George Arion, Interviuri, Eminescu, București, 1979
G. A. - (...) V-au influențat basmele românilor?
E. B. - Desigur. M-au tulburat. Și nu doar lumea lor feerică.
Cruzimea lor chiar. Iată titlul unui basm de o cumplită frumusețe: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.
G. A. - Ne mai pot spune
ceva basmele astăzi?
E. B. - Tinerețe fără
bătrânețe... este un basm care poate tulbura și pe un om al secolului XX care a
văzut aselenizare.
G. A. - (...) Ce datorați, de pildă, cărților populare?
E. B. - Sînt cărțile în care se petrece nunta cerului cu pământul,
cărțile cumințeniei și ale nebuniei. O nebunie care te face să umbli cu capul în
nori. Nu zăpăcit, nu pierdut, dar sus, foarte sus. Le-am citit demult și de
multe ori în tinerețile mele fiind. Și simțeam cum într-o clipă îmbătrînesc
frumos, am pletele albe, de cea mai curată zăpadă. (...)
- (...) Doar Salvador Dali știa și mai și. Întru-n ziar
parizian, după ce a citit tradiția baladei, el a declarat că Miorița este o operă suprarealistă. Oița năzdrăvană, oița care
vorbește, i-a plăcut foarte mult. Și ce ilustrații va face Salvador!
G. A. - Într-o
poezie spuneți: „Stăpîni să-mi fie cei doi rumâni / Dor și Neliniște”. Vreți să
vă explicați?
E. B. - Vreau. Dar explic un lucru care mi se pare o clară
nebuloasă, (...), ca un astronom privind prin telescop. Cei doi rumâni, Dor și
Neliniște, sînt expresii ale acestui neam. Nu știu să mă fi gîndit la Rumândor al
lui Budai-Deleanu. Dorul este al românului veșnic, al eternului, și poate
neliniștea este a mea.
G. A. - Mai sînt actuali cronicarii?
E. B. - Mereu și meru vor fi, în spațioasa veșnicie. La început a
fost cuvântul, Logosul. Dar cuvântul lor a fost. Ei, bătrîni ca vremea, au scris prima
filă, în frumos chenar, cu înflorituri de sînge și aur, prima filă a Epopeii naționale.
G. A. - (...) Există însă opere în care fiii neamului nostru sînt evocați convențional. Ce uită scriitorii atunci cînd comit o astfel de eroare?
E. B. - „Scrie cu sînge și vei vedea că sîngele e spirit”, a
spus un înțelept, înnebunind aproape căutînd adevărul. Poate că trebuie să ne
smulgem inima din coșul pieptului, poate că trebuie să murim ca și ei și ca
într-o legendă să înviem, atunci cînd evocăm istoria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu