Calcule pe o pagină de gardă (NOVAC 2000)

 Constantin Novac, Alegeri la Uniunea Scriitorilor. Calcule pe o pagină de gardă, „Tomis”, Constanța, decembrie 2000

Aflat în plin proces mediatic, poate mai grăbit decât în precedentele împrejurări similare, evenimentul electoral din aprilie nu promite a cădea în spațiul grav, problematic al bilanțurilor literare. Întocmai ca în campaniile noastre autohtone de desemnare a aleșilor neamului, forma copleșește fondul, interesul personal, imediat, nemijlocit, prevalează și aici asupra strategiilor obștești de anvergură dacă nu, cu adânc ticluită vorbire, acestea par să se confunde. Nu soluțiile de optimizare sau eradicare necesare intră primele în competiție, ci ambițiile aspiranților la scaunul prezidențial, sub al căror drapel mai mult sau mai puțin emblematic se strâng, din rațiuni partizane cu aparențe doctrinare, inși marcați de o dubioasă statornicie. Drept urmare, au crescut alarmant și în chip foarte rapid combativitatea și spiritul clarvăzător al unor, până mai ieri, ațipiți; delațiunea, deghizată în crampe civice, expune precipitat și nedemn obștea scriitoricească oprobriului unui public în necunoștință de cauză, dar predispus temperamental la ieftină vehemență. Cu cine votăm? Dau să se întoarcă acasă fiii rătăciți vremelnic pe coclaurile politicii noastre levantine; zgomotoase personalități care, ani de-a rândul, s-au detașat ostentativ de breasla scriitoricească, sunt traversate subit de idei de asanare morală și de resuscitare organică a Uniunii și, fluturându-și legitimațiile de membru nepreschimbate, restanțieri la cotizație, râvnesc acum la sceptrul decizional. Se elaborează astfel, în laboratoare clandestine, dileme hamletiene cu aparențe reformatoare. Unii (re)văd în această structură vicioasă de tip stalinist, scoțând din mâlul uitării chipuri și fapte care n-o onorează, socotind-o supraviețuitoare printre puținele din Europa, nu atât datorită puterii, cât mai ales slăbiciunilor ei. Alții văd în ea o corporație de tip sindical, cu organisme bine consolidate în teritoriu, menită a veghea la identitatea și prosperitatea membrilor ei, punând pe planul al doilea specificul îndeletnicirii; dimpotrivă, alte voci subliniază nevoia unui for academic cu propensiuni elitiste, mai puțin preocupați de factorul material. În acord cu această alternativă, am avea de ales ca președinte între un personaj charismatic, onorant prin sine însuși, decorativ pentru instituție și un gospodar-scriitor transpirat, cu mânecile suflecate, capabil să asigure baza logistică a supraviețuirii breslei. Pe cine votăm? Ar fi mai potrivit, pentru a ne asigura minima protecție, să ne abandonăm în brațele unui partid sau ale guvernanților, cu tot riscul de a-i scoate din țâțâni cu potențialul iritant al unora din confrații noștri? Sau să ne păstrăm destinul în propriile mâini, apărându-ne glia cu insistență și fermitate?

Dumnezeu știe dacă, trăind, Ulici ar fi fost în stare să reducă toată această tevatură la o simplă speculație de cafenea. Cert este că avem nevoie astăzi de autoritatea unui lider asemenea lui, de un manager experimentat în bătălii de uzură, cu o cutie de viteze adaptabilă la existența noastră accidentală. A pierde astăzi ceea ce s-a câștigat în ultimii ani înseamnă sinucidere. Să nu ne facem iluzii, solidaritatea de breaslă este, deseori, una dintre acestea. Spre deosebire de mineri, fiecare scriitor își are șutul său în care cotrobăie, protestează și contestă, dependent, totuși, de oxigenul lumii de deasupra. Sentimentul acestei funciare dependențe ne-ar putea face mai înțelepți măcar cu prilejul evenimentului așteptat din aprilie.