„Mult noroc și Dumnezeu să vă aibă în pază!” („TOMIS” 1994)

Aura Dumitrache (traducere), „Mult noroc și Dumnezeu să vă aibă în pază!”, „Tomis”, Constanța, 1994, august

Operațiunea Fall Weiss a început la 1 septembrie 1039 ora 4.45 a. m., constituind preludiul, cât și începutul celui dea-l doilea război mondial, când armatele lui Hitler invadaseră granițele Poloniei.

Pe 5 septembrie, Orzel a primit ordinul de a părăsi Golful Gdansk și a se deplasa spre Marea Baltică. Următoarele șase zile au trecu fără ca nici o singură navă, fie dușmană sau prietenă, să fie interceptată. Legăturile radio cu baza de la Gdansk s-a întrerupt. Sistemul hidraulic se deteriorase, iar comandantul Klockzowski se îmbolnăvise. În acest caz toată responsabilitatea pentru buna desfășurare a navigației lui Orzel apăsa pe umerii lui Jan Grudzinski. Convocând consiliul navei, acesta a hotărât să repare sistemul hidraulic prin andcoare și s-l interneze pe comandant în spital.

Examinând harta navală, Grudzinski a decis să se îndrepte spre Tallin, capitala Estoniei, țară neutră, și, conform Regulamentului Internațional Maritim pe timp de război, să ceară intrarea în port pentru reparații.

Orzel a ajuns la Talinn în următoarea dimineață, fiind întâmpinat de oficialitățile guvernamentale și însoțit de două patrule portuare. Cererea lui Grudzinski a fost primită cu zâmbete și strângeri de mâini, iar după o oră Orzel se afla în rada interioară a portului, unde se găsea la ancoră și cargobotul german Talassa. Acesta, la vederea pavilionului polonez a coborât zvastica lui colorată, deoarece, deși se afla într-un port neutru, nu dorea o confruntare cu polonezii. Orzel a fost tras la dană foarte inaccesibilă și îndepărtată, dar echipajul era fericit pentru rezultatul obținut.

Însă toate zâmbetele afișate de oficialități n-au fost decât o fațadă. Estonia, înconjurată de Letonia și Lituania, se afla într-o poziție diplomatică dificilă. Rupte de restul Europei, cel trei țări baltice erau la mâna Rusiei - având o graniță comună - și a aliaților naziști. O singură mișcare greșită și independența lor precară s-ar fi putut spulbera peste noapte.

În intervalul de 24 de ore acordate, nava a fost reparată, aprovizionată, bunkerată și pregătită de plecare, când un soldat estonian a venit să-l anunțe pe comandant că este chemat de urgență la căpitănia portului. Aici, el a fost informat că și cargobotul german urma să părăsească portul și conform Codului Maritim Internațional, trebuie să fie o pauză de 6 ore între plecările a două nave beligerante. În concluzie, nava Orzel trebuia să aștepte șase ore până la plecare. Comandantul portului și-a cerut scuze invocând că respectă Convenția de la Haga.

Cu toate acestea, cargobotul Talassa nu dădea nici un semn că ar intenționa să plece. Peste puțin timp un ofițer estonian a sosit la bordul navei anunțându-l pe Grudzinski că, în urma unui document semnat de cele țări baltice la 1 septembrie, orice navă sau submarin ce se găsește în apele lor teritoriale trebuie dezarmate. În ciuda protestelor lui Grudzsinki că ar fi trebuit să fie informat despre acest document la acostare în port, au fost postați soldați înarmați pe puntea vasului și au fost confiscate hârtiile și instrumentele de navigație.

După plecarea acestuia, Grudzinski și-a convocat ofițerii informându-i despre această nouă situație apărută și promițându-le în același timp că vor evada îndată ce împrejurările le vor permite, chiar dacă această acțiune va presupune și vărsare de sânge. Astfel că au întocmit un plan de evadare și au hotărât să-i ajute pe estonieni în demilitarizarea navei.

În dimineața următoare, atașatul de pe lângă ambasada Angliei însărcinat cu probleme de navigație a dorit să prezinte omagiile sale comandantului polonez, dar nu a fost lăsat să urce la bordul navei de către gărzile înarmate de la cheu. Scoțând cartea sa de vizită și scriind câteva cuvinte pe dosul acesteia, a profitat de neatenția gărzilor și a făcut semn unui marinar de pe Orzel că are ceva pentru el. Acesta a venit și a luat cartea de vizită, dar neînțelegând nimic în engleză, i-a înmânat-o comandantului. Grudzinski a putut citi următorul mesaj: „Mult noroc și Dumnezeu să vă aibă în pază”. Aceste cuvinte au avut darul de a ridica moralul comandantului.

Câteva ore mai târziu, câțiva soldați au întărit garda la bordul submarinului, iar câțiva docheri civili au ajutat la fixarea unui tun pe chei, gata pregătit pentru atac. În acest timp, un ofițer de pe Orzel s-a îmbarcat pe o șalupă și, simulând că pescuiește, și-a notat adâncimea apei pe o hârtie.

Fiecare om de la bordul navei era ocupat așa încât ofițerii estonieni erau impresionați de sprijinul acordat de echipaj în demilitarizarea submarinului. Era duminică și muncitorii civilii erau fericiți să găsească o scuză pentru a opri lucrul. Au rămas numai gărzile înarmate, dar ele nu erau în pericol întrucât polonezii au cultivat relații de prietenie cu ei. După o cină împărțită cu soldații, echipajul s-a retras. Comandantul estonienilor și-a retras oamenii pe cheu, lăsând la bord până dimineața numai doi soldați.

