Anca Tufiș, Mozart, prietenul meu, „Tomis”, martie 1993
Premiera inaugurală a anului 1993, prima montare Mozart din istoria Teatrului Liric Constanța, spectacolul supraintitulat „Mozart, prietenul meu”, alcătuit din două opere comice într-un act, „Directorul de teatru” și „Bastien și Bastienne”, ne-a oferit imaginea vie a celui pe care D. Șostakovici îl caracteriza astfel: Tinerețea muzicii, mugurele veșnic tânăr care aduce omenirii bucuria înnoirii primăvăratice”. Echipa de regizori, actori și scenografi a reușit, cu ajutorul formulelor magice ale frumosului artistic, să-l aducă pentru o clipă printre noi pe Mozart - demiurgul, care a fost lăsat să ne dezvăluie tainele creării unui univers făurit parcă în joacă, pentru a-l duce în cele din urmă cu sine, odată cu lăsarea cortinei.
Inspirata scenografie a lui Șerban Jianu ne-a lăsat să credem că uriașa efigie a lui Mozart se află a pentru a-i supraveghea și proteja pe cei care se aflau acolo pentru a-i da viață. Prima parte, „Directorul de teatru”, ne insinuează încă din momentul coregrafic de debut, simbolul erotic sub care va evolua toată reprezentația: mișcări feline, lascive, costumație de budoar, mătăsuri în tonuri calde și pecetea încărcată de senzualitate a luminilor roșii ca și tapiseria decorului sau costumația protagonistelor ce se vor duela pentru titlul de primadonă. Absolut încântătoare sunt elementele de regie compuse de Cristian Mihăilescu și Gabriela Tofănel, care dau spectacolului savoare operei bufe și vioiciunea commediei dell`arte, începând cu intrările în scenă și continuând cu momentul de „teatru în teatru”, susținut de Marga Andriescu, parodiind o mare tragediană, și de Iulian Dumitrache, tânărul actor „importat” de la Teatrul Fantasio, care, folosind o tehnică „a la Charlot”, creează o scenă antologică. Multă naturalețe, vervă și ținută de actor britanic aduce Constantin Acsinte în rolul lui Buff. Bancherului Eiler, Radu Popescu îi împrumută căldură, bonomie și expresivitate. Luminița Popa, alias doamna Pfeil, se remarcă nu numai prin experiența inedită pe care o declara în anterioara conferință de presă, ca „generatoare a unui sentiment de contrariere”, ci și prin exercițiul compunerii portretului vedetei înfumurate, întrucâtva în maniera anilor 30, cu tușeuri uneori poate pronunțate.
O revedem, în domnișoara Silberklang („Clopoței de argint”), pe Niculina Cîrstea susținându-și identitatea scenică printr-o prestație de excepție dăruindu-ne, cu generozitate, alături de Emilia Oprea, plină de grație și strălucire, un regal de reprize vocale, adevărate cascade de sunete revărsându-se dinspre scenă spre public. Tânărul prim solist George Martin, în rolul directorului de teatru, contribuie cu mult rafinament și delicatețe la realizarea unei picturi naive pe medalionul cu două fețe ale aceluiași portret. De fapt, încercarea de a crea o galerie de figurine de porțelan de Sevres se materializează încă din acele ultime momente ale primei părți, în care actorii sunt aduși pe rând la rampă într-o succesiune de „poze” care evocă bibelourile modelate de artiștii secolului XVIII. De aceea pare atât de firească și atmosfera idilic-bucolică din cea de a doua parte a spectacolului, „Bastien și Bastienne”, care se desfășoară într-un cadru inundat de o lumină blândă, discretă, un decor elaborat cu minuțiozitate și gingășie, evocând peisajele naive de pe vasele de porțelan ale mai sus amintitului secol. Momentele apariției protectorului acestui tărâm, vrăjitorul cel bun, bătrânul cioban Colas, interpretată cu căldură de Gheorghe Țirea, ne oferă prilejul de a pătrunde în atmosfera basmelor fantastice germane, cu ajutorul desfășurării arsenalului magiei albe a invocării dragostei, care invadează atotputernică și atotcuprinzătoare toată scena, imagine „materializată” printr-o ploaie de șampanie și inimi de catifea, ca o apoteoză a întregii reprezentații. O reprezențație ai cărei susținători au reușit să demonstreze cu succes că o pot sluji pe Thalia, în aceeași măsură ca și pe Eurterpe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu