Prozatorul englez W.
Somerset-Maugham Maugham (1874-1965) a publicat în 1902 romanul Mrs. Craddock, a cărui acțiune se
petrece după 1885. Personajul principal, Bertha Ley, descendenta unei
familii nobiliare provinciale scăpătate, se căsătorește din dragoste cu Edward
Craddock, mic fermier descendent al unei familii țărănești de pe domeniul Ley.
La o cină la care noua pereche o invită pe mătușa eroinei, Bertha cântă la pian
provocând plictiseala soțului ei.
<(…)
-Trebuie
să renunț să mai cânt, zise Bertha, căci altfel Eddie are s-adoarmă numaidecât.
Nu-i așa, iubitule?
-Nu
m-aș mira, replică el, rîzînd. Adevărul este că bucățile pe care le cântă
Bertha cînd avem invitați mă plictisesc de moarte.
-Edward
nu vrea să asculte decît dacă-i cînt The
Blue Bells of Scotland sau God Save the Queen (1).
Bertha
făcu remarca, surîzîndu-i voioasă soțului ei, dar mătușa Ley trase iarăși
concluzii.
-Trebuie
să recunosc că nu pot suferi muzica asta străină. Îi tot spun Berthei: - De ce
nu cînți cîntece englezești?
-În
cazul în care trebuie totuși să cînt ceva, intervene soția lui.
-La urma
urmei, The Blue Bells of Scotland are totuși o melodie pe care omul o poate
înghiți.
-Tocmai
asta-i deosebirea, zise Bertha, zdrăngănind cîteva măsuri din Anglie, fii stăpînă, eu n-o pot suporta.
--Ei,
eu sunt patriot, riposte Edward. Mie-mi plac melodiile simple, frumoase, curat
englezesti. Îmi plac pentru că sînt englezesti. Și nu mi-e rușine să spun că,
după mine, cel mai frumos cîntec ce s-a scris vreodată este imnul nostru național.
-Imn
care a fost scris de un neamț, dragă Edward, spuse zîmbind domnișoara Ley.
-Așa
o fi, răspunse Edward fără să se lase intimidate, dar este englezesc prin
simțire și altceva nu mă interesează.
-Bravo,
bravo! exclamă Bertha. Cred că Edward aspiră la o carieră politică. Sînt sigură
că pînă la urmă am să devin soția deputatului din partea locului.
-Sînt
patriot, zise Edward, și nu mi-e rușine s-o mărturisesc.
-O, Anglie, stăpînă fii…, începu să cînte
Bertha. O, Anglie, stăpînă fii pe lumea
toată, englezii robi nu pot să fie niciodată. Ta-ra-ra-bum-ti-ra,
ta-ra-ra-bum-ti-ra!
-Păi acum așa-i peste tot,
își continuă oratorul perorația. Ne sufocăm de atîția străini și de mărfurile
lor. E de-a dreptul scandalos. Muzica englezească nu vă mai mulțumește, v-o
aduceți din Franța și din Germania. Și untul de unde-l aduceți? Din Franța! Și
carnea? Din Noua Zeelandă! (Toate acestea le rosti cu dispreț, iar Brtha le
sublinie cu un accord răsunător.)
-Cît
despre unt, nici măcar nu-i unt… e margarină. Și pîinea de unde vine? Din
America. Iar zarzavatul din insula Jersey.
-Și
peștele din mare, intervene Bertha.
-Și
uite-așa fermierul englez nu mai are nici o șansă.
(…)
(1) Castelele din Scoția și Dumnezeu
s-o ierte pe regină. Două foarte populare în Anglia, dintre care ultimul
reprezintă și imnul național englez (n. tr.)>
SURSA
W.
Somerset Maugham, Triumful dragostei, traducere de Liliana
Mareș, editura Z, București, 1992, pp. 109-110.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu