Nicolae Motoc, „Tomis”, Constanța, 200:
În periodicul cultural „Panait Cerna” editat de revista „Steaua Dobrogei” din Tulcea, bogat în documente (unele inedite) dedicate vieții și operei poetului dobrogean, citesc și un text publicat parcă anume să fie un model pentru felul cum nu trebuie scris un eseu. De mult n-am mai citit propoziții atât de aiuritoare: „Cerna trăiește la nivelul microscopic al simbolului atenuat. Simbolul omului poet care se dovedește a fi teoretician al filosofiei, sub trupul unei estetici de creație”. Cum o fi să trăiești la nivel microscopic un simbol, fie el și atenuat, al omului poet, teoretician al filosofiei? Și ce înseamnă a trăi sub trupul unei estetici de creație? Așa-zisul eseu despre Panait Cerna al Alinei Sandra este literalmente ticsit de astfel de propoziții și sintagme fără sens, frizând ridicolul: „Să nu lăsăm să se altereze nici solul rustic care alăptează originile poetului umbrit de Dunăre”. (Cum poate solul, fie el și rustic, să alăpteze niște origini? Sau cum poate fi poetul umbrit de Dunăre?) Nu poți să nu râzi când afli că „după ce îl citești pe Cerna simți”. Ce anume simți, rămâne un mister. Dar cărțile poetului (când sunt citite?) „devin materii suspendate în care cuvântul prinde o amploare magică de autoritate fără rezerve la nivelul frazelor, accidentându-se uneori în sintagme poetice. Spontaneitatea surprinde cuvintele lungi, în lire sterline...” Ce-ar fi însemnat dacă le surprindea... în dolari americani?
Dar să mă opresc doar la aceste câteva citate din primele fraze ale unui „eseu”, care se întinde agresiv pe nouă coloane, ocupând cinci din cele 48 de pagini ale buletinului cultural „Panait Cerna”... Asta pentru a nu fi suspectat că sunt sadic, pierzându-mi cititorii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu