Aurel Storin, Vasile Donose: Sinteze estetice, „Tomis”, Constanța, 1988
Să scrii o carte pe care s-o intitulezi „Sinteze estetice” mi se pare, înainte de toate, un gest temerar. Lumea contemporană, atât de preocupată de destinul său, de atâtea răspunsuri care pot fi date unei întrebări formate dintr-un singur cuvânt, „încotro?”, a cam pierdut gustul pentru sinteză. Lumea de astăzi se specializează. Fenomenele, activitățile, planurile, prețuirile, produsele, cărțile, spectacolele, războaiele și chiar bolile - toate sunt supuse astăzi analizei. Secolul XX nu s-a prea dovedit dispus pentru sinteze.
Din fericire însă, autorul care a cutezat aceste „Sinteze estetice” - compozitorul și muzicologul Vasile Donose - și-a intitulat astfel lucrarea în spiritul definiției conform căreia o sinteză este „o lucrare care abordează datele esențiale ale unei probleme sau ale unei discipline” (DEX, Editura Academiei, 1975, p. 866). Astfel că „sintezele” lui V. D. sunt orgolioase, dar nu trufașe. Ele sunt premise, dar nu concluzii. Ele răspund unor întrebări punând alte întrebări. Ele nu pun punct, cu puncte, puncte... Autorul propune cititorului un mod de abordare a unor probleme esențiale ale muzicii care este evident al său, dar el nu spune nicăieri că acesta este singurul posibil. Cartea nu pare polemică, dar, într-un fel, ea este. V. D. parcă ar polemiza continuu cu spiritul pornit spre aventură al condeiului său. El se temperează permanent, impunându-și o linie sobră, cât mai ferită de metafore și înflorituri stilistice, atât a raționamentului estetic, cât și a scriiturii propriu-zise. Demnitatea sa intelectuală, claritatea și sobrietatea modului său de a gândi și a se comporta, se reflectă deplin în modul de a scrie. pe unii, stilul îi trădează. Pe V. D. îl apără. El este un degustător al ideii, al asocierii - niciodată bizară sau forțată - al cuvântului exact. El nu scrie ca un literat, ci ca un om de știință: nu forța imaginii îl interesează, ci claritatea și, uneori, tensiunea argumentării.
Sigur că, în zilele noastre, o carte de estetică nu mai poate conține referiri exclusiv estetice. Disciplinele nu mai sunt disciplinate ca altădată, când se încolonau una lângă alta la apel. Există o stare de întrepătrundere, de condiționare, de „fâșie arată”, pe care disciplinele vecine o trec într-o direcție și cealaltă fără formalități de graniță. Ba chiar, uneori, discipline foarte îndepărtate își fac un fel de „vizită la rude” și abia atunci îți dai seama cât de mult a evoluat estetica în ultimele decenii. Estetica de astăzi cere de la cei care o produc un orizont de cultură care, ca orice orizont, se îndepărtează pe măsură ce te apropii de el. Esteticianul fără cunoștințe solide în mai multe domenii nu mai poate face față esteticii contemporane.
Aș îndrăzni să scriu aici că „Sinteze estetice” nu este o carte de strictă specialitate. Sigur că referirile sale în domeniul fără sfârșit al muzicii sunt preponderente. Dar cartea poate fi citită cu un deosebit interes și pentru deschiderea sa generală de cultură, pentru punțile pe care le aruncă spre cetățile celorlalte arte, mai ales spre arta cuvântului. Un capitol întreg, al cincilea, dedicat evoluției limbajului muzical și care mi se pare a fi cel mai bun din carte, aduce un bogat și înmiresmat buchet de argumente, ale autorului și ale altora, privind întrepătrunderea celor două arte, modul lor, uneori inseparabil, de a coexista.
Sigur, ne este reamintită și aserțiunea lui Wagner că „muzica începe acolo unde sfârșește puterea cuvântului”.
Dar unde sfârșește oare puterea cuvântului? Și cine ne-ar putea comunica și în ce mod locul exact locul exact în care începe muzica? Poate că fiecare mare compozitor ne transmite, în felul său și prin chiar conținutul operei sale, această comunicare. Și noi îi ascultăm pe toți, cu urechea mereu atentă la muzica cuvântului, cât și la cuvântul muzicii. Și iar ne întoarcem cu gândul la Wagner și pentru că el nu se putea să nu știe unde începe muzica, îl credem pe puterea cuvântului...
Aceste note nu sunt decât o invitație: vă invită să citiți cartea lui V. D. și veți observa, desigur - printre atâtea altele - cât de bine și cu câtă demnitate și credință artistică pot cuvintele acestei cărți să slujească muzica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu