Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, aug. 1994
*
CODECS - Centrul de Educație la Distanță din România, axat pe obținerea de cursuri și consultanță în management, își deschide cursurile în Constanța în noiembrie. Cei interesați pot obține informații la adresa: CODECS SA, PO box 67-26, 77198 București. Secretariat: str. A. Vlaicu nr. 77 (orele 10-18). Unul din obiectivele generale ale CODECS este crearea unei școli superioare de management în cooperare cu The Open University, The Open Business School, Marea Britanie. Absolvenților le vor fi acordate diplome recunoscute pe plan internațional.
*
În cadrul cursurilor de vară „Eugeniu Coșeriu”, organizate în cadrul Facultății de Litere a Universității „Ovidius” Constanța, a avut loc simpozionul „Metodă și interdisciplinaritate”. La această manifestare științifică, ale cărei lucrări au fost conduse de prof. univ. dr. Marin Mincu, au participat personalități ale vieții științifice românești, între care prof. univ. E. Coșeriu, matematicianul și semioticianul Solomon Marcus, prof. univ. Mircea Muthu, prof. univ. Valeria Guțu-Romalo.
*
Dovadă a prestigiului de care se bucură în lume, maestrul coregraf Oleg Danovschi a fost invitat să facă parte din juriul unui din cele mai importante festivaluri de balet, care se desfășoară anual la Varna, în Bulgaria.
*
O noutate pentru iubitorii de carte bună: la sediul Alianței Civice din Constanța, str. Ștefan cel Mare, a fost înființat un centru de difuzare a cărții Humanitas.
*
Noi contribuții pentru o posibilă istorie a privatizării la Constanța: SC Nuricom SRL, o firmă care, deși nu se află în Topul agenților economice, s-a făcut rapid cunoscută posesorilor de autoturisme din Constanța, datorită excelentelor prestări de servicii în domeniul „service auto”. Patronii Memet Salim și Memet Nuri au toate motivele să privească cu încredere viitorul.
*
În prezența consulului general al Turciei la Constanța, Ihsan Yucel, a prefectului Anghel Constantinescu, reprezentanți ai partidelor politice și ziariști, pe terasa hotelului „Rex”, a avut loc constituirea Federației Turco-Tătare din România, formată din UDTTMR și UDTR.
*
Felicitări sindicatului constructorilor „Sincon” pentru excelenta organizare a festivităților prilejuite de „Ziua Constructorului”! Atât programul sportiv, desfășurat pe stadionul de rugby „1 Mai”, cât și programul artistic realizat cu concursul ansamblului „Brâulețul”, cu participarea formațiilor de dans modern „Total Dance” și „M. C. Laufer” și a grupului umoristic „Limax”, au încântat sutele de participanți la sărbătoarea anuală a constructorilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu