„Ideea de patrie în literatura română” (HANTA 1976)

Al. Hanta, Ideea de patrie în literatura română, Minerva, București, 1976

Introducere
1.Conceptul de patrie. Conținutul, implicațiile și evoluția lui
2.Patriotismul - componentă esențială a literaturii de pretutindeni și dintotdeauna
3.Specificul fundamental patriotic al literaturii române

Capitolul I
1.Romantismul și trezirea sentimentului național. Consecințe asupra literaturii. Descoperirea creației populare
2.Sentimentul patriei în poezia folclorică

Capitolul II
1.Contribuția literaturii române vechi la întemeierea scrisului românesc și la asigurarea unității noastre spirituale
2.Literatura religioasă și cea cronicărească. Puncte de contact și diferențieri specifice. Conștiința responsabilității față de țară, prezent și viitorime. Umanismul. Grigore Ureche, Constantin Cantacuzino stolnicul, Miron Costin, I. Neculce, D. Cantemir. Promovarea ideii de latinitate, unitate etnică și teritorială. Cristalizarea principiilor unei istoriografii militante
3.Lauda țării în primele texte versificate

Capitolul III
1.Școala ardeleană: apariție, idealuri, realizări. Ivirea scriitorului tribun, angajat total în apărarea drepturilor poporului său. Considerarea culturii și literaturii ca mijloace de stimulare și promovare a conștiinței naționale
2.Traducerea de cărți „în limba românească pentru folosul tuturor românilor”
3.Caracterul patriotic al începuturilor poeziei române moderne. Nașterea școlii, teatrului și presei în limba națională, crearea asociațiilor cultural-literare. Unitatea de gândire și acțiune a oamenilor de cultură în promovarea idealurilor naționale

Capitolul IV
1.Pașoptismul - ideologie națională și literară. Trăsături distinctive
2.Literatura Unirii
3.Poezia ruinelor
4.Exaltarea frumuseții și bogățiilor patriei
5.Trecutul istoric și rolul său în mobilizarea energiilor patriei
6.Problematica patriotică în începuturile dramaturgiei noastre
7.Concluzii

Capitolul V
1.Patriotismul în gândirea literară din perioada marilor clasici. „Convorbiri literare”
2.Titu Maiorescu
3.Mihai Eminescu
4.I. L. Caragiale
5.Ion Creangă
6.I. Slavici
7.I. Negruzzi
8.Alte manifestări

Capitolul VI
1.Idei și tendințe literare la sfârșitul secolului XIX. Maturizarea și diversificarea idealurilor patriotice
2.„Contemporanul” - prima alternativă a conceptului junimist de artă și literatură
3.C. Dobrogeanu-Gherea
4.Patriotismul în literatura de la „Contemporanul” 
5.Al. Macedonski. „Literatorul”. Începuturile și afirmarea simbolismului românesc. Trăsături autohtone. Preocupări patriotice în activitatea literară a reprezentanților săi
6.La granița dintre două secole. Sămănătorismul, „Sămănătorul”. Alte publicații sămănătoriste. Atributele patriotismului promovat (înălțimi și limite)
7.Poporanimsul. „Evenimentul literar”. „Viața românească”. Ideologie și realizări practice.
8.Caracterul patriotic al literaturii epocii: G. Coșbuc, Șt. O. Iosif, A, Vlahuță, O. Goga, Panait Cerna, N. Iorga, Spiridon Popescu, Alexandru Davila, Barbu Delavrancea, E. Gârleanu, Jean Bart, Duiliu Zamfirescu

Capitolul VII
1.Literatura română interbelică. Realități politice și orientări literare
2.Presa democratică - organ de difuzare a noilor concepții ideologice
3.Reformularea ideii specificității naționale. Dezbateri în jurul problemei. „Viața românească” și programul său după război
4.„Sburătorul”. E. Lovinescu
5.Gândirea și „Gândirismul”
6.Avangardismul
7.Patriotismul creației literare (Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Adrian Maniu, M. Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, Camil Petrescu)

Capitolul VIII 
1.Victoria insurecției naționale revoluționare din August 1944 și consecințele ei asupra culturii și literaturii noastre. Literatura și rezistența antifascistă din timpul dictaturii și războiului
2.Presa și contribuția ei la înfăptuirea idealurilor revoluționare și patriotice ale epocii contemporane. 
3.Literatura română în anii revoluției democrat-populare și ai construcției socialiste. Esența revoluționară și patriotică a realizărilor ei. Patriotismul socialist
4.Imaginea patriei în poezia contemporană: problematică, realizări, reprezentanți, perspective
5.Caracterul patriotic al prozei și dramaturgiei contemporane
6.Concluzii

„Valori expresive în literatura română veche” (ROTARU 1976)

 Ion Rotaru, Valori expresive în literatura română veche, vol. I, Minerva, București, 1976, 320 p.

Cuprins
7 Cuvînt lămuritor
11 Idei despre scris și scriitori în literatura română veche
57 Întîia realizare a limbii române în proza cultă: Cronica lui Grigore Ureche
147 Miron Costin și cronica sa
193 Ion Neculce cronicarul artist
275 Anexă: Dicționar stilistic al cronicii lui Grigore Ureche
309 Resume
313 Indice de nume

coperta 4: Izvorîtă dintr-o relativ îndelungată practică profesorală, lucrarea își propune în acest prim volum „recitirea” marilor cronicari moldoveni sub un unghi de privire nou, eliberat de încărcătura factologică devenită tradițională. Tendința autorului, expresă pe alocuri, sperăm și îndreptățită, este de a integra organic literatura cronicărească fluxului general al dezvoltării prozei românești. Mijloacele puse în lucru sînt diverse, în lumina unui eclectism luminat atent, fără paradă de erudiție, supunerea la obiect primînd înainte de orice. A precumpănit ceea ce am putea denumi, fără pretenții anume, critica lingvistică și stilistică. Aceasta pentru că autorul acordă un rol hotărîtor limbii ca factor de cultură. În același sens vine și primul capitol al lucrării, tratînd despre ideile celor vechi în legătură cu rosturile scrisului. Aproape nici unul dintre scriitorii cei vechi nu s-a gîndit să facă beletristică în sensul modern. Și cu toate acestea, astăzi nu se mai îndoiește nimeni, arta cuvîntului s-a manifestat în scrisul lor, în certe cazuri, pe deplin.

„Dimitrie Cantemir” (MĂCIUCĂ 1962)

În 1962, filologul Constantin Măciucă (1927-) a publicat în colecția „Oameni de seamă” a Editurii Tineretului o biografie a savantului și domnului moldovean Dimitrie Cantemir (1673-1723). O a doua ediție a fost tipărită în 1973.

Cele 303 pagini ale volumului sunt structurate în patru părți, glosar și bibliografie.

Partea întâi (5-62) are ca motto un citat din cronica lui Ion Neculce (1672-1745) referitor la urcarea pe tronul Moldovei a lui Constantin Cantemir (1612-1693 Iași), tatăl lui D. C: „au fost de oameni proști de la ținutul Fălciului. Cele șase capitole încep cu prezentarea contextului internațional, marcat de eșecul marelui vizir la asediul Vienei în 1683, moment considerat începutul declinului Imperiului Otoman. Urmează biografia lui C. C. până la obținerea domniei în 1685 de la Poarta Otomană cu ajutorul domnului muntean Șerban Cantacuzino (1678-1688). Copilăria lui D. C. este influențată de educația primită de la eruditul călugăr cretan Ieremia Cacavela. La 15 ani, D. C. este trimis de tatăl său la Constantinopol, pentru a-l schimba pe fratele său mai mare Antioh (1670-1726 Iași), aflat ostatic la curtea sultanului. După trei ani, în pofida intrigilor domnului muntean Constantin Brâncoveanu (1688-1714), D. C. se întoarce acasă. La moartea părintelui său în martie 1693, este proclamat domn de boieri. dar nu obține confirmarea Porții și în aprilie este obligat să se întoarcă în capitala imperială.

Partea a doua (63-140) are ca motto un citat din D. C. privitor la tinerețea sa zbuciumată. Cele opt capitole prezintă perioada petrecută de D. C. până la obținerea domniei la 23 noiembrie 1710. În cei 17 ani petrecuți la curtea sultanului, el își va continua studiile, concretizate prin scrieri publicate, și își va extinde relațiile în elita politică, diplomatică și culturală din Constantinopol, în special la Academia Patriarhiei. S-a căsătorit în 1699 cu Casandra, fiica lui Ș. C., iar în perioadele 1696-1700 și 1705-1707 a deținut funcția de capuchehaie (reprezentantul diplomatic) fratelui său, care obținuse domnia Moldovei.

Cele șapte capitole ale părții a treia (141-196) sunt dedicate scurtei sale domnii în Moldova. Încrederea turcilor în Cantemir era așa de mare, încât nu numai că nu a cumpărat domnia, dar sultanul i-a acordat și o sumă pentru cheltuieli inaugurale. Motto-ul acestei părți este un citat din Neculce referitor la aprobarea de către boieri a alianței secrete cu țarul Petru cel Mare, încheiată în aprilie 1710. Dar înfrângerea rușilor și moldovenilor de către marele vizir la Stănilești, pe Prut, în iulie, îl obligă să se refugieze în Rusia, împreună cu familia și boierii credincioși.

Partea a patra (197-293) prezintă exilul din Rusia, încheiat cu moartea fostului domn. Motto-ul este reprezentat de un citat din ordinul țarului prin care Cantemir era numit consilier secret și senator. Din această poziție, fostul domn va încerca, fără succes, să-l influențeze pe Petru pentru a relua războiul cu Imperiul Otoman. Dispunând de timp și fiind lipsit de griji materiale, fostul domn a putut să se dedice scrierilor culturale (Istoria creșterii și descreșterii Curții Otomane), care-l vor  pune în legătură cu intelectualii din Europa.

Fiul său, Antioh (1709-1744), a servit în diplomația țaristă și s-a făcut cunoscut ca scriitor de limbă rusă. 

Osemintele lui Dimitrie Cantemir au fost reînhumate în 1935 la biserica „Trei Ierarhi” din Iași.

Glosarul (295-298) cuprinde numeroase cuvinte turcești din epocă.

Bibliografia (299-302) folosită pentru redactarea cărții include, printre altele, lucrări ale lui Dumitru Almaș, Teodor Burada, Dimitrie Cantemir, Mihai Guboglu, Nicolae Iorga, Mihail Kogălniceanu, Ion Neculce, Petre P. Panaitescu, Alexandru Rosetti, Grigore Tocilescu și Alexandru Xenopol. De asemenea, patru lucrări sunt în limba rusă și trei în franceză.