S-a stabilit ca oră de plecare miezul nopții, când Grudzinski a dat semnalul. Soldatul estonian de la punte a fost imobilizat de două umbre apărute din întuneric. În camera de comandă colegul estonianului a avut și el aproape aceeași soartă leșinând la vederea unui revolver îndreptat spre el. Unul din membrii de echipaj a coborât pe cheu și a tăiat cablurile electrice lăsând întregul doc în întuneric. 

Această defecțiune bruscă a creat confuzie pe țărm și nimeni n-ar fi legat acest incident de submarinul polonez. Având posibilitatea de a evada, Orzel a eliberat cablurile de amarare și a părăsit docul. A fost un moment de panică când Orzel a nimerit într-un banc de mâl la puțin timp după ce a părăsit bazinul docului. Dar Grudzinski și-a păstrat calmul. A îndreptat pupa mai în adâncime pentru a putea ridica prova navei și a ordonat cu toată viteza înapoi. Submarinul s-a cutremurat și apoi s-a înclinat ușor lunecând în apă mai adânc. Grudzinski a menținut cârma tribord și vasul s-a învârtit până ce prova a început să se îndrepte spre larg. Zgomotul produs de intrarea în funcțiune în motoarelor diesel a atras atenția estonienilor care au intrat în alertă. Flăcările puștilor luminau cerul nopții. Mitralierele și gloanțele răsunau în întuneric, dar fără reflectoare era imposibil să se țintească exact și cu fiecare minut care trecea Orzel se distanța mai mult, plonjând în apa rece ca gheața a Balticei și reușind să ajungă în rada exterioară a portului. Trecând acest obstacol ai avut de înfruntat un altul. Reflectoarele de coastă nefiind afectate de întreruperea curentului din șantier au ajutat mitralierele în deschiderea focului. Dar Orzel a intrat în imersiune cât mai adânc, ceea ce asigura securitatea navei.

Prima prioritate era de a-i elibera pe cei doi estonieni.

S-a hotărât ca Suedia să fie țara spre care se vor îndrepta. Lipsa hârtii lor însă făcea ca navigația să devină o reală problemă. Cerând ajutor prin ajutor la baza navală Hel, care avea să fie cucerită peste câteva zile, submarinul Rys, grav avariat, a interceptat mesajul și comandantul acestuia s-a oferit să le dea hârtiile de care aveau nevoie. Dar Grudzinski a refuzat deoarece nu dorea să schimbe direcția. Rămânând sub apă ziua și ridicându-se la suprafață noaptea, Orzel a ajuns la Gotland la 19 septembrie, când a fost lansată la apă o barcă pentru cei doi prizonieri estonieni. Aceștia au protestat nedorind să părăsească nava cu toate cele întâmplate. Li s-au dat niște bani, câteva sticle de votcă și au fost instruiți în ce parte să vâslească. Submarinul se afla la două mile de coasta suedeză, dar estonienii înspăimântați de aspectul fragil al bărcii nu păreau a fi convinși de toate asigurările ce le erau date. În final, Gruzdzinki le-a înmânat o scrisoare pentru autoritățile estoniene din Tallin în care acestea erau informate de evadarea lui Orzel, absolvind de orice vină sau complicitate pe cei doi prizonieri. Cuun ultim salut estonienii au fost lăsați să-și găsească drumul.

Grudzinski și oamenii săi au continuat să patruleze Baltica pentru încă 16 zile fără să găsească o singură țintă. Vremea continua să fie frumoasă, cu vizibilitate bună, ceea ce îl obliga să rămână scufundat ziua, cât și cea mai mare parte a nopții. Nu era prea plăcută această existență, dar nu aveau încotro. Nu ți-au irosit însă timpul și au început să recompună hărțile de care aveau nevoie, din memorie. S-au dovedit a fi cât se poate de precise.

Submarinul a ajuns la intrarea în The Sound pe 12 octombrie, dar prezența patrulelor germane făcea imposibilă trecerea ei ziua, așa că Orzel s-a scufundat lăsarea nopții. Era întuneric și o noapte fără lună, iar strâmtoarea era foarte aglomerată. Erau gata chiar să se ciocnească cu un cargou, când s-a ridicat la suprafață. Căpitanul, speriat de eventualitatea unei coliziuni, a luminat zona pentru a evita un accident. Au intrat în imersiune rapid și cu ajutorul unei hărți de mână s-au hotărât să meargă direct de-a lungul malurilor strâmtorii de teama unor amplasamente de mine germane. Dar și așa riscurile pe care și le asumaseră erau foarte mari, o parte din echipaj purtând deja centurile de salvare. Ploaia făcea ca vizibilitatea să fie redusă, dar acest fapt favoriza submarinul și îl ajuta să se protejeze de dușman. Deși știm că hârtiile lipseau, Grudzinski a reușit să mențină submarinul la apă adâncă cu toate că știa că The Sound avea o adâncime insuficientă imersiunii complete în caz de nevoie. Cu un pilot și un comandant bun ei au reușit să traverseze cea mai periculoasă zonă și în zori Orzel se afla la 50 de picioare adâncime, intrând în Kategat și Skagerrak. Gruzdinski a trimis un radio amiralității britanice comunicând poziția și așteptând instrucțiuni. Deși știa foarte bine că mesajul putea fi interceptat și de dușmani, trebuia să riște. Dar Royal Navy a primit mesajul și a trimis distrugătorul Valorous care să-l escorteze pe Orzel la cea mai apropiată bază britanică.

A fost cel mai eroic voiaj care nu-și poate găsi asemănare în toată istoria submarinelor. În recunoașterea iscusinței cu care a fost comandat Orzel de la eroica evadare din Tallin și până la ieșirea în apele patrulate ale strâmtorii The Sound, fără hărți, arme, locotenentul Grudzinski a fost distins cu medalia Virtutea Militară, cea mai înaltă distincție militară.