Atitudinea Maiorului era din ce în ce mai țeapănă. Părea că omul care îi vorbise în primele ore ale dimineții, în timp ce ea era de gardă în salon, se retrăsese, lăsînd în locul său un străin. În vreme ce îi vorbea, Maiorul se lupta cu spaima crescîndă din sufletul său ; nu era frica față de moartea care cobora asupra Edwinei, ci ceva mult mai rău. Era o groază pe care nu o mai încercase niciodată, dar pe care o recunoscuse acum ca și cînd ar fi fost o boală veche, recurentă, iar această recunoaștere îl înspăimînta și mai mult. „Trebuie să-mi păstrez cumpătul, gîndi. Dacă cedez, sînt un om pierdut. Voi încep să plîng, să urlu, să mă comport ca imbecilul de Bannerjee. Nu sîntem plămădiți din același aluat. Eu sînt indian de modă nouă. Nu vreau să mă las tîrît. Nu mă las cuprins de spaimă.” Își înfipse unghiile în palme. Corpul lui puternic începu să tremure. Simțea parcă nevoia să strige după ajutor, să se arunce la pămînt, să se vaite și să țipe, să se bată cu pumnii în piept și să își smulgă părul, să se rostogolească prin țărînă și să-și acopere capul cu cenușă și cu balegă.
„Niciodată nu mi s-a întîmplat așa ceva, gîndi furios. N-am crezut că se poate ascunde în sufletul meu”... acea emoție grozavă, ticăloasă care pierduse de atîtea ori India și dăduse naștere la atîtea cruzimi și la atîta masochism, la atîtea înfrîngeri și la atîtea desperări. Își înfipse și mai adînc unghiile în palme și își spuse: „Nu pot să-i trădez... tocmai eu dintre toți indienii. Tocmai eu care am dovedit că nu există așa ceva. Dacă mă voi trăda o singură dată, s-a zis cu mine. Nu se va mai importanță ce se va întîmpla după aceea. Voi fi deopotrivă cu Bannerjee și cu toți aceia care urlă isteric.” În sufletul său își blestemă rasa și casta brahmană*, ereditatea și clima crudă, oribilă, care transforma pe oameni în neurastenici și în dezechilibrați. Blestema însuși sufletul Indiei!
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne**, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 603-604 .
NOTE M. T.
* BRAHMÁN, -Ă (‹ fr.) s. n., s. m. și f. 1. Cuvînt sanscrit desemnînd, în gîndirea indiană, absolutul, sufletul universal sau divinitatea impersonală abstractă din care provine tot ce există și din care orice ființă, animal sau plantă, deține o particulă, sufletul individual (ātman). 2. S. m. și f.Membru al clasei sacerdotale considerată cea mai înaltă din cele patru caste principale: avînd ca îndatoriri îndeplinirea sacrificiilor, studiulVedelor și explicarea lor, binefacerile. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/brahman)
** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu