Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Patriotismul englezesc la sfârșitul secolului XIX (MAUGHAM 1902)



Prozatorul englez W. Somerset-Maugham Maugham (1874-1965) a publicat în 1902 romanul Mrs. Craddock, a cărui acțiune se petrece după 1885. Personajul principal, Bertha Ley, descendenta unei familii nobiliare provinciale scăpătate, se căsătorește din dragoste cu Edward Craddock, mic fermier descendent al unei familii țărănești de pe domeniul Ley. La o cină la care noua pereche o invită pe mătușa eroinei, Bertha cântă la pian provocând plictiseala soțului ei.

<(…)
-Trebuie să renunț să mai cânt, zise Bertha, căci altfel Eddie are s-adoarmă numaidecât. Nu-i așa, iubitule?
-Nu m-aș mira, replică el, rîzînd. Adevărul este că bucățile pe care le cântă Bertha cînd avem invitați mă plictisesc de moarte.
-Edward nu vrea să asculte decît dacă-i cînt The Blue Bells of Scotland  sau God Save the Queen (1).
Bertha făcu remarca, surîzîndu-i voioasă soțului ei, dar mătușa Ley trase iarăși concluzii.
-Trebuie să recunosc că nu pot suferi muzica asta străină. Îi tot spun Berthei: - De ce nu cînți cîntece englezești?
-În cazul în care trebuie totuși să cînt ceva, intervene soția lui.
-La urma urmei, The Blue Bells of Scotland  are totuși o melodie pe care omul o poate înghiți.
-Tocmai asta-i deosebirea, zise Bertha, zdrăngănind cîteva măsuri din Anglie, fii stăpînă, eu n-o pot suporta.
--Ei, eu sunt patriot, riposte Edward. Mie-mi plac melodiile simple, frumoase, curat englezesti. Îmi plac pentru că sînt englezesti. Și nu mi-e rușine să spun că, după mine, cel mai frumos cîntec ce s-a scris vreodată este imnul nostru național.
-Imn care a fost scris de un neamț, dragă Edward, spuse zîmbind domnișoara Ley.
-Așa o fi, răspunse Edward fără să se lase intimidate, dar este englezesc prin simțire și altceva nu mă interesează.
-Bravo, bravo! exclamă Bertha. Cred că Edward aspiră la o carieră politică. Sînt sigură că pînă la urmă am să devin soția deputatului din partea locului.
-Sînt patriot, zise Edward, și nu mi-e rușine s-o mărturisesc.
-O, Anglie, stăpînă fii…, începu să cînte Bertha. O, Anglie, stăpînă fii pe lumea toată, englezii robi nu pot să fie niciodată. Ta-ra-ra-bum-ti-ra, ta-ra-ra-bum-ti-ra!
-Păi acum așa-i peste tot, își continuă oratorul perorația. Ne sufocăm de atîția străini și de mărfurile lor. E de-a dreptul scandalos. Muzica englezească nu vă mai mulțumește, v-o aduceți din Franța și din Germania. Și untul de unde-l aduceți? Din Franța! Și carnea? Din Noua Zeelandă! (Toate acestea le rosti cu dispreț, iar Brtha le sublinie cu un accord răsunător.)
-Cît despre unt, nici măcar nu-i unt… e margarină. Și pîinea de unde vine? Din America. Iar zarzavatul din insula Jersey.
-Și peștele din mare, intervene Bertha.
-Și uite-așa fermierul englez nu mai are nici o șansă.
(…)

(1)  Castelele din Scoția  și Dumnezeu s-o ierte pe regină. Două foarte populare în Anglia, dintre care ultimul reprezintă și imnul național englez (n. tr.)>

SURSA
W. Somerset Maugham, Triumful dragostei, traducere de Liliana Mareș, editura Z, București, 1992, pp. 109-110.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu