa subliniază ideea unității naționale. În scrisoarea din 16 noiembrie 1910 către Micu, el specifică că unitatea partidului este prima condiție a unei lupte politice serioase. Conducerea societății românești este concepută de Goldiș pe baza gîndirii colective. Ilustrativă în acest sens este scrisoarea trimisă lui Ioan Lupaș, unde afirmă că „un singur om nici nu poate fi capabil a da soluții pentru toate problemele, căci ar trebui să fie atotștiutor”. Într-un mare număr de scrisori trimise colaboratorilor politici de la Beiuș, Chișineu-Criș, Orăștie, Sibiu, Făgăraș, Goldiș îi îndeamnă și sfătuiește să-și intensifice activitatea în rîndurile maselor. Ideea aceasta a strînsei și indisolubilei legături cu poporul reiese cu pregnanță și din corespondența purtată cu Octavian Goga. Deși Goldiș a desfășurat o intensă, dîrză și permanentă luptă pentru drepturile poporului român din Transilvania, el n-a manifestat niciodată aversiune față de alte naționalități  și popoare. La 20 iulie 1910, el îi scria lui Micu: „Eu doresc ca românii și ungurii să trăiască în bună înțelegere”.
Din dorința fierbinte de a mobiliza toate forțele spiritualității românești în lupta pentru marele ideal de libertate și unitate națională, Goldiș a stabilit legături directe cu aproape toți scriitorii de seamă ai epocii, majoritatea lor devenind colaboratori ai prestigiosului ziar „Românul” din Arad. Prin prezența activă în publicistica ardeleană a majorității covîrșitoare a celor mai valoroși și cunoscuți scriitori români ca: I. L. Caragiale, G. Coșbuc, M. Sadoveanu, O. Goga, L. Rebreanu, Cezar Petrescu, Al. Brătescu Voinești, N. Iorga, L. Blaga, Petru Pipoș și mulți alții, Goldiș urmărea să ilustreze, o dată în plus, unitatea de spirit a poporului român, să cultive conștiința națională a poporului nostru, a ideii unității naționale indisolubile a neamului trăitor în toate ținuturile locuite de români.
În ansamblul său, vasta și variata corespondență a lui Goldiș vine și ea - alături de activitatea și opera sa - să întregească personalitatea marelui luptător social-politic, cărturar și bărbat de stat. Numele său va rămâne înscris în Panteonul marilor personalități ale neamului, legat fiind de actul desăvîrșirii unității naționale a a statului român prin Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, precum și de strădania permanentă de ridicare și luminare a poporului român, cu interesele căruia s-a identificat și pentru binele căruia a luptat.

Interviu cu Eugen Seceleanu (ARION 1982)

George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

(...)

E. S. - (...) Știi doar că am fost șef de promoție la facultatea de filosofie. Am fost solicitat să rămîn asistent – reține, asistent, nu preparator.

- (...) Deci să rămîn asistent la catedra de materialism istoric, după aceea, în termen de 10 minute, am fost solicitat să rămîn la Institutul de filosofie. Pentru că nu-mi plăcea să merg prin biblioteci, am acceptat o altă propunere. Aceea de a fi profesor la Școala MAI nr. 1. Acolo am funcționat un an și aș mai funcționat dacă nu-mi dădeam demisia.

- Voiam să respect regulamentul, dar nu puteam.

- (...) am citit în ziarul Informația un anunț că studioul Sahia angajează prin concurs un redactor principal. (...).

- (...) După proba asta mai rămăsesem 4 inși, printre care Bogdan Antonescu, redactor azi la tv. La proba orală, comisia formată din Ion Vissu, directorul Moldovan și alții mi-au spus că am o inteligență ieșită din comun și m-a întrebat dacă accept să mă angajez.

- Văzusem în tramvaie afișe care anunțau revista Flacăra într-o nouă form. (...) Eu l-am propus în 1972 pe Adrian Păunescu să scrie comentarii la jurnalul de actualități, (...). Într-adevăr, A. P. a scris excelent comentariile.

- (...), m-am hotărît să discut cu Traian Stoica, fostul redactor șef adjunct al revistei. M-am prefăcut că vreau să mă ocup de organizarea cenaclului. (...) T. S., un om foarte subtil, m-a înțeles și mi-a promis că mă va propune pe mine pentru acest lucru. La cîteva zile, redactorul șef al revistei m-a întrebat dacă pot să mă ocup de acest cenaclu.

G. A. - Ce crezi că reprezintă pentru tineretul României socialiste acest cenaclu?

E. S. - Cred că reprezintă învingerea complexului față de propria noastră cultură. Nu mi-a plăcut niciodată că i-am uitat pe Goga, Blaga, Șerban Cioculescu – (...).

- (...) Omenirea știe că datorită revoluției organizate și conduse de PCR, România își scrie și într-un fel rescrie istoria. (...)

- (...) Familia noastră are pe puțin 500 de ani vechime în Făgăraș.

- A. P. are cultul talentului, (...). Cît despre poet, acesta a debutat spectaculos, înfrîngînd multe adversități, dar, în ultimul timp, spre satisfacția unora, scrie poezii mult prea directe fără o transfigurare artistică. Și așa, este un poet al națiunii, dar asta nu trebuie să-l mulțumească.

- Întotdeauna am crezut că acelora mai puțin băgați în seamă li se cuvine totul. (...), m-a uluit faptul că avînd o geantă diplomat neagră și o soră la tv, poți să fii atît de plin de caracter, lucru care de altfel a speriat pe mulți. (...)

„Istoria unirii românilor” (LUPAȘ 1937)

 Ioan Lupaș, Istoria unirii românilor, Scripta, București, 1993 (1937), p. 290 

(...) că românii sunt un singur nedespărțit în veci. Al doilea dascăl, care mai târziu a venit și mi-a plămădit acest suflet național, tot de pe plaiurile arădene își trăgea obârșia... a fost profesorul Munteanu-Murgoci. El este acela care, în timpul adolescenței, mi-a făcut legătura cu românii din Ardeal; prin el am început să pricep sufletul ardelean și să-l iubesc...”

Fie ca această prețuire a sufletului românesc să înlesnească toate silințele desfășurate fără preget pentru a face din domnia Regelui Carol II - urmașul comandantului de la Plevna și al eroului mucenic al întregirii naționale - un timp de reînviere a credinței și de înflorire a culturii românești în felul cum o întrezărea însuși tânărul nostru suveran, în clipa când anunța ca program al acestei domnii reînvierea glorioaselor și generoaselor tradiții cultural artistice din timpul lui Constantin Brâncoveanu.

Gândul suveranului a fost arătat în 1933, cu prilejul serbărilor jubiliare de jumătate de veac de la zidirea Castelului Peleș, în următoarele versuri ale lui Octavian Goga: 

Întâiul Rege stă aici în brazi subt creste
Și-a prăznuit în piatră biruința, 
Și-asemeni lui Manole din poveste 
La temelie și-a zidit credința.

De-atunci, șirag, cincizeci de ani trecură
Potop de sânge le-a-nroșit veleatul
Și-un vis slăvit de-a veacurilor gură
S-a izbândit, de-a lungul și de-a latul.

- Bătrâne Domn, când viu să-ți văd sălașul
Îți cer povața ta să-mi reînvie,
Eu, Regele, nepotul și urmașul
Al treilea în scaun de Domnie.

„Spre depărtări azi ochii mi se-ndreaptă.
Și vorba mea dau chezășie vouă,
Că voi clădi cu cumpănire dreaptă 
Pe ziduri vechi o Românie Nouă...”