Interviu cu Dinu Săraru (ARION 1979)

 George Arion, Interviuri, Eminescu, București, 1979

D. S. -(...) Am fost cuprins de tânăr de febra acestei revoluții. Să nu ți se pară curios, dar prin 1945 am participat la schimbarea primarului din raionul Horezu. Aveam 13 ani. (...)

-Poate pentru că eram fiul unu învățător care fusese ilegalist.

-(...) Din vremea aceea și pînă am terminat Clipa, pe care o aștept să apară, am tot visat să scriu un roman în care să vorbesc despre activiști.

-(...) A. Păunescu este indiscutabil un catalizator de energii artistice și unul din cei mai generoși oameni pe care i-am cunoscut în ceea ce privește promovarea talentelor, în ciuda crustei sale de om imposibil.

- Revoluția e atît de cuceritoare, chiar în perioada ei de copilărie, cînd poate fi sîngeroasă, încît peste vreme nu se reține decît partea ei frumoasă. Chiar și Bălcescu s-a bătut pentru a apuca o bucată din plușul de pe tronul regelui Louis-Philippe.

- M-au interesat în acest roman [Clipa] suferințele unui om care se afla pe baricadele revoluției și care a trebuit să îndure nedreptatea întîmplătoare a revoluției. (...) Maniu a fost unul dintre cei mai lași politicieni ai istoriei noastre moderne. Însă după ce a fost condamnat de tribunalul poporului el putea să aibă sentimentul că este un martir sau un erou. Dar ce tragedie trăia Lucrețiu Pătrășcanu? A fost o perioadă dramatică în istoria noastră cînd s–au făcut și erori, care, sigur, și-a pus pecetea pe epoca respectivă. Dar marele sens al revoluției noastre nu a fost alterat. Revoluția nu ține seama de un singur destin, ea se face cu destinele unui popor întreg.

- Care credeți că e sensul revoluției noastre?

- Fericirea omului. Dacă studiem cu atenție cuvîntările tov. N. Ceaușescu va trebui să observăm insistența, nu numai teoretică, programatică a acestui mare om pentru ideea de fericire a omului în România. (...) Fericirea e o stare gravă. Ea implică gravitate în fiecare, gest, act, cuvânt. Acest sfînt care e Bălcescu nu putea să devină sfânt dacă n-ar fi făcut ca toată biografia lui să fie egală cu ideea de sacrificiu pentru fericire. (...) Se manifestă o tendință spre bombasticism în presa noastră.

- Aș vrea să vă reamintesc un vers al lui Miron Radu Paraschivescu: „Nu cred în libertate cît nu-i a tuturor...”. (...)

- Setea de libertate nu se poate satura decît printr-o înțelegere extraordinară de angajată a necesității. (...) Libertatea fundamentală care s-a cîștigat este aceea de a ne dicta noi înșine destinul în acest moment, inclusiv privațiunile. (...) Există chiar niște riscuri ale democrației.

- (...) Am stat de vorbă mai demult cu copiii unui ministru pe care tatăl lor îi trimitea la școală cu mașina. I-am întrebat: „Cum o să vă duceți la școală cînd tatăl vostu nu va mai fi ministru?” Era o zi friguroasă și ei s-au și văzut în situația de a merge prin ger pe jos. „Cum așa?”, m-au întrebat ei. Le-am răspuns: „Așa cum merg la școală copiii lui Nicolae  al Getii de la mine din Slătioara.” (...) De la această concepție am pornit atunci cînd am scris în Flacăra o tabletă întitulată Exploatarea scaunului de către om, care mi-a adus o mulțime de scrisori. Descriam acolo o formă de „exploatare” în socialism. (...) Democrația trebuie să ne învețe că egalitatea se desfășoară între cetățeni egali nu între funcții.

- Cu cîteva fericite excepții, apar încă multe cărți lipsite de semnfiicații social-pol majore, care macină un cotidian domestic fără priză la actualitate. Război și pace  evocă starea de spirit a unei societăți în istorie. Nu numai un bal la familia Rostovilor. Alți scriitori trec dincolo de realitate și fabulează. Mai există și ipostaza scriitorului care ciupește istor. Stă pe marginea drumului pe care merge istoria și în reportajul lui pedestru vede doar piciorul soldatului căruia i s-a desfăcut moletiera.

-Tot făcîndu-se  ierarhizări din afara fenomenului literar, fără piedestal, scriitorimea s-a dezobișnuit de ideea că, dacă scriitorul are dreptul să scrie și să publice, și cititorul are dreptul să citească și să nu-i placă.

G. A. -O tristă realitate a vieții noastre literare o constituie „bisericuțele literare”.

D. S. - E una din dramele momentului nostru literar. Și eu am făcut politică de grup și eu am făcut erori, dar tot atunci am participat și la opera de promovare a celei mai bun generații de poeți actuale, pe vremea Luceafărului lui E. Barbu.

-(...) N-am fost laș, de pildă, cînd am participat la publicarea piesei lui M. Sorescu, Iona. Și nu era prea ușor să nu fii laș, cînd au fost atîția.(..) Am fost mai curînd oportunist, ceea ce e și mai îngrozitor. De pildă, atunci cînd n-am făcut praf niște piese fără cap și fără coadă și am închis ochii pe principiul „să trăim cu toții bine”. Atunci s-a spus: „S-a intelectualizat și Săraru! Nu mai e un primitiv.” Penibilă intelectualizare! Istoria culturii e dură. Ea operează numai cu da și nu. Nu reține decît pe da.

- (...) Uneori apar dueluri în presă cu cele mai modeste motive, subiectiviste, carieriste, de orgoliu. N-am mai asistat de mult la o înfruntare serioasă de idei. Parcă am avea vocația ciupelii.

- Cel mai interesant moment pentru literatură este momentul actual. Există apoi o extraordinară apetență pentru literatatura inspirată din viața politică. Ar fi dealtfel absurd ca o societate prin excelență politică cum este societatea noastră, să nu poată determina o literatură și o artă profund politică. Ele trebuie să contribuie la purificarea vieții noastre spirituale. (...) Cu o carte ca Răscoala rămîne Rebreanu în istoria literaturii nostre, nu cu Adam și Eva.

- (...) Am slăbiciunea lucrurilor concrete. Am să m-apuc odată să fac la margine de drum, în satul meu, Slătioara, o fîntînă.”