Ortodoxia în Basarabia (cronologie XIV-2009)

 

Ortodoxia din Basarabia
mijl. sec. XIV – Întemeierea Țării Moldovei, cuprinzând teritoriul dintre Carpați Orientali, Delta Dunării, Marea Neagră și Nistru.
1401 - Recunoașterea de către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a lui Iosif Mușat ca mitropolit canonic al Moldovei, cu reședința la Suceava, în timpul domniei lui Alexandru I cel Bun Mușat (1400-1432).
1564 – Mutarea scaunului mitropolitan la Iași, odată cu mutarea capitalei, în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanul (1552-1561; 1564-1568), la ordinul sultanului.
1598 – Se înființează Episcopia de Huși, cu jurisdicție și asupra ținuturilor din stânga Prutului: Cahul, Tighina, Lăpușna, Orhei, Soroca și asupra a trei târguri și 40 de sate românești din teritoriul dintre Nistru și Bug (Transnistria), în timpul domniei lui Ieremia Movilă (1595-1600).
1806-1812 – În timpul războiului cu Imperiul Otoman, Moldova este cotropită de armatele rusești, înființându-se un exarhat dependent de Biserica Ortodoxă Rusă.
1812 mai 16 – Prin pacea de la București, Rusia a răpit Moldovei teritoriul dintre Prut și Nistru.
1812 noiembrie – Mitropolitul Gavril Bănulescu, stabilit în Basarabia, adresează Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse un proiect de organizare a noii eparhii.
1813 – Biserica Ortodoxă Rusă hotărăște înființarea Eparhiei Chișinăului și Hotinului, cuprinzând 712 biserici în Basarabia și 100 de biserici în Transnistria. Ucazul de aprobare din 21 august al țarului Alexandru I prevedea păstrarea „obiceiurilor locale”.
1814 ianuarie – Înființarea Seminarului Teologic la Chișinău.
1814 mai - Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse aprobă cererea lui Gavril Bănulescu de deschidere a une tipografii exarhicești la Chișinău, care să editeze cărțile liturgice necesare.
1821 – După încetarea din viață a arhiepiscopului Gavril Bănulescu, la conducerea eparhiei Chișinăului a venit Dimitrie (Sulima), episcop vicar de Tighina și Cetatea Albă.
1837 – Transnistria a fost transferată noii arhidioceze a Odesei (Ucraina/Rusia).
1844 august 4 – După încetarea din viață a arhiepiscopului Dimitrie, la conducerea eparhiei Chișinăului a venit Irinarh (Popov), care organizează instituția după sistemul rusesc, cuprinzând 865 biserici de mir, 36 paraclise și 34 biserici în mănăstiri.
1856 martie 18/30 – Învinsă în Războiul Crimeii împotriva Marii Britanii, Franței și Imperiului Otoman, Rusia a retrocedat Moldovei, prin tratatul de pace de la Paris, sudul Basarabiei: județele Cahul, Bolgrad și Ismail.
1858 – Apare ziarul oficial „Vestitorul eparhiei Chișinăului și Hotinului” cu texte în rusă și română.
1858 martie – Irinarh este numit arhiepiscop de Kameneț-Podolsk, fiind înlocuit la eparhia Chișinăului de Antonie (Șocotov). El a păstrat limba română ca limbă de oficiere a cultului, în documente și cărțile liturgice.
1864 – Se înființează la Ismail Episcopia Dunării de Jos, cu jurisdicție asupra sudului Basarabiei, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
1871 – După încetarea din viață a lui Antonie, vine la conducerea eparhiei Chișinăului Pavel (Lebedev), care a eliminat limba română din ziarul eparhiei, a introdus și limba rusă ca limbă de cult și a ars cărțile de cult în limba română.
1878 iulie 1/13– În urma Congresului de pace de la Berlin, care a încheiat războiul ruso-româno-otoman, cele trei județe din sudul Basarabiei au fost reîncorporate Rusiei. Din punct de vedere bisericesc, teritoriul a fost trecut din nou sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse.
1882 – Pavel a fost transferat, iar la conducerea eparhiei Chișinăului a venit Serghie (Lapidevschi), care a permis folosirea limbii române, dar a închis tipografia deoarece „nu mai are nici un rost”.
1891 – Serghie a fost transferat la mitropolia din Odesa și la conducerea eparhiei Chișinăului a venit Isachie (Polojencshi).
1892 – La conducerea eparhiei Chișinăului a venit Neofit (Nevodicicov).
1898 – Neofit s-a retras la Ismail și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a numit la conducerea eparhiei Chișinăului pe Iacov (Piatnițki), care a obținut de la Sinod aprobarea publicarii cărților și broșurilor în limba română.
1904 – La conducerea eparhiei Chișinăului a venit Vladimir (Sincovshi), care a învățat limba română și a predicat în română în catedrala de la Chișinău, a introdus limba română la Seminar, plătind personal profesorul de română. În timpul păstoririi sale a început la Chișinău activitatea „Societății istorico-arheologico-bisericească din Basarabia”.
1905 aprilie 25 - Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse aprobă cererea lui Vladimir de redeschidere a tipografiei eparhiale la Chișinău.
1908 ianuarie – Apare „Luminătorul”, prima revistă bisericească în limba română din Basarabia.
1908 – Vladimir a fost transferat la Don și la conducerea eparhiei Chișinăului a venit Serafim (Ciciagov), care a înființat un „serviciu de misionari” pentru combatarea sectelor.
1913 iulie 13 – În urma ucazului țarului Nicolae II, în eparhia Chișinăului a fost permisă oficierea întregii Liturghii în limba română.
1914 – Serafim este înlocuit la conducerea eparhiei Chișinăului de Platon (Rojdestvenschi), transferat din America de Nord.
1915 – Platon este înlocuit la conducerea eparhiei Chișinăului de Anastasie (Gribanovschi).
1917 martie 2/15 martie – Abdicarea țarului Nicolae II Romanov. Rusia devine republică.
1917 aprilie 19/25  – Congresul extraordinar al clerului ținut la Chișinău a cerut dreptul la autonomie a Bisericii din Basarabia, în baza căruia să se înființeze o mitropolie românească basarabeană, cu mitropolit și episcopi aleși de congresele eparhiale ale acestei eparhii, din rândurile românilor basarabeni, iar graiul în biserici și în școli să fie cel românesc.
1917 august – La Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse de la Moscova participă și arhiepiscopul Anastasie al Chișinăului, care este ridicat la rangul de mitropolit al Basarabiei.
1917 noiembrie 7 / octombrie 25 – Lovitura de stat bolșevică la Petrograd. Guvernul boșevic condus de V. I. Lenin.
1917 decembrie 2/15 decembrie – Proclamarea Republicii Democratice Autonome Moldovenești.
1918 ianuarie 24 – Republica Moldovenească s-a declarat independentă.
1918 aprilie 9 / martie 27 – În urma hotărârii Sfatului Țării, Republica Moldovenească s-a unit cu România.
1918 mai – Prin scrisoarea Patriarhului Tifon al Rusiei adresată Înalt Preasinției Sale Pimen, primatul Ortodoxe Române, s-a acordat libertate Bisericii Basarabiei ca, prin Congresul său eparhial, să aleagă din ce Biserică Autocefală vrea să facă parte.
1918 iunie 14 – Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a destituit din funcție pe Anastasie, pentru că nu se prezenta la ședințele Sfântului Sinod, în care fusese inclus fără consimțământul său, și a delegat pe episcopul Nicodim (Munteanu) al Hușilor să conducă Arhiepiscopia Chișinăului și Hotinului.
1919 decembrie 30– Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în alcătuirea căruia au intrat toți ierarhii provinciilor românești, întrunit în sesiune extraordinară, a luat hotărârea ca în urma realizării unirii politice a teritoriilor românești, să se realizeze și unirea bisericească într-o Biserică Autocefală.
1920 februarie 21 – Congresul general al Bisericii Basarabiei, întrunit la Chișinău, a ales pe arhiereul Gurie Botoșeneanul, vicarul Mitropoliei Moldovei și Sucevei, ca arhiepiscop.
1920 decembrie 17 – Luând act de hotărârea Congresului general al Bisericii Basarabiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a declarat pe Gurie Grosu ca arhiepiscop al Arhipescopiei Chișinăului și Hotinului. Prin Înaltul Decret 5481 din 25 decembrie 1920 al regelui Ferdinand I, Gurie a fost confirmat titular al funcției.
1922 iunie 22 – Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înființat două eparhii în Basarabia: Episcopia Hotinului, cu județele Hotin, Bălți și Soroca, având reședința la Bălți, și Episcopia Cetății Albe – Ismail, cu județele Cetatea Albă, Ismail și Cahul, având reședința la Cetatea Albă.
1923 iulie 8 – Congresul extraordinar eparhial din Basarabia, întrunit la Chișinău, a repetat dorința clerului și mirenilor ca Arhiepiscopia Chișinăului să fie ridicată la treapta de mitropolie, cu denumirea de Mitropolia Basarabiei – a Moldovei dintre Prut și Nistru, iar cele două eparhii noi să rămână episcopii sufragane, legate canonic de  acest scaun.
1923 noiembrie 15 – Sfântul Sinod, luând cunoștință de dorința Congresului eparhial din Basarabia, a constatat că ea poate considerată ca și îndeplinită prin dispozițiile favorabile introduse în proiectul de lege și în noul Statut de organizare unitară a Bisericii Ortodoxe Române.
1925 – Legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Române.
1925 mai 4 – Decretul nr. 1942 al regelui Ferdinand sancționează înființarea Mitropoliei Basarabiei.
1925 – În Basarabia existau 1090 biserici în care slujeau 1090 de preoți.
1926 noiembrie 8 – Se înființează la Chișinău Facultatea de Teologie a Universității Iași și încă două Seminarii la Ismail și Edineț. Se remarcă profesorii Nichifor Crainic și Gala Galaction.
1927 mai 23 – Adunarea Eparhială de la Chișinău adresează Sfântului Sinod cererea ca Arhiepiscopia Chișinăului  să fie ridicată și de fapt la treapta de mitropolie, nu numai în drept, având în frunte pe Gurie.
1927 iunie 25 – Sfântul Sinod, examinând cererea Adunării Eparhiale de la Chișinău, l-a autorizat pe patriarhul Miron Cristea să stabilească momentul și modalitățile ridicării arhiepiscopului Gurie la rangul de mitropolit.
1928 aprilie 21 – Potrivit hotărârii Sfântului Sinod, prin Decretul Regelui Mihai I, arhiepiscopul Gurie a fost ridicat la rangul de mitropolit al Basarabiei.
1936 noiembrie – La conducerea Mitropoliei Basarabiei avenit locțiitorul de episcop Nicodim.
1937 iunie – La conducerea Mitropoliei Basarabiei a venit locțiitorul de mitropolit Cosma (Petrovici).
1938 martie – La conducerea Mitropoliei Basarabiei a venit locțiitorul de mitropolit Efrem (Enăchescu).
1938 – În Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (Transnistria), înființată în 1924 în cadrul Ucrainei sovietice, mai funcționa o singură biserică din cele 305 existente în 1917.
1940 iunie 28 – Basarabia a fost invadată și anexată de URSS, Mitropolia Basarabiei desființată, teritoriul său intrând sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei.
1940 toamna – Episcopul Alexie a fost desemnat de patriahia Moscovei să conducă Mitropolia Basarabiei.
1941 iunie 22 -1944 – Basarabia este eliberată de armata română. Patriarhia Română are din nou jurisdicție canonică asupra acestui teritoriu și Mitropolia Basarabiei este reactivată.
1941 iunie 24 – Arestarea episcopului Alexie.
1944 ianuarie 12 – Efrem este ales mitropolit al Basarabiei.
1944 august – Armata sovietică ocupă din nou Basarabia și Mitropolia Basarabiei își încetează activitatea. Patriarhia Moscovei desemnează pe Ieronim (Zaharov) ca episcop al Chișinăului și al Moldovei.
1947 – Ieronim este înlocuit la conducerea eparhiei Chișinăului de Benedict (Poleacov).
1948 – Benedict este înlocuit la conducerea eparhiei Chișinăului de Nectarie (Gregoriev), în timpul păstorii sale regimul sovietic închizând toate mănăstirile, cu excepția celei de la Japca, și aproape 200 de biserici.
1960-1970 – Regimul sovietic lichidează protopopiatele, preoții devenind angajați cu contract ai comunităților religioase.
1963 – La conducerea eparhiei Chișinăului a venit Vartolomeu (Condratovici).
1972 – Vartolomeu a fost transferat la Tașkent (Uzbekistan) și a fost înlocuit de Ionatan (Capolovici), care a reușit să editeze un Aghiazmatar în limba română cu alfabet chirilic.
1987 – Ionatan a fost înlocuit la conducerea eparhiei Chișinăului de Serapion (Fadeev), alungat de basarabeni pentru ura lui față de ei.
1989 – Serapion a fost înlocuit la conducerea eparhiei Chișinăului de Vladimir (Cantarean), primul autohton după 1944 și care păstorește și azi Mitropolia Chișinăului și Moldovei, aflată sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei.
1990 – Mitropolia Chișinăului și Moldovei a deschis un Seminar la mănăstirea Noul Neamț.
1990 septembrie 1 – În catedrala „Nașterea Domnului” din Chișinău au fost hirotoniți ca vicari ai Arhiepiscopiei Chișinăului: Petru (Păduraru), ca Episcop de Bălți, și Vichentie (Moraru), ca Episcop de Tighina. La slujba oficiată de Patriarhul Alexei II al Moscovei și Întregii Rusii a participat și Mitropolitul Daniel al Moldovei (actualul Patriarh al României).
1991 – În cadrul Universității de Stat din Moldova s-a înființat Facultatea de Teologie.
1991 august 27 – Se proclamă independența Republicii Moldova.
1992 – Mitropolia Chișinăului și Moldovei deschide o școală de cântăreți la Chiștelnița.
1992 martie 15 – La reuniunea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Surori desfășurată la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, Prea Fericitul Patriarh Teoctist și Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii  Alexei II au discutat problema reactivării Mitropoliei Basarabiei.
1992 aprilie 2 – Scrisoare a PFP Teoctist către SSPMIR Alexei II.
1992 aprilie 3 – Memoriu a 52 de deputați de la Chișinău adresat SSPMIR Alexei II și PFP Teoctist.
1992 aprilie 9 – Comunicatul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a recunoscut niciodată desființarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chișinău şi a Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuţi. Patriarhia Română nu a acceptat şi nu poate accepta niciodată consecinţele nefaste ale pactului Ribbentrop-Molotov”.
1992 mai – Episcopul Petru de Bălți a fost atacat cu arme și bâte în reședința sa, de un grup de preoți și călugări, adepți ai arhiepiscopului Vladimir și episcopului Vichentie, fiind vizate și cele două mănăstiri din episcopie.
1992 august 7 – 150 de preoți din cei 900 din Republica Moldova au semnat în catedrala din Chișinău o „Declarație de fidelitate” față de Patriarhia Moscovei și a Întregii Rusii.
1992 august – Arhimandritul Marchel (Mihăescu) a fost numit secretar al Vicariatului Episcopal din Bălți și a încercat să ocupe Palatul Episcopal, dar a fost împiedicat de credincioși.
1992 august 20 – Episcopul Petru de Bălți s-a consultat la București cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în privința reactivării Mitropoliei Basarabiei.
1992 septembrie 1 – Scrisoarea PFP Teoctist către SSPMIR Alexei II prin care se solicită încetarea persecuției împotriva Episcopului Petru de Bălți și a unor preoți români din Basarabia.
1992 septembrie 14 – Adunarea Eparhială constituită la Chișinău a hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei, având ca locțiitor de mitropolit pe Preasfinția Sa Episcopul Petru de Bălți, și trimiterea la București a unei delegații constituită din clerici și mireni și condusă de Episcopul Petru, pentru a adresa Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române rugămintea de a fi primiți sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Române.
1992 septembrie 14 – Mitropolia Basarabiei a reactivat Episcopia de Bălți, care a fost înregistrată la 17 decembrie 2004.
1992 septembrie 14 – Un grup de persoane înarmate venite de la Râbnița, ajutate de preoți adepți ai arhiepiscopului Vladimir și polițiști, l-au izgonit pe Episcopul Petru din reședința din Bălți, în pofida rezistenței credincioșilor.
1992 septembrie 24 – Scrisoare a SSPMIR Alexei II către PFP Teoctist.
1992 septembrie 26 – Declarația a 275 oameni de știință, cultură și artă din Republica Moldova.
1992 septembrie 27 – Solicitarea PS Petru de Bălți de a  primi oblăduirea canonică a Bisericii Ortodoxe Române.
1992 octombrie 6 – Scrisoare a SSPMIR Alexei II către PFP Teoctist, în care se cerea „să se ţină seama neapărat de voinţa poporului lui Dumnezeu”.
1992 decembrie 19 – Actul Patriarhal și Sinodal al Patriarhiei Române privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă și de stil vechi, cu reședința la Chișinău. Sfântul Sinod ia act, cu binecuvântare, de reactivare și recunoaște această mitropolie ca parte integrantă din trupul Bisericii Ortodoxe Române. Până la alegerea titularului, PS Episcopul Petru Păduraru de Bălți este recunoscut ca locțiitor de mitropolit.
1992 decembrie 20 – Actul Sinodal a fost adus la cunoștința publică în Catedrala Patriarhală de la București, în timpul Liturghiei oficiată de ierarhi din România și Mitropolia Basarabiei.
1992 decembrie 20 – Scrisoare a PFP Teoctist către SSPMIR Alexei II.
1992 decembrie 24 – Scrisoare a SSPMIR Alexei II către PFP Teoctist.
1992 decembrie 29 – Scrisoare a PFP Teoctist adresată lui Mircea Snegur, președintele Republicii Moldova, și Andrei Șangheli, prim-ministru al guvernului RM.
1993 – Hotărârea Comisiei pentru Dreptului Omului și Relații Naționale din Parlamentul RM cu privire la demersul unui grup de parlamentari referitor la oficializarea Mitropoliei Basarabiei, prin care se cerea guvernului RM înregistrarea Mitropoliei Basarabiei.
1993 – Facultatea de Teologie din cadrul Universității de Stat Moldova este transformată în Academie Teologică.
1993 – ÎPS Petru este distins cu Medalia Patriahiei Ecumenice din Constantinopol.
