Faceți căutări pe acest blog

luni, 31 ianuarie 2000

„Viața Filialei” („TOMIS” 2000)

 O. D., Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 2000, ianuarie

*

Evenimentul literar care a polarizat în jurul său - la jumătatea lunii decembrie a anului ce abia s-a încheiat - interesul membrilor Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor a fost cea de a V a ediție a colocviilor tomitane”, prezentată detaliat în paginile de început ale numărului de față. Participarea scriitorilor din Constanța, alături de numeroși invitați din țară, la dialogul despre postmodernism din cadrul simpozionului care s-a desfășurat cu acest prilej, la momentele acordării premiilor revistei „Tomis” și ale Filialei, la interesantele lansări de carte, cât și la întâlnirea cu profesorii și studenții Universității „Ovidius”, a dat manifestării amplitudine și un plus de încredere în valorile literare euxine, capabile de surprinzătoare și relevante performanțe. Colaborarea dintre revistă, Filială și Universitate a constituit o ocazie binemeritată pentru a ne convinge ce resurse intelectuale și creatoare imense are la la ora actuală Constanța, resurse care trebuie protejate, stimulate, respectate și puse în adevărata lor valoare prin promovarea unei strategii culturale și a unor programe cu rezonanță națională. „Colocviile” din cetatea Tomis au adus, pentru două zile, în atenția publică scriitorul român de la sfârșitul acestui secol, cu preocupările, împlinirile, dezamăgirile, gândurile și cărțile sale. Și tot această sărbătoare a spiritului a reliefat, mai concludent ca oricând, un fapt imposibil de ignorat și anume că într-o lume și o societate bulversată, luată cu asalt de agresivitatea veleitarilor de toate categoriile, de incertitudine și dezamăgire, lipsită de orizont, întinată de fanfaronadă, demagogia și păcălelile politicianiste - scriitorul rămâne făptura plină de candoare, luciditate și curaj, un luptător cu conștiința trează, vizionară, incomodă, în stare - dacă nu să salveze prin scrisul, soluțiile și ideile sale  această lume - cel puțin s-o facă mai bună, mai solidară, mai sinceră și suportabilă. Dar cine să-i asculte?! Mai ales aici, în provincie? Când oficialii noștri „aleși” să răspundă de destinele culturii, de soarta intelectualilor și scriitorilor celui de-al doilea mare oraș al țării, nu catadicsesc să onoreze cu prezența lor asemenea reuniuni?! Ei preferă să frecventeze, cu o asiduitate demnă de invidiat, fel de fel de întâlniri culturale de cartier, care nu-i solicită spiritual prea mult și care le aduc un capital electoral!

*

Constantin Novac, secretarul executiv al Filialei, a fost oaspetele colegilor noștri de la Focșani, la sărbătorirea unui deceniu de apariție a interesantei publicații lor literare - „Revista V”.

*

Nicolae Motoc a participat, în calitate de invitat al Cercului Ofițerilor din Constanța, la lansarea volumului de versuri „Singurătatea nu-mi aparține” (Editura „Dada”) semnat de Mircea Lungu, prilej cu care a evocat momentul debutului autorului în paginile revistei „Tomis” și și-a exprimat cu rigoare opiniile critice despre poemele cuprinse în această primă carte a mai tânărului nostru confrate.

*

Ovidiu Dunăreanu s-a întâlnit cu elevii Liceului din orașul Basarabi. În cadrul acestei șezători literare a fost prezentat noul volum de versuri „Doar mie mi-e frică” al tinerei poete Amelia Stănescu. Împreună cu criticul de artă dr. doina Păuleanu, scriitorul a vernisat la Galeriile „Amfora” din Constanța frumoasa expoziție de grafică de carte a ing. Cornelia Dinu, cadru didactic al liceului amintit.

*

La sediul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmane din România a fost lansat volumul „Domnule copil” (Cocuk efendi) de Arthur Porumboiu, varianta în limba turcă fiind tradusă de Agi Amet Gemal și Bayar Abdurain Amet. Au fost prezenți, din partea Filialei, O. Dunăreanu și Yasar Memmemedin.

*

Florin Șlapac își înscrie în palmaresul său de traducător un nou titlu. Este vorba de „Ultimul împărat”, carte scrisă de Edward Behr, carte care a cunoscut un răsunător succes de librărie. Apărută de curând la Editura „Humanitas” în colecția „Spectacolul istoriei”, lucrarea este un document inedit despre ultimul împărat al Chinei - Pu Yi - convertit de comuniști într-un „om nou”. 

*

Universitatea „Ovidius” a organizat la sediul din noul campus o întâlnire cu profesorul și scriitorul Sorin Alexandrescu. Au fost puse în discuție, din diverse perspective, prin dizertații ale unor istorici, profesori de filosofie și filologi, două cărți semnate de invitat: „Privind înapoi, modernitatea” și „Paradoxul român”, apărute la Editura „Univers”. Editura a fost reprezentată de poeta Denisa Comănescu, care a vorbit despre activitatea științifică a profesorului Alexandrescu. Despre cărți și-au opiniile profesorii Nicolae Rotund, Ileana Marin, Valentin Ciorbea, Celia Ionescu și Silviu Panait. Din partea revistei și a Filialei au participat Dan Perșa și Cristina Tamaș.

*

Biblioteca de la Clubul Elevilor, condusă de profesor Eugenia Timofciuc, a inițiat înființarea unui cenaclu de literatură pentru copii. Conducerea cenaclului urmează să-i revină poetei Sanda Ghinea, autoarea a numeroase cărți destinate celor mici și posesoarea unor premii literare acordate pentru un asemenea gen de literatură.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu