Sorin Roșca, Culorile mării, „Tomis”, Constanța, 199?
Vreme de câteva săptămâni, Cafeneaua Literară a Librăriei Uniunii Scriitorilor de la Constanța a avut ca oaspete Marea. Cele câteva zeci de ipostaze, surprinse în taină și imortalizate cu delicatețe și har pe pânză de artistul plastic Traian Marinescu, aceste veritabil patriarh al culorilor și poeziei nesfârșitelor întinderi marine, au transformat spațiul într-o strălucitoare capelă sui generis a „mișcătoarelor cărări”. Nici că se putea închipui un dar mai nimerit făcut scriitorilor urbei de la Pont! Străluminate de o văpaie misterioasă, cărțile lui Eminescu și Ovidius Naso, ale lui Blaga, Arghezi și Nichita și ale atâtor alți mari scriitori ai lumii, mi s-au părut parcă și mai frumoase, așteptându-ne degetele în liniștea încremenită a rafturilor. Împătimit poet al nuanțelor diafane, al transparenței și al luminii topite pe orizont ori pe coamele de mătase ale talazurilor, T.M. ne îndeamnă, încă și încă o dată, să ne bucurăm privirea și sufletul dinaintea măreției și frumuseții copleșitoare a mării. Fără a-ți da nici o clipă sentimentul că sunt banale fotografii ale realității, fără a oferi nici cea mai neînsemnată concesie stridențelor coloristice la modă, uleiurile pictorului constănțean, laolaltă, compun o cronică, o frescă a stărilor și metamorfozelor acestui personaj obsesiv. Somnoroasă, calmă, lascivă în amurg, abia urmându-și prin aerul neclintit rotunjimea aurie a unui val ca o șoaptă, pusă pe șotii sau răzvrătită, năpustindu-și talazurile înspumate peste diguri și stânci. Nenumăratele ei ipostaze, încheiate parcă cu greu în ramele albe, sunt tot atâtea metafore ale unui poem fără început și fără de sfârșit, pe care T. M. ni-l șoptește de aproape șase decenii. Discursul său plastic impresionează prin armonie și echilibru, prin vibrație coloristică și prin puterea sa de sugestie, accesibilă doar artistului autentic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu