Helsinki - „Fetița Mării Baltice”

 „Fetița Mării Baltice

De la pătrunderea în Golful Finic și până în portul finlandez Hamina, plutim printre sloiuri de gheață cu o grosime respectabilă. Peisajul este fermecător și pașnic. În unele părți gheața este mai groasă și pârâie sub etrava motonavei „Alba Iulia”, ca un pepene copt de Brăila. Înaintăm cu viteza „la jumătate”. prin aceste locuri pescărușii sunt mai leneși, ei fac popasuri pe sloiuri de gheață, ne privesc cu ochii lor mai puțin prietenoși, iar o mică parte dintre ei se mai avântă în zbor.

Ajungem la Hamina într-o dimineață cu soare și -2 grade Celsius, latitudinea fiind 61 grade N. Este o zi plăcută cu cer senin și fără adieri de vânt. Autoritățile portuare ne înconjoară cu prietenia lor, specifică popoarelor nordice.

În cele patru zile de staționare în port, avem posibilitatea de a vizita capitala țării, Helsinki. „Fetița Mării Baltice”, cum este prezentată pe ghidurile turistice în toate limbile globului, se află la o distanță de 136 km de Hamina.

Am găsit capitala Finlandei învăluită în culorile unei primăveri binevoitoare care sfida rigorile latitudinii geografice, potrivit căreia, frumosul oraș de la gurile Vantaa ar fi trebuit să plutească în ceața rece și groasă a iernii. Aici însă totul strălucește în lumina unui soare puternic și calm ca un ren îmblânzit. În Piața comerțului, care se sprijină cu un umăr pe portul de sud, se răsfață, în toate culorile curcubeului, milioane de flori. Aflu că „Gibraltarul Nordului” (așa cum este denumit Helsinki) se întinde pe 18.164 hectare de teren și pe 26.640 hectare de apă. 

(...) Ne grăbim pe cât ne stă în putință spre vechiul Helsinki, centru administrativ și istoric al orașului, grupat în jurul Catedralei, pe laturile unei imense piețe pătrate, în care genialul arhitect Engel a ridicat, la începutul acestui secol, în preferatul său stil neoclasic, clădirile masive ale Senatului, Bibliotecii Universitare, spitale universitare, pe care le-a integrat perfect peisajului, îmbinându-le liniile și volumele într-un tot maiestuos și solemn. De aici pornește originala alee a Esplanadei, în jurul căreia gravitează orașul zilelor noastre cu Universitatea, teatrele, cinematografele, magazinele, hotelurile și sediile administrative, care ne poartă în plină domnie a unui nou stil de construcție, tipic modern finlandez, romantismul național, a cărui supremă expresie e clădirea gării feroviare, cu fațada împodobită de patru uriași din piatră cu felinare în mâini.

Ne mai rămâne timp să admirăm câteva clipe Palatul de gheață, destinat să găzduiască manifestările sportive de iarnă, Teatrul municipal, celebra operă a arhitectului Alvar Alto, „Finlanda Talo”. Elegantă până la incredibil, grațioasă asemenea unei zâne bune din poveștile Kalevalei, sala a găzduit lucrările Conferinței de la Helsinki, consacrată edificării păcii pe continent și în lume. Și nu ne îndurăm să ne îndepărtăm de minunata vestală a Păcii decât atunci când aflăm că, nu prea departe de ea, în parcul „Sibelius” se află, ridicat de mâinile și geniul sculptoriței Eila Hiltunen, întru cinstirea marelui cântăreț al Finlandei care a fost compozitorul Jan Sibelius, un monument unic în felul său.

Am rămas legat sentimental de acest oraș atât de lipsit de exuberanță,  pitit printre trunchiurile de pini și mesteceni, deasupra cărora trec uneori culori suave.