Ion Drăgănescu, Popasuri stelariene, „Tomis”, Constanța, noi.-dec. 1991
Pe Stelaru l-am cunoscut la Cernăuți în 1942. Era în timpul războiului când Bucovina revenise la patria mamă și Cernăuțiul își vindeca rănile după subjugarea sovietică. Lui Stelaru îi apăruse aici, la editura „Bucovina”, volumașul de versuri „Noaptea geniului” și venise să-și primească drepturile de autor. Subțirelele drepturi l-au ținut o săptămână și s-au irosit la „Pajura neagră”, o locantă patronată de Ion Maicon, care patrona și Teatrul Național cernăuțean. Prietenia cu el am legat-o în subredacția ziarului „Capitala”, gazetă bucureșteană care edita aici un supliment, „Capitala la Cernăuți”. Șeful subredacției era Vasile Porumbiță, dar munca redacțională o desfășura un mare gazetar, Sandu Pană. Câteva luni a colaborat aici și Stelaru cu reportaje de senzații din viața cernăuțeană. Dar într-o bună zi și Stelaru a dispărut. S-a întors la București fiindcă așa îi era firea: un veșnic nestatornic.
Fac aici un popas spre a vă spune că Stelaru, pe lângă marea lui împătimire pentru poezie a fost și un foarte talentat reporter. Colaborările lui în pagina II a ziarului „Timpul”, pagină intitulată „Popasuri” de care răspundea Gheorghe Dinu, alias Ștefan Roll, precum și în alte publicații ale vremii, îl situa în apropierea lui Blaga, Jebeleanu, Fox-Brunea și alții. Numai că el era un sporadic, nu persevera în acest gen. Și pentru că tot sunt în „respiro” să vă mai dau și alte amănunte. Stelaru era un mare îndrăgostit de artele plastice și muzică. A fost prieten statornic cu toții pictorii și sculptorii generației sale. Dar, dintre toți avea o pasiunea pentru Baba, Ciucurencu, Piliuță, Vlad, Caragea, Vlasiu. Muzical - pentru Enescu. Îmi spunea odată, după un concert al lui Enescu la Ateneu, în care marele muzician dirijase. „Când ridica mâinile, le cobora și iar le urca în văzduhul simfonic, mă cutremuram, aveam revelația că-l pe Mefisto, un Diavol sublim, pământean, dialogând cu cerul”.
Ne-am văzut în 1946, la București. Era același sfios, fugind chiar și de umbra lui, același înnegurat chiar și în zile însorite, același neînțeles și neajutorat. Ne-am cinstit, din puținele „foloase” pe care le aveam eu, împreună și cu actorii, și ei scăpătați, Petrică Aron și Tomazoglu, la o bodegă cu firma „La vaporul națiunii”, unde poposeau, aproape zilnic, Păstorel și Tudorică Mușatescu. I-am propus lui Stelaru să vină la Constanța. Nu mi-a răspuns, dar în ochii mai totdeauna cețoși, am văzut un licăr de lumină - semn că încuviințase.
Nu de mult timp, s-a ținut de cuvânt, a venit mai întâi la Negru Vodă, unde soția lui vremelnic a profesat al catedră, și apoi la Constanța. Aici a fost primit cu multă dragoste de foarte tinerii ucenici în ale scrisului și cu afecțiune și prețuire de către decanii de vârstă ai literelor constănțene: Al. Gherghel, Grigore Sălceanu, Mircea Mărcoi, Al. Pop-Scărișoreanu, Titus Cergău, Al. Aldea, Ion Dumitrescu Frasin, Aurel Dumitrescu, Al. Dratski.
După constituirea Uniunii Scriitorilor, prima filială a fost Filiala Constanța, pe care ne-a nășit-o Eugen Jebeleanu, trimis de la centru, și care l-a investit pe Dimitrie Stelaru ca secretar al Filialei.
Aș putea spune că anii 1948-1951 au fost fertili pentru existența filialei scriitoricești constănțene. Au apărut mai multe plachete de versuri, revista „Pagini dobrogene”, o culegere de versuri închinate lui Eminescu, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naștere, culegere prefață în versuri de Stelaru. În această perioadă Stelaru a devenit tată. S-a născut Eumene.
Rog cititorii să-mi ierte această stufoșenie de date și amănunte pentru a realiza aceste câteva pagini memorialistice. Existența lui Stelaru la Constanța însă necesită un studiu mai amplu. Poate cu un alt prilej, și dacă mi-o îngădui Dumnezeu, voi vorbi și despre alte popasuri stelariene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu