Lecţia primită de profesor
Ne aflăm la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Un profesor de literatură italiană îşi examina elevii. Venise rândul unuia foarte slab pregătit. Profesorul „mirosi” că acel elev nu prea are treabă cu literatura, iar după ce-l puse să citească un fragment dintr-o operă literară, îi puse următoarea întrebare:
- „Mătăluţă ştii de câte feluri sunt verbele?”
- „Sunt masculine şi feminine”, răspunse prompt elevul.
La orice răspuns de genul acesta, un profesor ar da elevului nota 2! Şi asta pentru că verbele nu pot fi „masculine” sau „feminine”, ca substantivele. Înmărmurit, profesorul nostru exclamă:
- „N-am ştiut asta până acum! Dar dacă reuşeşti să mă convingi, am să te trec la examen. Prin urmare, dă-mi un exemplu de verb feminin”.
Elevul, fără să stea prea mult pe gânduri, răspunse:
- „A naşte”, silindu-l astfel pe profesor să-l treacă.
''Cuget Liber'', Fun, Constanţa, 23 decembrie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu