Alan Axelrod & Charles Philips, Dictatori și tirani, Sirius, 1995, 555 p.
Ivan III cel Mare (Ivan Vasilievici) (1440-1505)
254 Prin numeroase cuceriri militare și acțiuni diplomatice abile, Ivan a reușit să scuture jugul stăpânirii feudale a tătarilor din Hoarda de Aur și să unească principatele și domeniile rusești într-un singur regat.
Născut la 22 ianuarie 1440 la Moscova, în toiul unei lupte pentru putere între tatăl său, Vasili al II lea, și unchii săi, Ivan a trecut prin necontenite primejdii în primii ani ai vieții. După capturarea și orbirea tatălui său de către mongoli, în 1446, Ivan a fost ascuns într-o mănăstire, apoi trădat de dușmanii tatălui său. Printr-un bizar complex de împrejurări, răpitorii tatălui său s-au căit pentru fapta lor și și-au reafirmat loialitatea față de Vasili, pe care l-au eliberat și l-au repus în drepturi.
Ca moștenitor, Ivan a primit comanda unei unități militare, fiind antrenat totodată în adoptarea hotărârilor politice. La vârsta de 18 ani, în 1458, Ivan a condus o reușită campanie împotriva tătarilor. La moartea tatălui său, în 1462, Ivan i-a succedat ca mare cneaz al Moscovei. La sfârșitul copilăriei sale plină de privațiuni, el a hotărât să se elibereze de multitudinea obligațiilor feudale care îl îngrădeau și să unească pământurile rusești sub sceptrul său.
Victoriile obținute în campaniile împotriva Hoardei de Aur în anii 1467-1469 i-au permis lui Ivan să elibereze Rusia de aservirea către tătari în răsărit. Și-a îndreptat apoi atenția către puternicul oraș-stat Novgorod. După numeroase încercări soldate cu mari costuri materiale, Ivan a capturat în cele din urmă Novgorod în 1478. Odată intrat în oraș, el i-a anulat autonomia politică, i-a anexat posesiunile și l-a colonizat cu oameni care îi erau loiali. Domeniile Iaroslavl și Rostov au fost cucerite pe cale diplomatică în 1474, iar orașul Tver s-a predat lui Ivan în 1485, după o ultimă încercare de complot sprijinită de lituanieni. Numai două orașe își mai mențineau o oarecare independență în acel moment.
255
Ivan a manipulat cu măiestrie diferitele triburi aliate împotriva lui, asmuțindu-le unul împotriva altuia. De pildă, când Han Ahmed din Hoarda de Aur s-a aliat cu Polonia-Lituania, Ivan a încheiat o alianță cu Han Ghirei in Crimeea, apoi și-a îndreptat trupele împotriva lui Ahmed, pe care l-a zdrobit, eliberând astfel Moscova de orice influență tătară.
Acțiunea unificatoare a lui Ivan nu s-a desfășurat în absența oricăror conflicte. În urma cuceririlor teritoriale, el a făcut greșeala de a nu împărți pământuri fraților săi. Mai rău, când fratele său Iurii a murit, Ivan a confiscat toată averea, fără să le dea nimic fraților rămași în viață. Însă un alt frate și-a cedat de bună voie toate pământurile lui Ivan, ceea ce a stârnit nemulțumirea a doi frați, Boris și Andrei, care s-au coalizat împotriva lui Ivan. Ei i-au făcut o propunere de alianță regelui Cazimir al IV lea al Poloniei, dar au fost refuzați, astfel că cei doi au revenit în sânul comunității. Totuși, Andrei a continuat să se certe cu fratele său, care l-a arestat în cele din urmă în 1491 și i-a confiscat toate pământurile. La sfârșitul secolului, Ivan obținuse și reușise să unifice aproape toate ținuturile Rusiei.
Ivan a întâmpinat însă mari dificultăți în desemnarea unui moștenitor pentru regatul său nou format. El avea un fiu, Dmitri, de la prima sa soție, care a murit în 1467. Din cea de a doua căsătorie a lui Ivan a rezultat un fiu, Vasili, însă a doua soție, Zoe (sau Sofia), era nepoata ultimului împărat bizantin și ortodoxia ei religioasă - ca și a fiului său - era pusă sub semnul întrebării. În plus, Sofia era o femei urâtă, neagreată la curtea de la Kremlin. Ca atare, Ivan l-a desemnat pe Dmitri ca moștenitor, ceea ce i-a determinat pe Vasili și pe mama sa să plănuiască o răscoală în 1497. Ivan a intervenit rapid și cu brutalitate pentru a înăbuși răscoala, iar Vasili și mama sa au fost închiși.
La rândul său, Dmitri i-a creat serioase probleme. El se asociase cu un partid religios eretic, ceea ce nu numai că l-a supărat pe Ivan, dar i-a stârnit mânia mitropolitului Moscovei, care proclama Moscova drept „A Treia Romă”, bizuindu-se în parte pe ascendența bizantină a Zoei. Răzgândindu-se, Ivan l-a desemnat pe Vasili ca moștenitor și l-a întemnițat pe Dmitri.
La moartea lui Ivan al III lea, în ziua de 27 octombrie 1505, Vasili a urmat - fără să întâmpine vreo rezistență - pe tronul unei Rusii care va domina politica est-europeană în secolul XX. El se situează printre cei mai mari conducători din istoria Rusiei.
John Lister Finnell, Ivan the Great of Moscow (London: Macmilan, 1961)
Ian Grey, Ivan III and the Unification of Russia (London: English University Press, 1964)
G. V. Vernadsky, Russia at the Dawn of the Modern Age (New Haven: Yale University Press, 1959)