1993 ianuarie 1 – Scrisoare a PFP Teoctist adresată întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Surori.
1993 martie 1 – Scrisoare a prim-ministrului A. Șangheli către PFP Teoctist.
1993 martie 11 – Hotărârea Comisiei pentru Cultură și Culte a Parlamentului RM cu privire la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, prin care se cerea guvernului RM înregistrarea Mitropoliei Basarabiei.
1993 mai 17 – Scrisoare a PFP Teoctist către prim-ministrul A. Șangheli.
1993 mai 19 – Scrisoare a PFP Teoctist către SSPMIR Alexei II.
1993 noiembrie 17 – Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 719 aprobă Statutul Mitropoliei Chișinăului și Moldovei și o declară „parte inseparabilă a trupului bisericesc rus”.
1994 decembrie – Sinodul arhieresc de la Moscova hotărăște că Mitropolia Chișinăului și Moldovei este independentă în problemele interne.
1995 – Mitropolia Chișinăului și Moldovei editează „Curierul ortodox” și suplimentul „Pravoslavnîi vesnic”.
1995 – Mitropolia Basarabiei cere recunoașterea sa de către guvernul RM.
1995 - Mitropolia Chișinăului și Moldovei deschide la Chișinău orfelinatul ortodox „Sf. Iosif”, întreținut de mănăstirea Hârcu.
1995 septembrie 12 – Mitropolia Basarabiei intentează proces în instanțele RM pentru recunoașterea sa de către guvernul RM.
1995 octombrie 3- Mitropolia Basarabiei a reactivat Arhiepiscopia Chișinăului, care a fost înregistrată la 1 decembrie 2004.
1996 – Mitropolia Basarabiei cere recunoașterea sa de către guvernul RM.
1997 – Mitropolia Basarabiei cere recunoașterea sa de către guvernul RM.
1997 august 19 – Curtea de Apel din RM dă câștig de cauză Mitropoliei Basarabiei în procesul intentat pentru recunoașterea sa de către guvernul RM.
1997 decembrie 9 – Curtea Supremă de Justiție din RM a admis recursul președintelui RM, Petru Lucinschi, și a anulat hotărârea CA din 19 august 1997.
1998 iunie 3 – Mitropolia Basarabiei a depus plângere împotriva RM la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
2000 august – Se aprobă Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse, după care se conduce și Mitropolia Chișinăului și Moldovei.
2001 februarie 8 – Mitropolia Basarabiei a reactivat Episcopia Basarabiei de sud, care a fost înregistrată la 14 noiembrie 2006.
2001 septembrie 26 – Hotărârea nr. 1008 a guvernului RM prin care aproba modificarea din Statutul Mitropoliei Chișinăului și Moldovei prin care aceasta era declarată succesoarea de drept a Mitropoliei Basarabiei din 1944.
2001 decembrie 13 – CEDO a hotărât în unanimitate că RM a încălcat, în cazul nerecunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, art. 9 şi 13 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului și a fost obligată să plătească Mitropoliei Basarabiei 20.000 euro despăgubire morală.
2002 februarie 19 – Mitropolia Basarabiei a înaintat guvernului RM a unsprezecea cerere de recunoaștere.
2002 martie 27 – CEDO a respins recursul guvernului RM.
2002 aprilie 24 – Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind „funcționarea instituțiilor democratice în Republica Moldova”.
2002 iulie 30 – Urmare Rezoluției APCE din 24 aprilie 2002, Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor din RM a recunoscut personalitatea juridică a Mitropoliei Basarabiei prin Certificatul nr. 1651.
2004 februarie 2 – CSJ din RM a anulat HGRM din 26 septembrie 2001.
2004 mai 7 – Mitropolia Basarabiei a depus plângere la CEDO împotriva RM pentru a fi recunoscută succesoarea de drept a Mitropoliei Basarabiei din 1944, statut ce ar permite recuperarea proprietăților și bunurilor confiscate sau naționalizate de regimul sovietic.
2004 iunie 2004 – Dosarul CEDO 23125/2004 a fost comunicat guvernului RM.
2004 noiembrie 25 –Mitropolia Basrabiei a reactivat Episcopia Dubăsarior și a toată Transnistria, care a fost înregsitrată la 15 noiembrie 2006.
2007 februarie 22 – Ordinul 33 al SSPCRM de aprobare a modificărilor și completărilor la Statutul pentru organizarea și funcționarea Mitropoliei Basarabiei.
2007 decembrie 1 – Vladimir Voronin, președintele RM, a anunțat la postul tv NIT că va contesta hotărârea CEDO din 13 decembrie 2001.
2007 decembrie 2 – Preoții Mitropoliei Basarabiei cu cetățenie română au primit interdicție de a locui sau intra în RM.
2007 decembrie 26 – ÎPS Petru a fost percheziționat două ore de vameși la revenirea în RM.
2008 ianuarie 9 – Mitropolia Basarabiei a solicitat Secretariatului General al CE, Comitetului de Miniștri al Ce și raportorilor APCE pentru RM să supravegheze modul în care RM îndeplinește Hotărârea CEDO din 13 decembrie 2001.
2008 august 20 – O nouă scrisoare a ÎPS Petru către Secretariatul General al CE, Comitetul de Miniștri al Ce și raportorii APCE pentru RM, în care se reclama blocarea procesului de înregistrare a comunităţilor Mitropoliei Basarabiei și refuzul Guvernului de a restitui Arhivele Mitropoliei Basarabiei confiscate de regimul sovietic, fapt care producea „dificultăți în procesul de revendicare în instanţele judecătoreşti a bunurilor bisericeşti confiscate de statul sovietic şi gestionate în prezent de Guvernul Republicii Moldova”.
2009 iunie 1 - Scrisoare a ÎPS Petru către Serviciul de Executare a Hotărârilor CEDO din cadrul Direcţiei Generale pentru Drepturile Omului şi Chestiuni Juridice a SG al CE, atrăgând atenţia asupra lipsei oricărui progres în vederea îndeplinirii Hotărârii CEDO din 13 decembrie 2001.
 
Bibliografie
PATRIARHIA ROMÂNĂ, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Ed. Inst. Biblic și de Misiune Ortodoxă al BOR, București, 1993, p. 5-10 (Date cronologice)
NICOLAE FUȘTEI/Institutul de Istorie al Academiei de Științe din Republica Moldova, Istoria înființării Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei (actualmente Biserica Ortodoxă din Republica Moldova), „Biserica Ortodoxă din Moldova. Mitropolia Chișinăului și Moldovei”/http://mitropolia.md/istoric-bom/
prof. GHEORGHE BADEA (Iași), Scurt istoric, „Mitropolia Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor” / http://mitropoliabasarabiei.md/scurt-istoric-de-profesorul-gheorghe-badea-ia%C8%99i

Cenzura comunistă în Dobrogea (II - 1968) (COMAN 2007)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (II), „Tomis”, Constanța, XLII, 444, martie 2007, 85-87.

Împuternicții Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor Constanța aveau să precizeze în Darea de seamă asupra activității desfășurate în 1968, că lecturarea producției editoriale i-a solicitat într-o mai mare măsură, comparativ cu perioada anterioară, astfel încât, din cele 106 intervenții efectuate, 65 au fost de natură politico-ideologică, 20 pe linie de îndrumare, 6 au fost eliminate ca inoportune  în urma consultării cu conducerea DGPT, respectiv cea județeană a PCR, 6 au vizat păstrarea secretului de stat, în timp ce prin 9 intervenții au fost semnalate unele greșeli tehno-redacționale „cu implicații”. În opinia acestora, pentru ca obiectivele prevăzute în documentele de planificare să fie cât mai bine îndeplinite, era necesar ca, în prealabil, să se desfășorae o pregătire politico-profesională exigentă, pe baza unui studiu organizat, axat pe două mari probleme: pe de-o parte, studierea documentelor de partid, dezbaterea lor în colectiv prin reliefarea ideilor și principiilor noi, iar pe de altă parte, îmbogățirea cunoștințelor de cultură generală.
Analiza intervențiilor realizate în 1968 ne îndreptățește să afirmăm că pe măsură ce pregătirea politico-idelogică era aprofundată, se contura, în mod clar, ideologismul național-comunist, manifestat cu o intensitate mai mare, în special în ceea ce privește producția editorială din domeniul istoriei.
Potrivit aprecierilor împuternicților DGPT Constanța „un important număr de intervenții din anul acesta a avut drept scop evitarea unor greșeli de interpretare a istoriei patriei, pentru ca aprecierea unor evenimete din trecutul nostru să corespundă cu documentele de partid. (...) Caracteristică pentru multe materiale din revista Tomis este tendința de încadra în granițele țării noastre teritorii, localități care nu ne mai aparțin. Alături de referirile la Cadrilater, Silistra, Turtucaia, Balcic, au fost eliminate referirile la Basarabia, Ismail, Vîlcov, Hotin, Tighina sau la partea Bucovinei care nu ne mai aparține” (DJAN Contanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 5/1968, f. 67-68).
În opinia noastră, intervențiile de această natură nu reprezentau decât o modalitate neștiințifică și în acelaș timp dăunătoare, prin care se denatura adevărul istoric, din dorința de a cultiva o relație de bună vecinătate cu Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria și Uniunea Sovietică. Nu este mai puțin adevărat că în acest mod se urmărea și cristalizarea unei ideologii național-teritoriale, menită a nuanța cât mai clar, hotarele postbelice ale României și țările vecine. Prin urmare, intervențiile de acest gen erau cu atât mai grave, cu cât istoricii din statele înconjurătoare inventau  și publicau „argumente istorice”, în unele lucrări, pe baza cărora încercau să demonstreze că anumite părți din România le-ar aparține. Acesta este principalul motiv pentru care ne-am propus să vă prezentăm documentul care urmează.

1968, octombrie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 septembrie - 20 octombrie a împuterniciților DGPT

1.Producția editorială
În lucrarea „Reprezentanți ai Dobrogei în știința și cultura românească” - editată de Biblioteca Municipiului Constanța, au fost scoase din bibliografii următoarele referiri:
Pag. 18 = unde apărea lucrarea „50 de ani de viață românească în Dobrogea” era prevăzut ca subtitlu și „publicație tipărită cu prilejul  sărbătorii semicentenarului anexării Dobrogei”; subtitlul a fost scos.
Pag. 20 = au fost eliminate titlurile de lucrări: „Populația Cadrilaterului între 1878-1938” și „Contribuțiuni la cunoașterea văii Nistrului”.
Pag. 368-369 = apăreau următoarele titluri de lucrări: „Dr. Rizov despre Dobrogea și plebiscit”; „Ceva despre <vechimea> bulgarilor în Dobrogea”; „Proiecte, cuvinte  și gesturi bulgărești”; „Drepturi ce trebuiesc valorate în raport cu colonizarea și schimbarea toponimiei Dobrogei noi / Cadrilaterului”; „Drepturile și sacrificiile și munca noastră în Dobrogea față de pretențiile bulgarilor asupra ei”
Lucrarea a fost citită de tov. Ghiuvelechian C.
O serie de observații au fost făcute și în unele lucrări editate de Muzeul de Arheologie. Astfel, în lucrarea „Considerațiuni cu privire la viața socială în Lunca Dunării” s-au scos următoarele:
Pag. 8 = vorbindu-se despre obiceiul dobrogemilor de a trece de pe un mal pe altul al Dunării, autorul dădea exemplu:
„Cunoscuții pescari ai Turtucaiei, pînă tîrziu așa și făceau de altfel, dîndu-ne încă o dovadă etnografică în sprijinul tezei pe care o susținem” - afirmație suținută și de o indicație bibliografică „Mărculescu Dunăre, Pescarii din Turtucaia S R 4 nr. 4-6 pag. 243-252”.
În aceeași pagină, arătându-se că pînă la Borcea malul drept al Dunării (deci cel bulgăresc) este înalt și abrupt, din care cauză locuitorii trec pe malul stâng - autorul preciza că această trecere este firească, „pescarii și crescătorii de vite  trec pe malul stâng ca la ei acasă. Trecerea populației locale de pe un mal pe altul e dovedită și de seria de sate dublate  purtând aceleași toponime, ca și de faptul că, pe un mal și pe altul, până astăzi populația este curent bilingvă; te înțelegi cu ei bulgărește pe malul stâng și românește pe malul drept, fără prea mare greutate. Fără a mai vorbi de o cvasi identitate a caracterelor etnografice ale satelor”.
La pag. 13 - subliniindu-se tendința domniei Țării Românești de a ajunge la Dunăre, urmau fraze destul de confuz formulate, lăsând a se înțelege că domnia autohtonă (românească) ocupă treptat câmpia dunăreană, substituindu-se organizațiilor statale pe care le găsește deja organizate. Se afirma:
„Etapă cu etapă, domnia autohtonă ia în primire acest fluviu substituindu-se organizațiilor statale complexe pe care le găsește gata existente aici. Astfel, întreg Banatul Severinului, pe vremuri formând parte integrantă din voievodatul lui Achtum, preluat apoi de regalitatea ungară și donat cavalerilor ospitalieri, nu cuprindea numai Dunărea propriu-zisă până la vărarea Jiului și Celei, ci întreaga linie a munților între Porților de Fier și obîrșia Oltețului plus anexele sale hunedorene, precum și terenurile dintre ele. Drumurile care legau muntele de Dunăre erau cele ale râurilor Jiului și Oltului. Și mai semnificativă este luarea în primire a zonei dobrogene a Dunării. Aici extinderea domniei se fac enumai în spre părțile tătărești prin ocuparea zonei care fusese a episcopiei cumane, ci și spre cele ale formațiilor statale, care, fiind cucerite de la Dobrotici, îi îngăduie lui Mircea  să se intituleze al Dîrstorului stăpînitor și al Dunării pe amândouă malurile, până la Marea cea Mare”.
Aici figura ca indicație bibliografică: D. Onciul - „Titlul lui Mircea cel Bătrân și posesiunile lui”, care, de asemenea, s-a scos.
În pag. 15 = vorbindu-se despre rolul însemnat al Dunării și Mării Negre asupra creșterii populației, se scria:
„Începând cu Banatul, procesul continuă cu Mehedinți, Dolj, Romanații cuprinzând pînă la urmă Bărăganul și Dobrogea și continuînd pînă departe cu cîmpiile Ucrainei, totul este determinat de existența Dunării și Mării Negre ca mijloc de transport”.
S-a scos referirea la câmpiile Ucrainei, care nu-și avea rostul să fie încadrată între ținuturile românești.
Pag. 16 - s-a cerut reformularea unui paragraf, deoarece arăta că tendința Țării Românești de a coborî pe ape în jos spre regiuni pe care nu le avea dintru început în stăpânire, se explică atât prin caracterul național al populație băștinașe, dar mai ales prin necesitatea legării muntelui cu marea. Autorul a renunțat la partea subliniată.
În același mod s-a procedat și la pag. 16-17, în care se prezenta în mod bombastic Regulamentul Organic - arătându-se că în acea epocă s-au luat cele dintâi măsuri pentru dezvoltarea porturilor noastre „după pilda orașelor evropenești” - și că toată lumea nădăjduia ca porturile dunărene să aibă în viitor soarta fericită a orașului Odessa - după modelul căruia fuseseră proiectate orașele dunărene românești.
Lucrarea a fost lecturată de tov. Peteanu T.

Tot Muzeul de Arheologie a trimis pentru viză o altă lucrare, intitulată „Date privind situația industriei și repartiția proprietății rurale în Dobrogea / 1878-1900/.
În introducere, după ce se arăta că în urma tratatului de la Berlin se readucea în granițele țării teritoriul Dobrogei, care timp de mai multe secole fusese sub stăpânire turcească, se cita din textul tratatului:
„Insulele formînd Delta Dunării, precum și Insula Șerpilor, Sandgiacul Tulcei, cuprinzînd districtele Kilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hîrșova, Kiustenge, Medgidia, sînt întrupate în România.
Principatul mai primește în afară de acestea ținutul situat la sudul Dobrogei pînă la o linie care, plecînd de la răsărit de Silistra, răspunde în Marea Neagră la miază-zi de Mangalia. Linia granițelor se va fixa la fața locului de Comisiunea Europeană instituită pentru delimitarea Bulgariei”.
Fiind clar că este vorba de Cadrilater  - partea subliniată s-a scos.**
În cuprinsul lucrării se tratata și problema împroprietării în această parte a țării. Atunci se discuta și un aspect neplăcut și anume: pământurile turcilor care plecaseră din acest ținut au fost acaparate de o serie de reprezentanți ai burgheziei și moșierimii. Textul suna astfel:
„Chiar de la început s-a comis o serie de abuzuri în ceea ce privește acapararea pămînturilor. La recunoașterea valabilității tapiurilor s-au prezentat o serie de persoane care nu locuiseră niciodată  în Dobrogea sub dominația otomană. Elemente ale burgheziei și moșierimii au acaparat acte de proprietate de la turcii foști locuitori, care s-au prezentat în fața comisiei ca vechi proprietari. Un exemplu îl constituie M. Kogălniceanu care primește în stăpînire pe bază de tapiuri peste 25 de loturi însumînd o suprafață de 2000 de pogoane în comunele Techirghiol, 350 pogoane, Hasiduluc, 816 pogoane, Omurcea, 495 pogoane, Hasancea, 150 pogoane, Duluchioi, Pelitlia, 144 pogoane”.
S-a discutat cu redacția asupra inoportunității exemplului, dat fiind rolul lui M. Kogălniceanu în istoria patriei noastre, renunțându-se la partea subliniată.
S-a renunțat  și la un alt text în pag. 15, în care se arăta că: „În același timp, o serie de bulgari au emigrat în această epocă în noua provincie, dîndu-se drept emigranți care doresc să se reîntoarcă și au acaparat un mare număr de loturi”.
Materialul a fost lecturat de tov. Mihăescu El.

DJAN Contanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 5/1968, f. 37-4.

*Virgil Coman (1973 Constanța - 2016 Constanța) = Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Ovidius Constanța. Directorul Direcției Județene Constanța a Arhivelor Naționale.
** Eroare  de interpretare istorico-geografică a cenzorului. Expresia „sudul Dobrogei” din tratat nu se referă la Cadrilater, ci la sudul actualului județ Constanța, delimitat de Bulgaria prin „o linie care, plecînd de la răsărit de Silistra, răspunde în Marea Neagră la miază-zi de Mangalia.”