?, ?, „Tomis”, Constanța, XLII, 453, decembrie 2007, 89-90
(...)
Studiile ei s-au axat pe însușire noțiunilor de contabilitate, administrarea bunurilor materiale și finanțe. După ce a terminat, a lucrat la o întreprindere forestieră și apoi la sucursala Băncii Marmorosch Blank et Co din Cernăuți, unde și-a definitivat experiența de contabilitate, care i-a fost atât de utilă mai târziu, ca ofițer III de marină. la 18 februarie 1930, I. C. i s-a eliberat Livretul de marinar nr. 270 de către Căpitănia portului Brăila, devenind astfel, prima femeie ofițer din marina comercială română. În același an, se căsătorește cu Spiridon Vlassopol, retras din marina militară, pe care îl va încuraja să închirieze de la Serviciul Maritim Român cargoul „Oituz ” (5.400 t, construit la Rostock în 1905). Comandantul S. V. a fost deplin conștient că reușita companiei sale depindea de buna pregătire a echipajului și a angajat de la SMR 3 ofițeri capabili, posesori de brevete internaționale, care au asigurat funcțiile de secund, ofițer II și pe cea de șef mecanic, iar postul de ofițer III a fost încredințat soției sale.
În registrele personalului navigant al Căpităniei portului Brăila apare înmatriculată mai întâi pe nava „Oituz”. apoi ca ofițer asistent pe pasagerul „Dacia”, la 20 februarie 1930, și din nou ofițer asistent pe „Oituz ” în 1 octombrie 1930 - 1 aprilie 1932. Din iunie 1932 până în ianuarie 1936 a fost îmbarcată ca ofițer asistent pe cargoul „Inginer N. Vlassopol”, acesta fiind noul nume al navei „Oituz”, rebotezată în memoria tatălui lui S. V. Navigând mulți ani împreună cu soțul său, I. C. și-a îmbogățit cunoștințele de navigație, astronomie și conducere a navei, deși îndatoririle sale erau specifice funcției: aprovizionarea cu hrană, evidența cheltuielilor și a conturilor cu agențiile din afară și străinătate, precum și navlosirile.
În 1936 cei doi divorțează, I. C. se debarcă pe motivând probleme de sănătate, iar S. V. pleacă cu cargourile companiei în străinătate, unde le-a înregistrat sub pavilion panamez. Meritele marinarului I. C. - V. au fost recunoscute prin Înalt Decret nr. 3117 din 4 septembrie 1937, când i s-a conferit „Medalia Maritimă clasa III Navigator”. Medalia și brevetul i-au fost înmânate de regele Carol II, cu prilejul Zilei Marinei, în august 1938, la Constanța. Acesta a fost ultimul moment strălucit din viața Irinei.
După cel de-al doilea război mondial, odată cu cu instaurarea regimului comunist, I. C. a suferit privațiunile celor supuși toți cei socotiți a avea „origine nesănătoasă”. Și-a câștigat o vreme existența ca femeie de serviciu la un bloc în București și a murit la sfârșitul anilor 70 în sărăcie și uitare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu