<
(...)
Categoric, femeia din palatul de vară, cu tenul ei netede, strălucitor, admirabil fardată și cu veșminte din Paris, nu-l interesa de loc. Fusese prea perfectă, prea artificială pentru firea lui caldă și atît de sinceră. Știa că actul or sexual nu ar fi fost înfrumusețat nici de rîsete și nici de voioșie, ci numai de o foame vicioasă așa cum socoteau probabil toți aceia care învățaseră că iubirea reprezintă un păcat, dar cu toate acestea nu se puteau abține de la așa ceva. Bizarul amestec de ipocrizie și duritate pe care-l întîlnise în Occident avea o oarecare subtilitate, ea ca și cînd ura oamenilor față de acest act le procura prin ricoșeu o plăcere vicioasă și invertită care îi înfricoșa și îi revolta în același timp. Așa ceva el nu va înțelege niciodată. În Orient nici viciile și nici perversitățile nu provocau un sentiment de amărăciune, de corupție și de rușine.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 470.
NOTĂ M. T.
* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu