Titus Rusu, Justiție și injustiții. Femeile în magistratură, „Tomis”, Constanța, septembrie 1994
Eugen Petit, fost șef de secție la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vastă activitate publicistică, a încercat în două articole publicate în „Curierul Judiciar” din 1930 să demonstreze că femeile sunt inapte pentru funcția de magistrat.
În 1932, senatorul Andre Bardon a propus parlamentului francez modificarea legii de organizare judecătorească în sensul admiterii femeilor în magistratură. Propunerea a fost respinsă.
Ca o ciudățenie menționez și prevederea din „Codul Duelului” Verger de Saint-Thomas, care excludea de la duel femeile, atât ca beligerante, cât și ca martore. Se considera că nu îndeplinesc condițiile de „onoare” pentru a participa la „justiția spadei”.
Pentru prima dată în magistratura română au fost numite trei femei: Sanda Rosetti, Yolanda Eminescu și Simona Popescu, prin Decretul nr. 438 din 15 februarie 1945. La solemnitatea de depunere a jurământului, în sala de ședințe a Secției I a Curții de Apel București, au vorbit Lucrețiu Pătrășcanu, ministrul Justiției, și Ella Negruzzi, prima femeie avocat din România, care și-a încheiat alocuțiunea afirmând că „ultimele lanțuri au căzut”.
Prima femeie judecător din Dobrogea a fost Maria Pogăneală, numită la Judecătoria Mixtă Constanța, la 24 iunie 1946. În condițiile în care, cu tact și inteligență, ea a evitat capcanele regimului totalitar, umanizând actul de justiție, timp de zece ani, după care, invocând motive medicale, a trecut în altă funcție.
Prima femeie procuror în Dobrogea a fost Lucia Brișcariu, absolventă a facultății în 1953. Următoare a fost Gabriela Timiraș, în 1955.
În prezent, aproximativ 82% dintre magistrații români sunt femei. Nu este locul să discutăm aici cauzele. Același fenomen se constată în domeniul medical și în învățământ.
În Canada am constatat atât la facultățile de drept, cât și în instanțe, parchete și barouri, că proporțiile dintre bărbați și femei sunt egale.
Până zilele trecute, Ministru de Justiție al Canadei a fost o doamnă, care a fost schimbată ca urmare a remanierii guvernamentale. Ministrul de Justiție al provinciei Quebec este Linda Goupil, o franțuzoaică. În USA ministrul justiției este o femeie. La fel și în Franța. Louise Arbour, procurorul Tribunalului Penal Internațional, este o canadiancă. La 27 mai 1999, Louise Arbour l-a inculpat pe președintele Slobodan Miloșevici pentru crime împotriva umanității. Ea este primul magistrat internațional care a pus sub inculpare un șef de stat aflat în funcție. Louise Arbour se va întoarce în septembrie la Ottawa și îl va înlocui pe judecătorul Peter Cory de la Curtea Supremă a Canadei, care a ieșit la pensie. În locul ei se preconizează numirea doamnei Carla del Ponte, elvețiancă.
În România a fost o singură femeie ministru al justiției, Maria Bobu, numită pe criterii politice, fiind soția lui Emil Bobu. Maria Bobu făcea parte dintre cei despre care regretatul coleg Aurică Taină spunea că (...). Dima Nistor, fost judecător la Tribunalul Militar Constanța, apoi avocat, care fusese coleg cu soții Bobu la Școala Juridică din București, povestea că tovarășa ministru a fost, în tinerețe, servitoare la Buzău.
Fostul colonel Oleg Gordievski a scris că în KGB au existat numeroase femei, printre care și juriste. În 1990 a fost aleasă Miss KGB în persoana Katiei Maiorova, prima deținătoare din lume a titlului de „regină a frumuseții a serviciilor secrete”. Domnișoara Maiorova purta o vestă antiglonț cu grația unui manechin și era capabilă să-și anihileze adversarul cu „o lovitură de karate în cap”.
Fostul ministru al justiției, Gavrilă Chiuzbaian, a organizat câteva concursuri de Miss Justiție la Sinaia. Sindrofia de la Sinaia alimenta și rubrici din „Academia Cațavencu”, cea mai amuzantă fiind „Jurnal de bordel”, semnată de Nutzy Spaima Constituții. Într-un text se conchidea: „Dura lex, sed lex, domnule ministru”. Nu mică mi-a fost surpriza când am aflat că Nutzy Spaima Constituții nu era pseudonimul lui Mircea Dinescu, ci a lui Ioan Groșan, autorul volumelor „Caravana cinematografică” și „Trenul de noapte”, pe care le citeam la apariție cu plăcere.
Recent au fost condamnați doi generali de către Secția Penală a Curții Supreme de Justiție. Completul de judecată care i-a condamnat pe cei doi generali a fost compus din Mihai Ciubotaru, președinte, Cornelia Marica și Margareta Teodorescu, judecători. Nu ne îngăduim să facem aprecieri asupra legalității și temeiniciei sentinței. Credem însă că este prima dată când, în conformitate cu legea, generali ai unei armate au fost condamnați de judecători femei.
Aș vrea să menționez câteva doamne magistrat care au onorat locul pe care l-au ocupat în justiția română. Mai întâi, fosta mea colegă de facultate și prietenă Turturică Didina, judecătoare la Tribunalul Orășenesc Constanța, al cărei soț, Staicu Ionel, și el judecător, a fost arestat pe nedrept. Neputând suporta nedreptatea și presiunea socială, la începutul anului 1963, Didina a tăiat cu lama venele de la mâinile fetiței, care avea câteva luni, apoi și le-a tăiat și ea, murind amândouă. Tragedia a zguduit Constanța. Staicu Ionel a fost pus în libertate după doi ani, în sarcina lui neputându-se reține nici o faptă penală. Omul era nevinovat.
Doamna procuror Doina Condulimazi, în prezent pensionară, și-a pus în slujba adevărului inteligența, imensa putere de muncă, pregătirea juridică și o conștiinciozitate ieșită din comun ca procuror de ședință.
Rodica Moscu, fiică de învățători din Vatra Moldovei, cu lecturi alese, iubitoare de muzică simfonică și artă plastică, seamănă cu un personaj romantic dint-o piesă a lui Anton Cehov. Și-a pus inteligența sensibilitatea, instinctul juridic, cultura, imaginația și farmecul în serviciul dreptății. Este judecător la Curtea Supremă de Justiție.
Tânăra doamnă Elena Vlad, procurorul șef al Secției Judiciare de la Parchetul Curții de Apel Constanța, delicată și dreaptă ca un principiu...
S-a înșelat distinsul jurist Eugen Petit. Viața a dovedit că femeile sunt apte pentru funcția de magistrat.
