Originea socială a studenților bursieri a unui colegiu din Anglia secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...) Înălțimea-s era unul din eforii* celebrului și vechiului colegiu numit „Whitefriars”**. Odinioară fusese acolo o mănăstire cisterciană***, iar Smithfield****, care se învecinează cu colegiul, era pe atunci un teren pentru turniruri. Și întrucît localul era mai la îndemînă, tot aici erau aduși și arși fel de fel de eretici plini de dîrzenie. Henric al VIII lea*****, apărătorul credinței, puse mîna pe mănăstire și pe avuțiile ei și spînzură sau condamnă la grele cazne pe cei cîțiva care nu se puteau obișnui, cu graba în care se desfășura reforma sa. În cele din urmă, un mare negustor cumpără casa și terenul de alături, în care, ajutat fiind de alte bogate danii în terenuri și bani, întemeie un vestit spital pentru bătrîni și copil. În jurul vechii fundații mănăstirești luă ființă o școală, în care se mai păstrează și astăzi costumele și obiceiurile medievale; și toți călugării cistercieni se roagă ca această instituție să înflorească încă mulți ani.
Printre efori, școala înnumără pe unii din cei mai de seamă nobili, prelați și demnitari din Anglia; și cum băieții locuiesc foarte bine, sînt foarte bine hrăniți și educați, și apoi sînt trimiși la Universitate ca bursieri, asigurîndu-li-se și parohiile respective după terminarea ei, nenumărați gentlemeni****** se consacră încă din frageda copilărie carierei ecleziastice, astfel că se dă o luptă pe viață și pe moarte pentru un loc în instituția aceasta. La început școala era destinată fiilor de clerici și de laici, săraci și silitori la învățătură, dar mulți dintre nobilii efori ai instituției, cu largă și mai degrabă capricioasă bunăvoință, își revărsă generozitatea și asupra altor, feluriți tineri. Să capeți o bună educație fără nici o cheltuială și să-ți ai asigurată existența și profesiunea viitoare era un lucru atît de desărvîrșit, că nici unii dintre oamenii cei mai bogați nu-l disprețuiau; și nu numai rudele înaltelor personaje, ci și înaltele personaje înseși își trimiteau fiii să se  înfrupte din această binefacere. Preacucernicii prelați își trimiteau propriile rubedenii sau pe fii clerului  din eparhia lor, în timp ce, pe de altă parte, anumiți nobil de prim rang nu se dădeau în lături să ia sub aripa lor protegiuitoare copiii oamenilor lor de încredere, așa încît, atunci cînd un băiețandru intra în numita instituție, avea la îndemînă o societate cît se poate de variată, compusă din tineri cu care se putea împrieteni,
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*******, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 182-183.

NOTE M. T.
* ÉFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. 2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia dintre cei cinci magistrați cu largi și importante atribuții în politica internă și externă a statului. – Din ngr. éforos. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/efor)
** Whitefriars era de fapt denumirea dată călăgărilor din Ordinul carmeliților (înființat la Muntele Carmel din Țara Sfântă în 1150) datorită mantiilor albe pe care le purtau peste rasă. (http://golondon.about.com/od/londonforfree/fr/WhitefriarCrypt.htm)
*** CISTERCIÁN¹, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/cistercian) (http://www.ducu.de/rel59.htm)
**** Smithfiled = Suburbie a Marii Londre. (http://www.british-history.ac.uk/old-new-london/vol2/pp339-344)
***** Henric Tudor (1491-1547) = Rege al Angliei ca Henric VIII (1509-1547). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/henry-al-viii-lea-reformarea-bisericii-cele-sase-sotii)
****** GENTLEMAN, gentlemeni, s. m. Bărbat cu maniere alese, ireproșabile, cu caracter distins. [Pr.: géntlmen] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/gentleman)
******* Film februarie 2005 (http://agenda.liternet.ro/articol/1511/Comunicat-de-presa/Vanity-Fair-Balciul-desertaciunilor.html)

Englez versus obiceiuri funebre în India colonială a secolului XIX (THACKERAY 1862)

<

Poate știți și dumneavoastră că în unele regiuni ale Indiei pruncuciderea este un obicei. Face parte din religia acelor ținuturi, așa cum în alte părți se obișnuia ca văduvele să fie arse pe rug, la moartea soților lor. Nu cre că femeilor le place să pună capăt vieții lor sau a copiilor lor, deși se supun cu curaj și chiar cu bucurie canoanelor acelei religii care le trimite la moarte, pe ele și pe odraslele lor. Dar, să ne închipuim că dumneata și cu mine, ca europeni, ne-am apropia de un asemenea loc, unde o tînără făptură urmează să fie pusă la frigare, la îndemnul familiei ei și al înalților demnitari ai bisericii; ce-am putea face? Să o salvăm? Nici gînd. Știm bine că nu trebuie să ne amestecăm în legile și obiceiurile țării ei. Întoarcem capul, cu un oftat, de la funebra scenă, ne scoatem batista din buzunar, îi spunem surugiului să mîne mai departe și o lăsăm în voia soartei ei triste.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Peripețiile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, Buucrești, 1986, p. 178.