„Un om, o carte” (PĂVĂLOIU 1996)

 Mariana Păvăloiu, Istoria marinei române. Un om, o carte, „Tomis”, Constanța, 1997

Scrisa și rescrisa istorie a marinei române ni-l prezintă pe locotenent-colonelul Mihail Drăghicescu (1848-1896) drept un deschizător de drumuri: primul comandant al primei canoniere românești „Fulgerul”, primul comandant al unei subunități cu misiune specială în Războiul de Independență, anume plantarea unui baraj de mine la fluviu, primul comandant al Școlii copiilor de marină acum 114 ani, la Galați, coautor al primului „Manual al gabierului” în 1881 și exemplele ar putea continua.

Dar, astăzi, la un veac de la trecerea sa în neființă, îl aflăm în actualitate mai ales prin enciclopedica sa lucrare „Istoricul principalelor puncte pe Dunăre de la gura Tisei până la Mare și pe coastele Mării de la Varna la Odessa”. Prima ediție a apărut în decembrie 1885, în patru fascicule sub titlul „Note pentru a servi la istoricul principalelor puncte de pe Dunăre și Marea Neagră”. „A urmat peste câțiva ani - scrie în prefața ediției complete din 1943 viceamiralul Mihail Gavrilescu, fostul său elev - o altă ediție, în două volume. După aceea, până la sfârșitul vieții lui, a completat lucrarea, adăugând și revizuind-o”. Nu a avut bucuria de a-și vedea opera completă publicată la aproape jumătate de veac de la moartea sa. A iubit și a slujit Dunărea și Marea cu ardoare, dar și cu convingerea unui marinar adevărat, prețuitor al rolului strategic deținut de ele în viața tânărului stat român.

Drept motto, autorul a ales un citat ce aparține lui Talleyrand: „Le centre de gravite du monde n-est mi sur Elba, ni sur l-Adige, il est la-bas, sur frontieres de l-Europe, sur le Danube”. Sub semnul marelui fluviu, a adunat cu sârguință documente, lucrări, hărți, elaborând o lucrare ce impresionează și astăzi prin bogata și exacta informație condensată în cele cinci sute de pagini. Bibliografia autohtonă și străină cu privire la fluviu, dar și la Mare se constituie și în vremea noastră în instrument de lucru necesar oricărui cercetător scrupulos dornic a cunoaște istoricul punctelor românești riverane. Lucrarea este un sumum de date de primă mână, rodul unei munci titanice. „Nu cunoștea decât drumul de acasă la școală, nota fostul lui elev sus-citat. Tot timpul liber îl întrebuința pentru cercetări de care ne vorbea deseori. Așa am reușit să ne îndrăgostim de astronomie, calcule astronomice și meseria de marinar, făcea apostolat în toată accepția cuvântului”.

Numai o personalitate complexă ca acea a ofițerului de marină Mihail Drăghicescu a fost capabilă să cunoască unul din cele mai importante fluvii din Europa stăruind „din toate puterile și pe toate căile ca să se creeze o marină, atât la Dunăre, cât și la Mare, unde tot exportul și importul nostru se făceau numai de către nave sub pavilion străin”. Și ne permitem a continua, citându-l pe viceamiralul M. Gavrilescu, un îndemn cu profunde reverberații contemporane: „Și acum, scump profesor și înflăcărat marinar, de acolo de unde ești, privește în urma ta, tu care ai visat și propovăduit, prin grai și prin scris, o mare flotă națională, care să apere interesele neamului nostru pe aceste meleaguri, la Dunăre și la Mare, privește la urmașii tăi, cari, prin muncă și stăruință istovitoare, învingând toate rezistențele și vitregiile oamenilor, au înjghebat cu trudă o flotă (...) de război la Dunăre și alta (...) la Mare, cu oameni luați de la coarnele plugului, iar cu elementele marinei de război s-a creat o marină comercială, care ne face cinste pe toate mările și nouă marinarilor și neamului românesc (...)”.

Mihail Drăghicescu a văzut prima dată Dunărea în orașul natal, Brăila, și valul vieții l-a purtat pe unda ei în aval până la Sulina, unde, exilat, și-a petrecut ultimii ani. Adeseori, silueta lui masivă era văzută plimbându-se cu pașii încărcați de tristeți pe limba dinspre mare, iar odihna și-a aflat-o în cimitirul europolitan, unde, printre însemnele funerare ale atâtor seminții, marinarii i-au ridicat un monument modest, compus din elemente ce-i evocă personalitatea și-i străjuiesc amintirea. În fiecare an, la 13 martie, marinari și grăniceri îl pomenesc, la jubileul centenarului morții sale, la mormântul-simbol, aflat unde Dunărea trece-n Mare și de acolo-n lumea cea largă, dorim a considera aceste rânduri evocatoare un modest omagiu adus marinarului MIHAIL DRĂGHICESCU.