„Viața Filialei” („TOMIS” 2000)

 O. D., Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 2000, ianuarie

*

Evenimentul literar care a polarizat în jurul său - la jumătatea lunii decembrie a anului ce abia s-a încheiat - interesul membrilor Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor a fost cea de a V a ediție a colocviilor tomitane”, prezentată detaliat în paginile de început ale numărului de față. Participarea scriitorilor din Constanța, alături de numeroși invitați din țară, la dialogul despre postmodernism din cadrul simpozionului care s-a desfășurat cu acest prilej, la momentele acordării premiilor revistei „Tomis” și ale Filialei, la interesantele lansări de carte, cât și la întâlnirea cu profesorii și studenții Universității „Ovidius”, a dat manifestării amplitudine și un plus de încredere în valorile literare euxine, capabile de surprinzătoare și relevante performanțe. Colaborarea dintre revistă, Filială și Universitate a constituit o ocazie binemeritată pentru a ne convinge ce resurse intelectuale și creatoare imense are la la ora actuală Constanța, resurse care trebuie protejate, stimulate, respectate și puse în adevărata lor valoare prin promovarea unei strategii culturale și a unor programe cu rezonanță națională. „Colocviile” din cetatea Tomis au adus, pentru două zile, în atenția publică scriitorul român de la sfârșitul acestui secol, cu preocupările, împlinirile, dezamăgirile, gândurile și cărțile sale. Și tot această sărbătoare a spiritului a reliefat, mai concludent ca oricând, un fapt imposibil de ignorat și anume că într-o lume și o societate bulversată, luată cu asalt de agresivitatea veleitarilor de toate categoriile, de incertitudine și dezamăgire, lipsită de orizont, întinată de fanfaronadă, demagogia și păcălelile politicianiste - scriitorul rămâne făptura plină de candoare, luciditate și curaj, un luptător cu conștiința trează, vizionară, incomodă, în stare - dacă nu să salveze prin scrisul, soluțiile și ideile sale  această lume - cel puțin s-o facă mai bună, mai solidară, mai sinceră și suportabilă. Dar cine să-i asculte?! Mai ales aici, în provincie? Când oficialii noștri „aleși” să răspundă de destinele culturii, de soarta intelectualilor și scriitorilor celui de-al doilea mare oraș al țării, nu catadicsesc să onoreze cu prezența lor asemenea reuniuni?! Ei preferă să frecventeze, cu o asiduitate demnă de invidiat, fel de fel de întâlniri culturale de cartier, care nu-i solicită spiritual prea mult și care le aduc un capital electoral!

*

Constantin Novac, secretarul executiv al Filialei, a fost oaspetele colegilor noștri de la Focșani, la sărbătorirea unui deceniu de apariție a interesantei publicații lor literare - „Revista V”.

*

Nicolae Motoc a participat, în calitate de invitat al Cercului Ofițerilor din Constanța, la lansarea volumului de versuri „Singurătatea nu-mi aparține” (Editura „Dada”) semnat de Mircea Lungu, prilej cu care a evocat momentul debutului autorului în paginile revistei „Tomis” și și-a exprimat cu rigoare opiniile critice despre poemele cuprinse în această primă carte a mai tânărului nostru confrate.

*

Ovidiu Dunăreanu s-a întâlnit cu elevii Liceului din orașul Basarabi. În cadrul acestei șezători literare a fost prezentat noul volum de versuri „Doar mie mi-e frică” al tinerei poete Amelia Stănescu. Împreună cu criticul de artă dr. doina Păuleanu, scriitorul a vernisat la Galeriile „Amfora” din Constanța frumoasa expoziție de grafică de carte a ing. Cornelia Dinu, cadru didactic al liceului amintit.

*

La sediul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmane din România a fost lansat volumul „Domnule copil” (Cocuk efendi) de Arthur Porumboiu, varianta în limba turcă fiind tradusă de Agi Amet Gemal și Bayar Abdurain Amet. Au fost prezenți, din partea Filialei, O. Dunăreanu și Yasar Memmemedin.

*

Florin Șlapac își înscrie în palmaresul său de traducător un nou titlu. Este vorba de „Ultimul împărat”, carte scrisă de Edward Behr, carte care a cunoscut un răsunător succes de librărie. Apărută de curând la Editura „Humanitas” în colecția „Spectacolul istoriei”, lucrarea este un document inedit despre ultimul împărat al Chinei - Pu Yi - convertit de comuniști într-un „om nou”. 

*

Universitatea „Ovidius” a organizat la sediul din noul campus o întâlnire cu profesorul și scriitorul Sorin Alexandrescu. Au fost puse în discuție, din diverse perspective, prin dizertații ale unor istorici, profesori de filosofie și filologi, două cărți semnate de invitat: „Privind înapoi, modernitatea” și „Paradoxul român”, apărute la Editura „Univers”. Editura a fost reprezentată de poeta Denisa Comănescu, care a vorbit despre activitatea științifică a profesorului Alexandrescu. Despre cărți și-au opiniile profesorii Nicolae Rotund, Ileana Marin, Valentin Ciorbea, Celia Ionescu și Silviu Panait. Din partea revistei și a Filialei au participat Dan Perșa și Cristina Tamaș.

*

Biblioteca de la Clubul Elevilor, condusă de profesor Eugenia Timofciuc, a inițiat înființarea unui cenaclu de literatură pentru copii. Conducerea cenaclului urmează să-i revină poetei Sanda Ghinea, autoarea a numeroase cărți destinate celor mici și posesoarea unor premii literare acordate pentru un asemenea gen de literatură.

„Testamentul lui Carol I” (14/26.02.1899 BUCUREȘTI)

https://historia.ro/sectiune/general/testamentul-regelui-carol-i-577625.html

Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea mână, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea, Bucureşti. 

Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin "Monitor" după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos. 

Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară, că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului. 

Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni. 

Succesorul meu la tron primeşte, ia dar o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: "Totul pentru ţară, nimic pentru mine". 

Mulţumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă. Iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni. 

Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubituluisău popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă. Am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în armele României: "Nihil sine Deo!" 

Doresc să fiu îmbrăcat în uniformă de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică, Maria, era botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul de amândouă bisericile să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. (...) Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă locaş al meu şi readusă apoi la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de şase cai din grajdurile mele, fără văluri negre. 

Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată a jurat credinţă steagului său şi şefului sau suprem,care prin voinţa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti, în timpuri de grele încercări, de careCerul să păzească ţara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia m-am închinat cu toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă. 

(...) 

Prin o bună gospodărie şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an, aşa că pot dispune astăzi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri. 

Am hotărât dar o sumă de 12 milioane de lei, pentru diferitele aşezăminte, noi fundaţiuni şi ca ajutoare. Această sumă va fi distribuită precum urmează:

1. La Academia Română, şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni.

 2. La Fundaţiunea mea Universitară, pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei.

3. La Orfelinatul "Ferdinand" din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei.

4. Pentru întemeierea unui internat de fetede ofiţeri în armata mea, cu un institut de educaţiune, cu un învăţământ practic, la Craiova, două milioane lei.

5. Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti, trei milioane lei.

 (Urmează alte 12 legate). 

Înălţând rugăciuni fierbinţi către A-tot-Puternicul, ca să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

 Făcut la Bucureşti, la 14/20 februarie 1899. 

//CAROL// 

Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament, pe două coale, formând opt pagini, legate cu fir roşu şi am pus sigiliul meu. 

// CAROL//