George Arion, Interviuri, Eminescu, București, 1979
(...)
M. P. - Între primul volum al Moromeților și ultima carte, Delirul,
este străbătut drumul de la `boicotarea istoriei` la asumarea ei. (...)
- Chiar în Moromeții volumul I timpul se confundă cu istoria. (...) Moromeții volumul I este doar
o oază între 2 furtuni: războiul din 1914,
a doua - războiul din 1939. Această oază reprezintă pentru erou timpul lui de fericire pe Pămînt, care, este
amenințată, dar el reușește să amîne amenințară. (...)
- Secolul nostru este caracterizat prin apariția maselor, care vor să facă istorie. Și în secolul anterior popoarele făceau
istoria, însă exponenții evenimentelor nu veneau din straturile cele mai adînci ale maselor.
G. A. - Cum vi s-a relevat
istoria pentru prima oară?
M. P. -În timpul războiului.
Firește că eu îmi trăiam tinerețea cu încredere și seninătate, așa cum se vede în Delirul.
G. A. - Ați asistat la o
întîmplare atroce în care vi s-a dezvăluit mecanismul
puterii, modul în care acesta poate umili un om, transformîndu-l din cea mai nobilă ființă
într-o făptură oarecare?
M. P. - Cînd am văzut oameni amestecați cu moloz în urma unui bombardament asupra capitalei. În timp
ce-mi făceam serviciul militar, în 43. Vedeam cum camarazi de-ai mei erau
luați, dezbrăcați în fața bateriei și bătuți cu centura.
G. A. - Cum pot
oameni stăpîni istoria, cum pot să
afle care e calea cea mai bună ca să nu
devină victimele ei?
M. P. - În Delirul am încercat să răspund la
aceast întreb., prin destinul lui Paul Ștefan, care spre sf. este lovit. Tolstoi spunea că scopurile istoriei nu sînt totdeauan sesizabile pt. cei care sînt
angajați în conflict. Dacă ne gîndim
la ultimul război, putem să spunem
că Tolstoi avea drep. Am trăit acest
război dezlănțuit de Hitler și pt. mine nat. lui barbară, demențială nu e încă clară. Teza mea care a stat la baza interpretării istoriei în Delirul,
este că istoria poate fi și bolnavă. Și firește că duce în fruntea
even. indivizi bolnavi care dau naș.
la even.sîngeroase. (...) Nu H. se
ducea la trusturi să facă o
plecăciune, ci, dimpotrivă, trusturile
făceau acest lucru în fața lui H.,
după ce acestea îl susținuseră să ia puterea.
(...) Firește că trusturile nu
crîcneau și că afacerile lor mergeau
bine sub H.
G. A. - Scriitorul trebuie să `presimtă` evenimentele sociale, politice, istorice sau doar trebuie să le înregistreze
conștiincios?
M. P. - Exemplul dat în acest sens este Kafka, scriitorul care a
intuit evenimentele printr-o viziune de coșmar a timpului liniștit în care trăia. (...) Am
discutat chestiunea asta în Imposibila întorcere, cînd am relatat despre
neliniștea unor oameni care se închinau în fața unui cioban bîlbîit la Maglavit.
În acest timp Camil Petrescu,
obsedat de demonul său literar,
scria cărți care nu aveau nici o legătură cu această nelininiște a maselor. Îmi amntesc
de un fapt interesant pe care l-am citit în presa din 44, după bombardamentele
americane, cînd România se afla
în pragul dezastrului militar că piesei Mioara a lui C. P. i s-a dat, în sfârșit, aprobarea să fie pusă în scenă. Sigur, C. P. și-a făcut datoria scriind o carte bună despre primul război, dar se pare că această experiență a produs la el o
ciudată ignorare a istoriei. Mulți
ani mai tîrziu, după război, conștiința lui s-a mai limpezit și avut marea ambiție de
a scrie romanul revoluției de la 48.
Rezultatele însă, în ciuda efortului colosal, nu dovedesc că autorul Mioarei,
în afara admirația pentru Bălcescu, avea o
idee a lui, proprie, despre istorie.
- E curios că opera lui C. P. poate crea această impresie, mă refer mereu la istorie, cînd te
gîndești că el a scris Danton. (...) Între scriitorii români
din generația lui, el s-a ocupat cel
mai mult, dar nu de istorie pe care o trăia, adică de cel de al doilea război mondial, care a înjosit cel mai mult omul.
G. A. - Vă rog să
numiți un erou din istoria României
și un altul din istoria altor popoare, pe care îi îndrăgiți!
- De la români, firește, Bălcescu. De la străini, Napoleon,
personaj încă fascinant în zilele noastre.
- (...) Hitler mai
ales, personaj infam, care era cît pe aci să ducă civilizația noastră la prăbușire. El a înșelat pînă într-atît pe mulți
prin viclenia sa, încît destui nu și-au dat seama la timp de natura barbară a geniului său.
- Mă interesează secolul XX. (...)
G. A. - Cît trebuie
să dea istoria unui scriitor?
M. P. - Cît mai puține enigme. Cu alte cuvinte, să fie mai
previzibilă.
G. A. - Dar un scriitor cît trebuie să dea istoriei?
M. P. - Cred că scritorul
nu are nimic de oferit istoriei,
ci semenilor săi.
-În civilizația
noastră procesele se accelerează foarte mult și ne impun tuturor o cursă
în care trebuie să participăm. (...)
-După părerea mea, toți marii
scriitori sînt și conștiințe mari.
Sigur că unii sînt mai obsedați de soarta
umanității, cum a fost Camus,
cum este Malraux. Dar Dostoievski nu este cea mai obsedantă conștiință? N-a spus el că o umanitate care se sprijină pe moartea
unui copil nu merită să trăiască? Dar Tolstoi?
N-a spus el că fără lumină în conștiință,
viața este urîtă, îngrozitoare? Dar Caragiale?
N-a scris el Cănuță, om sucit care arată cutremurarea conștiinței față de făpturile umile? Dar Sadoveanu, la care omul
simplu al Moldovei e prezentat în mari pagini de lirism și umanitate cutremurată?
G. A. - Credeți
actuală viziunea asupra poporului român socotit senin-contemplativ?
M. P. - Poporul român
are secretele lui. (...) A folosit răbdarea, abilitatea, a sfîșiat
falsele prietenii, a întors armele
împtoriva dușmanului adevărat care îl silise să-i urmeze carul de război. Și a încercat
să-și păstreze seninătatea. Și să-și găsească timp și pentru contemplare și jocul inteligent.
Popor vechi, dar nu bătrîn.
G. A. - Cinematograful, tv, presa fac o concurență tot mai vizibilă literaturii?
M. P. - Cel mai interesant este că un film bun după o carte duce cititorul în librărie să cumpere acea carte. Există între arte elemente care le fac să se potențeze reciproc. (...)
G. A. - Ați folosit în Delirul mijl. de rel .aparținînd cărților documentare.
M. P. - (...) Consider că documentul și nu tv sau
cinematograful și anume documentul
autentic, uman și istoric, este cel care poate concura opera de ficțiune.(...) Tocmai citesc acum o astfel de carte - Kaput- a lui Curzio Malaparte. Carte pasionantă, un
reportaj.
G. A. - E vorba tot mai puțin de natură în romanele
contemporane. (...)
M. P. - E rău.
Natura e mama noastră. De aceea, Sadoveanu rămîne un mare scriitor.
G. A. - Sîntem înconjurați
din ce în ce mai mult de emblemele
civilizației tehnice. (...)
M. P. - Tehnicizarea trebuie să fie excesivă pentru a se ajunge la simplitate. Un erou de-al meu din Marele singuratic dă acest exemplu: cu un avion vechi faci zeci de ore pînă la Calcutta. Cu un Concorde 2-3 ore. Și totuși Concorde din punct de vedere tehnic este o monstruozitate. (...)
G. A. - Înțeleg
prin tehnicizare (...) în care relația om-mașină e mai importantă
decît relația între oameni.
G. A. - De pildă, chiar
automobilul. (...)
M. P. - (...) Bine s-a spus că automobilul face pe om mai liber. (...) Toată lupta noastră e pentru câștigarea timpului liber. (...)
M. P. - (...): românii sînt cititori admirabili și în fața
standului de noutăți din librării este
totdeauna înghesuială. Și politica statului și partidului nostru încurajează
gustul pentru cultură, menținînd prețul
cărților la un nivel accesibil. (...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu