(108) Când în 1968 a fost reabilitat Lucrețiu Pătrășcanu speram să nu mai avem procese politice după patentul A. I. Vâșinski. Eroare. În Constanța au mai fost două procese politice cu răsunet: Radu Crișan în 1972 și Florentin Scalețchi, Lucian Iancu și Alexandru Mateescu în 1985.
În lipsă totală de transparență, procesul Radu Crișan a fost cunoscut de puțină lume. Părea incredibil ca un poet să fie condamnat la 12 ani închisoare pentru că a scris poezii împotriva regimului. Monica Lovinescu, într-o emisiune la Europa Liberă, punea sub semnul „îndoielii” condamnarea poetului de la Constanța.
Am citit tot ce s-a scris după Revoluție, bineînțeles, despre R. Crișan. Ne vom referi mai întâi la un act oficial întocmit de un „colectiv” al CC pentru informarea lui Ceaușescu. Este o „Notă cu privire la modul în care a fost cercetat, judecat și condamnat Crișan Radu”, publicată în Cartea Albă a Securității. Istorii literare și artistice. 1969-1989, editată de Serviciul Român de Informații (coordonator Mihai Pelin), 1996, 536 p.
Autorii Notei au fost tranșanți: Crișan Radu, șef al serviciului financiar la Trustul de Construcții Locale Constanța, a fost exclus din partid și condamnat la 12 ani închisoare „cu încălcarea normelor de partid și a legalității socialiste”. Se mai arată că „Organele de securitate au început supravegherea lui Crișan Radu, pe baza conținutului dușmănos al corespondenței dintre acesta și tatăl său, Crișan Constantin, apreciind că din aceasta ar rezulta conținutul dușmănos al unor poezii”. Securitatea și-a format impresia „că în activitatea literară a lui Crișan Radu se exprimă idei care scot în evidență intenții dușmănoase orânduirii noastre”.
Arestat la 7 septembrie 1971, Crișan a recunoscut toate acuzațiile. În Notă se arată că nu a fost supus unor „constrângeri fizice”. A recunoscut „datorită unor presiuni morale”. Crișan era o „fire emotivă” și „suferea de hipertensiune arterială”.
Martorii au fost prelucrați de anchetator să-și mențină și ei declarațiile. Obiectiv, îndrăzneț și onest, Gabriel Dimisianu a declarat în fața Tribunalului Militar că „nu a remarcat idei dușmănoase, ci doar faptul că unele poezii erau confuze și greu de înțeles”. Maiorul Adrian Nițoiu, președintele completului de judecată, i-a replicat ritos: „Bine, o să încercăm să înțelegem și noi poezia”. Și l-a condamnat pe Crișan la 12 ani închisoare.
Comisia de anchetă a CC a considerat că pedeapsa de 12 ani de închisore este exagerată, „chiar în cazul în care faptele ar fi fost reale”. Din comisie făceau parte, printre alții, Filimon Ardeleanu, procurorul general al RSR, fost procuror șef al Procuratorii Militare Timișoara și șef al Direcției Cercetări Penale a Securității, și Dragoș Cojocaru, șeful Direcției Tribunalelor Militare din Ministerul Justiției, fost președinte al Tribunalului Militar Brașov și adjunct al procurorului general (militar).
În fața comisiei CC, ofițerii de securitate, procurorii militari și judecătorul militar au declarat că erau convinși de vinovăția lui Crișan. Comisia CC a concluzionat că „aceasta arată lipsa lor de discernământ politic, superficialitatea și ușurința cu care au examinat cazul”.
La 22 februarie 1972, R. Crișan a fost pus în libertate din dispoziția Consiliului de Stat (a lui Ceaușescu), iar la 26 februarie 1972 Tribunalul Militar București (...).
(110) (...) că, în detenție, era „ironic și arogant”. Mai scrie că „Dumnezeu știe câte mârșăvii a făcut începând din 1964, ca să-ș plătească ascensiunea”.
După revoluție, Adrian Nițoiu împreună cu Al. Mihalcea au protestat în ziarul „România liberă” împotriva avansării la gradul de general și numirea în funcția de șef al Direcției Tribunalelor Militare din Ministerul Justiției a lui Liviu Prună. L. P. l-a condamnat și pe Florin Pavlovici, tot în 1959.
Supraviețuitor înnăscut, în 1990 colonelul A. N. de la MApN a fost avansat general și numit președintele Secției Militare a Tribunalului Suprem. A fost ales vicepreședinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici. Printre alte procese a judecat „Grupul celor patru”: E. Bobu, I. Dincă, M, Mănescu și T. Postelnicu, foști membri ai CPEx (a fost primul proces transmis în direct de televiziunea română). A murit de o boală care nu iartă, la o clinică din Germania.
Informații interesante despre R. C. aflăm dintr-un text din 1995 al lui Gabriel Dimisianu, publicat în Cartea Albă a Securității. Maiorul Pârvan a încercat să-l determine și pe G. D. să declare în sensul dorit de Securitate, însă a refuzat categoric. După proces, G. D., îngrozit, a informat conducerea Uniunii Scriitorilor (Stancu, Fulga, Chiriță) și pe mulți alții. Împreună cu Paul Anghel (rudă cu Crișan) a întocmit un memoriu, în numele familiei, către CC. Prin intermediul lui Adrian Păunescu a luat legătura cu Constantin Mitea de la CC, care l-a informat pe Dumitru Popescu, iar acesta pe Ceaușescu. G. D. a fost invitat la CC de generalul Grigore Răduică, șeful sectorului militar și juridic, unde împreună cu ministrul justiției, au studiat manuscrisul lui Crișan și au concluzionat că acesta este nevinovat.
Inexplicabilă apare atitudinea poetului Adrian Beldeanu, avocat angajat de familie, care la procesul de la Constanța nu s-a mai prezentat. Era de notorietate prietenia lui Beldeanu cu Eugen Barbu. Oare E. B. să fi aflat despre monstruozitatea juridică în care a fost implicat R. C. de la A. B.?
R. C. este menționat ca poet în Istoria literaturii române de azi pe mâine de Marian Popa, la capitolul „Etc”.
Oare judecătorul militar A. N. o fi avut tresărire, o strângere de inimă, i-o fi tremurat mâna când l-a condamnat la 12 ani închisoare pe inocentul R. C.? Și-o fi amintit că și el a fost condamnat tot la 12 ani pe nedrept? Cred că a avut dreptate Belu Zilber când a spus că la noi socialismul la noi poartă pecetea lui Stalin și Caragiale, ctitorul României moderne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu