Comunism versus profesori de drept în România (RUSU 2002)

 Titus Rusu, Distrugerea elitelor juridice, „Tomis”, Constanța, martie 2002

În procesul de sovietizare a României, desființarea statului de drept și distrugerea elitelor juridice au fost prioritare. Din cercetările noastre a rezultat că au murit în închisoare profesorii Istrate Micescu, Mihail Rarincescu, Ion Vălimărescu, Erwin Antonescu, George Strat de la Facultatea de Drept din București. Petrișor Viforeanu s-a sinucis când a aflat de iminența arestării.
Am în față volumul Elogiul libertății de profesorul George Strat (București, Tipografia de Artă Leopold Geller, 1937, 208 p.), o culegere de articole publicate în ziarul „Libertatea” între 1933-1937. Textele sunt antifasciste (antimussoliniene), antinaziste și anticomuniste. La cinci luni de la venirea lui Hitler la putere, profesorul Strat a intuit latura malefică a regimului nazist, catastrofa pe care o va provoca, precum și deznodământul final.
Am zăbovit asupra acestui volum care are o dedicație autografă a autorului: „Domnului Gheorghe Brătianau, omagiul nezdruncinatei mele fidelități  și afectuoasei mele admirațiuni. Geohge Strat. București, 25 mai 1937”. Profesorul și politicianul liberal G. Brătianu a murit la închisoarea Sighet. Despre Strat citesc în nr. 24/1998 al revistei „Memoria”: „Strat George - n. 1894 com. Vârlezi jud. Fălciu; în primul război mondial s-a distins în luptele de la Oituz și Mărășești, fiind decorat cu Coroana României. În 1917 a urmat o școală specială de aviație la Londra. Și-a luat doctoratul în Drept la Paris; revenit în țară, a fost profesor la universitățile din Iași, Cluj și București. A fost fruntaș al PNL și deputat în mai multe legislaturi. În 1938 a fost numit să reprezinte România l Liga Națiunilor, la Geneva.  Între 4 iulie și 30 septembrie este ministru secretar de stat. După instaurarea regimului comunist, este dat afară din învățământ (1947), arestat în 1948 și condamnat la 7 ani temniță grea. Ajunge la Jilava, apoi la Sighet, iar în 1955, la expirarea pedepsei, i se stabilește domiciliu obligatoriu în Bărăgan. În decembrie 1958 i se intentează un nou proces, este condamnat și, după ce trece prin închisorile Jilava și Galați, ajunge la cea din Botoșani, unde, datorită condițiilor exterminare, se stinge din viață pe 15 decembrie 1961, fiind aruncat în groapa comună.”.
Profesorul de enciclopedia dreptului, G. G. Mironescu, a avut un destin la fel de tragic. A fost de două ori prim-ministru și de două ori vice prim-ministru. Era foarte bogat și generos cu studenții. Petre Pandrea fost studentul său preferat. Când Pandrea a plecat la studii la Berlin, profesorul i-a dat fabuloasa sumă de o mie de mărci.
Pandrea a scris despre fostul său profesor în Memoriile mandarinului valah: „În 1948, a început sbiltuiala marilor demnitari. Mironescu s-a ascuns. A fost ținut 8 ani la un fel de pensiune cu un preț enorm. Stătea ziua cu perdelele trase. Noaptea ieșea puțin. Îi murise soția și n-a participat la înmormântare. Nepotul său, Petre Mironescu, îi mâncase o avere uriașă în bijuterii. Nu mai avea nici bani. Îi era dor de nepoți. A plecat singur la Sinaia. Mai avea 1.500 de lei, un ceas de platină Patek și o blană de vizon. Vroia să-și vadă nepoții. Nu i-a găsit. S-a întors la Iași nu a mai fost primit în gazdă, de frică. Asemenea animalului rănit de moarte, care se retrage în bârlogul său și moare, fostul prim-ministru s-a dus la Vaslui. Avea acolo nepoți și strănepoți. L-au primit o noapte. De spaimă l-au rugat să plece, dându-i bani de drum. S-a dus pe o bancă din Copou și și-a tăiat venele. A fost găsit și dus la spital. Între timp, pierduse blana de vizon, banii și ceasul de platină. A fost considerat un cerșetor internat în spital, un doctor profesor i-a adus rufărie de schimb, cărți și alimente de acasă. A furat somnifere de la ceilalți bolnavi și s-a sinucis. A lăsat un bilet pe care era scris că, cel care a fost profesorul G. G. Mironescu, își lasă cadavrul studenților, fiindcă el a iubit „studențimea”.
Între 1952-1957, decanul Facultății de Drept din București a fost Petre Belle. La data numirii ca decan și profesor era student în anul II la fără frecvență. Ignorant, era un tip haios. Odată, la căminul Călărași, s-a certat cu studenții de la Drept, nemulțumiți de mâncarea proastă și frigul din cămine. Belle, furios, le-a strigat: „ Mă, eu sunt  decan, nu curva voastră”. Era un „lumpen universitar” (apud Constantin Novac). Un umorist, la o agapă colegială, a spus că noi suntem „promoția Petre Belle”. 
Din Lexiconul negru. Uneltele represiunii comuniste, de Doina Jela, aflu că Belle, ca prefect al județului Arad, a dispus ca trupele de securitate, în 1949, să tragă în țăranii care protestau împotriva colectivizării forțate. Au fost execuții sumare. Represiunea s-a soldat cu zeci de morți și răniți. Au urmat sute de arestări. Belle era fiu de țăran din Berecscheș. D. Jela nu a cunoscut „cariera universitară” a lui Belle.
În condiții vitrege, dintre foștii studenți ai lui Belle au apărut elite autentice. Menționăm pe regretatul universitarii Ion Rucăreanu (cu doctorat la Cambridge) și Victor Dan Zlătescu, scriitorul Bujor Nedelcovici și Rodica Ojog Brașoveanu și redutabilii avocați Aurel Gheorghe (care continuă tradiția marilor avocați interbelici), Mircea Stănculescu (colecționar de artă și președintele Asociației Filateliștilor din România) și Toma Dragomir, decanul baroului București.

Magistratul D. Onica versus magistratul G. Râpeanu (RUSU 2000)

 Titus Rusu, Doi magistrați, „Tomis”, februarie 2000

În urma reformei învățământului din 1948, facultățile de drept au fost politizate, au devenit ideologice. Un avocat constănțean, absolvent în 1948, mi-a povestit cu umor, cum unii dintre colegii săi, pentru a nu fi încorporați, nu s-au prezentat la unul sau două examene. Anul următor, 1949, pe lângă materiile restante, au trebuit să mai dea examen la marxism-leninism și economie politică.
În 1952, când am devenit student, epurările erau terminate de mult. Majoritatea profesorilor proveneau din „apparatciki” și avocați fără procese. Aveam să aflu, cu stupoare, că decanul Belle nu era jurist. La data numirii ca decan era student în anul II fără frecvență. Anibal Teodorescu, fost decan și profesor, era închis fără hotărâre de condamnare. Nu i se putea reproșa nimic, în afară de faptul că a criticat regimul. Profesorii Istrate Micescu și Mihai Rarincescu au murit în închisoare.
Pe Grigore Râpeanu l-am avut profesor în anul I, la istoria general a statului și dreptului. Preda un curs obișnuit, politizat, probabil tradus din limba rusă.
În primăvara anului 1954, când eram în anul II, am fost surprins să-l văd pe Râpeanu pe culoarele facultății, în uniformă militară, cu gradul de colonel de justiție. Era de statură potrivită, slab, cu fața smeadă și riduri adânci. Parcă avea un cap de mort. Purta cizme care-i puneau în evidență picioarele subțiri și strâmbe. Studenții îl priveau curioși. S-a aflat repede că participa ca procuror în procesul grupului Pătrășcanu, la Tribunalul Suprem - Colegiul Militar. Privindu-l, ne dădeam seama că este frământat, zguduit, că trăia o dramă. După proces a fost numit procuror general adjunct militar. Coordona procuraturile militare.
În anul III ne-a predat dreptul penal - partea specială. Venea la curs în uniformă de procuror militar. Era destins, detașat. Vorbea inteligibil, coerent, cu voce tare, încât studenții puteau să ia ușor notițe. Ultima dată l-am văzut la Constanța, în septembrie 1957, după absolvirea facultății, la o ședință cu judecătorii și procurorii din regiunea Dobrogea. A fost mai dur decât ca prim secretar. Printre alții a fost criticat și Aurel Gherghe, procuror stagiar, absolvent al facultății în 1956. Aurică, respectuos, cu demnitate și calm, a respins reproșurile nedrepte care i s-au făcut. Râpeanu a reacționat brutal, neținând seama de argumentele fostului său student. Aurică avea un acut simț a demnității, onoarei, dreptății.
În 1968, într-o nouă conjunctură politică, Plenul Tribunalului Suprem a admis recursul extraordinar al procurorului general și a achitat pe toți inculpații. Pătrășcanu și Remus Koffler fuseseră executați de mult.
La puțin timp, Gherghe, care era procuror la Procuratura Generală, mi-a relatat pe larg cum s-a desfășurat procesul Pătrășcanu la care a asista din curiozitate. Procurorul general Augustin Alexa, fost lucrător la calea ferată, a citit monoton, stâlcind unele cuvinte, recursul redactat de Secția Judiciară Penală din Procuratura Generală. În sală era o căldură înăbușitoare. Alexa, gras, își ștergea cu batista transpirația abundentă de pe chelie și față. Judecătorii ascultau absenți, impasibili. Lipsea solemnitatea unui proces de asemenea anvergură. Era o indiferență totală. Sala era aproape goală.
Tot în 1968, la Constanța, asistentul Aurel Dincu de la Catedra de drept penal a Facultății de drept din București, mi-a descris ședința cu profesorii și studenții din aula facultății, la care s-a discutat despre procesul Pătrășcanu. Profesorul Râîpeanu a plâns și și-a blestemat mama care l-a făcut. Și alți profesori și studenți cu care am discutat, mi-au relatat, în esență, aceleași lucruri. prof. univ. dr. Tudor Popescu, o istorie vie a dreptului românesc, la o emisiune a TVR 1 a vorbit despre ședința din aula facultății și blestemul mamei.
Dincu mi-a relatat că Râpeanu i-ar fi confiat că în timpul procesului Pătrășcanu a fost însoțit tot timpul de un colonel de securitate, care l-a amenințat că-l împușcă dacă observă ceva suspect.Dincu, originar din Cernavodă, vărul lui Traian Poenaru, actualu procuror general al Parchetului Curții de Apel Constanța, avea să ajungă profesor de criminologie. Păcat că a plecat prematur dintre noi.
Prof. univ. dr. D. Horodișteanu mi-a spus că prin 1970, când își pregătea teza de dotorat, l-a vizitat pe Râpeanu acasă de mai multe ori. Locuia într-un apartament de nouă camere, la etajul I al unei vile de pe bd. Aviatorilor. Avea mobilă stil, obiecte de artă și o bibliotecă bogată. Locuia cu soția, casnică, și cu doi copii. Fata era translator la Ambasada Canadei. La un pahar cu vin, Râpeanu s-a confesat că avut îndoieli cu privire la vinovăția lui Pătrășcanu, însă a primit dispoziții de la persoane din conducerea partidului să susțină acuzarea. În 1968, după achitarea grupului Pătrășcanu, a fost chemat la CC, unde i s- aluat carnetul de partid, fără a fi exclus. Era în evidența organizație de partid din facultate, plătea cotizație lunară și participa la ședințe. Mergea la facultate cu autobuzul. Se plângea că nu-i ajunge leafa. A murit mai întâi soția lui Râpeanu. Prin anii 80, fiica și fiul lui au murit într-un accident de circulație pe valea Prahovei, în timp ce se întorceau cu autoturismul la București.
În 1968, i-am spus judecătorului Dimitrie Onica din București, căruia prietenii îi spuneau Mitru, cele relatate de Dincu. Mitru mi-a replicat că ar fi preferat să fie împușcat decât să fie nedrept. Cunoscându-l bine, l-am crezut. Mitru, după terminarea facultății, a urmat cursuri postuniversitare de trei ani pentru diplomație. A fost coleg cu Gh. Tinca, T. Meleșcanu, Marin Buhoară și alții. La absolvire, imputându-i-se o relație sentimentală „neprincipială”, nu a fost numit în Ministerul Afacerilor Externe. S-a întors judecător în București, unde a făcut o impresie bună. Ne întîlnim frecvent în Bucureși și Constanța. Ne știm din liceu. La 21 decembrie 1989 a fost arestat împreună cu mai mulți tineri care demonstrau pe bd. Magheru în fața sălii Dalles. La Jilava, când s-a aflat că este judecător la Tribunalul București, i s- a aplicat o corecție. A doua zi a fost pus în libertate. La început unii colegi nu l-au crezut, apoi au dat diferite explicații hilare cu privire la participarea lui la demonstrație alături de cei tineri. M-a amuzat replica unui coleg care susținea că este exclus ca Mitru să fi fost beat ziua la prânz, întrucât este știut că el „servește” doar seara. Mitru mi-a dat o explicație simplă și credibilă. Trecea pe bulevard și a văzut tinerii demonstrând în fața sălii Dalles. S-a simțit atras de ei ca de un magnet. Li s-a alăturat. Gestul putea să-i fie fatal.
Dimitrie Onica nu are brevet de revoluționar. A fost avansat judecător la Curtea Supremă de Justiție, iar la expirarea mandatului de șase ani, nu a fost reales. S-a pensionat și practică avocatura în București. Este un magistrat, un senior al dreptului.