„Carmen Enea-Biji” (MARTOIU 1988)

 Georgeta Martoiu, Debut pe scena constănțeană: Carmen Enea-Biji, „Tomis”, Constanța, 198?

C. E. B. - o voce! O voce ca o „strună de argint”, cum ar fi spus M. Sadoveanu. O voce gravă, plină, vibrantă, cu zvonuri de tragedie antică, în care actorul - se știe - poate ajunge să sensibilizeze o sută de mii de auzuri dintr-odată (fără aparatură de niciun fel, firește!). O voce atât de puternică și penetrantă încât, uneori, mă încearcă gândul ghiduș că, dacă actrița și-ar pune mintea să strige zdravăn aici, glasul i s-ar putea auzi pe celălalt țărm al mării...  Și asta fără să-și utilizeze întregul potențial! Ce  mai, o voce dintre acelea predestinate scenei și care, spre cinstea școlii românești de teatru, prin supunerea la infernalul program al orelor de dicție, respirație și tehnică a vorbirii, a fost adusă la un asemenea grad de șlefuire, încât poate „sări” ușor  de la tulburătoarea șoaptă catifelată, perfect audibilă, la strigătul înfricoșător care îngheață inima spectatorului, sau la stranietatea unei inflexiuni, parcă astrale, care polarizează interesul, stârnindu-i disponibilități meditative.

Talentul și puternica personalitate ale acestei actrițe stau sub semnul glasului său particular, care o și recomandă unui repertoriu de mari și variate valori dramaturgice (și epice), naționale și universale, de la Antigona și Hecuba la Vitoria Lipan și Doamna Clara sau la lady Macbeth și Heda Gabier... Asta doar pentru a vorbi doar de registrul dramatic. Dar, lucru rar și prețios, actrița are umor - și încă unul rafinat - cenzurat cu luciditate de un admirabil simț al măsurii, provenit din neobositele acumulări de cultură generală și de specialitate. Ceea ce o recomandă pentru un mare repertoriu de comedie, din care, la Constanța, a creat doar două admirabile mostre: o femeie-bărbată, în persoana directoarei de șantier Constantina din Orice naș își are nașa, și o impetuoasă italiancă din toate timpurile, Rosaura din Mincinosul de Goldoni.

În rest, despre deținătoare acestui glas fermecător, căreia îi prezic un viitor mare, nu se pot spune decât lucruri frumoase: se poartă cu o simplitate și modestie exemplare; e veselă și comunicativă; nu se plânge, niciodată, de oboseală. Discretă, onestă și harnică, talentată și devotată, C. E. B. promite să devină o mare actriță a țării!

„Musical: Liviu Manolache” („TOMIS” 1988)

Georgeta Martoiu, Musical: Liviu Manolache, „Tomis”, Constanța, 1988

Actor talentat, cu glas frumos și dicție ireproșabilă, iradiind o permanentă bună dispoziție juvenilă, Liviu Manolache este ceea ce se cheamă un actor cu șarm. Din ce imponderabile se va fi compunând șarmul acesta căruia nu-i rezistă niciun spectator (de orice vârstă, pregătire sau gusturi ar fi), este greu de spus. Cert este că Livache îi supune rapid, cu degajare și aplomb, pe toți cei cu care vine în contact, prin intermediul scenei constănțene.

Privindu-l cu câtă dezinvoltură face tot ceea ce face pe scenă (și câte nu face: spune tirade, cântă cu voce plăcută, dar și din câteva instrumente, dansează cu grație etc), ești tentat să spui că a fost hăruit de natură cu o imensă dotare de acest fel, care dotare nu așteaptă decât contactul cu publicul pentru a se declanșa. Nimic mai fals. În spatele acestei evoluții, cuceritoare mai ales prin firesc, se află secretul unei tenacități a muncii, căreia actorul i se supune - nesilit de nimeni - până la istovire, pentru a o lua, cu nobilă încăpățânare, din nou și din nou, de la capăt.

L. M. este și compozitor. Și încă unul neobosit, ca și actorul L.M. Și-a risipit, până acum, talentul de compozitor în partiturile multor spectacole, dar, iată, anul 1988 i-a adus, pentru compoziție, bucuria unui premiu. Și asta unde? La Gala „Arta comediei” pentru muzica unui spectacol plin de umor, de voie bună și de inedit, musicalul „Sânziana și Pepelea”, într-o viziune regizorală care îl aduce pe Alecsandri mult spre zilele noastre și care ne prezintă, în persoana lui L. M., un model (poate nu desăvârșit, dar tinzând, viguros, către asta) de ceea ce se numește „actor total”.

„Drama și teatrul religios în evul mediu” (SADOVEANU 1942)

Ion Marin Sadoveanu, Drama și teatrul religios în evul mediu, Editura Enciclopedică Română, București, 1972 (1942), 143 p.

5 George Banu, Prefață: Misterul medieval - un precursor neașteptat

31 Nota editorului

35 Drama și teatrul religios în evul mediu
37 Zarea
43 Trecutul și noile împrejurări
51 Începuturile
59 Dezvoltarea celulei dramatice
75 În drum spre marile mistere
93 Apele mari: misterele
110 Poeții
119 Teatrul
123 Locul
125 Scena
128 Costumele
129 Actorii

137 Bibliografie

139 Indice de autori, actori, regizori și lucrări anonime