(...) Ceva mai încolo ieși la drumul mare și un alai de nuntași, petrecut de muzici și chiote, ducînd în urma lui o mireasmă de mirodenii și lămîiță, care era mai tare chiar decît mirosul ravăn al prafului ridicat de picioarele lor. De departe se putea vedea targa miresei ca o pată de purpură, petrecută de un clinchet de clopoței, care se ridica din mijlocul mulțimii, iar mirele era încălecat pe un căluț împodobit care întindea mereu grumazul ca să poată smulge o gură de iarbă din harabalele care treceau pe lîngă el, încărcate de nutreț. Kim se apropie de alaiul nuntașilor și ură tinerilor căsătoriți o sută de copii, dar între aceștia nici o fată, căci așa era obiceiul prin partea locului.
(...)
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*, vol. I, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, p. 98.
NOTĂ M. T.
* Prezentare Elefant. ro/ editura ALLFA 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)
Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
Se afișează postările cu eticheta mire. Afișați toate postările

duminică, 11 septembrie 2016
miercuri, 6 ianuarie 2016
Femeile la ceremonia căsătoriei de la biserică în Londra în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...) Un caz de natura cestuia, o căsătorie, sau un refuz, sau o cerere în căsătorie, pune în mișcare un întreg regiment de femei și dă de lucru tuturor fibrelor lor nervoase. Ca observator al naturii omenești, ce mă aflu, frecventez regulat biserica Saint George din Hanover Square* în sezonul căsătoriilor din lumea mare; și cu toate că n-am văzut niciodată vreun prieten de-al mirelui respectiv izbucnind în lacrimi, sau ca paricliserii, sau preoții care oficiază să fie cîtuși de puțin mișcați, nu e absolut deloc neobișnuit să vezi femei care nu sînt nici pe departe interesate în acțiunea ce se desfășoară tocmai atunci - doamne bătrîne, de multă vreme trecute de vîrsta de măritișului, sau femei trupeșe, la jumătatea vieții lor și o droaie de băieți și fete după ele, ca să nu mai vorbim de tinerele și drăgălașele făpturi cu bonete trandafirii pe cap, care ies pentru prima dată în lume și pe care trebuie să le intereseze în mod firesc această ceremonie - zic, e cît se poate de obișnuit să vezi femeile astea suspinînd care mai de care, plîngînd cu sughițuri, smiorcăindu-se, ascunzîndu-și mutrișoarele în micile și inutilele lor batiste, aproape leșinate; bătrîne sau tinere, în culmea emoției. Cînd prietenul meu, mondenul John Pimlico, s-a însurat cu drăgălașa lady Belgravia Green Parker, s-a stîrnit o asemenea vîlvă, încît pînă și ființa aceea mică și uscățivă, bătrîna îngrijitoare a stranelor, care m-a condus pînă la scaun, era cu obrazul scăldat în lacrimi. Și pentru ce? Îmi iscodesc propriul suflet: doar nu ea urma să se mărite.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 62.
NOTE M. T.
* Biserica Sf. Gheorghe din Piața Hanovra este o biserică anglicană construită în secolul XVIII. Poziționarea în centrul Londrei a favorizat alegerea ei pentru căsătoriile din înalta societate engleză. (http://www.stgeorgeshanoversquare.org/history.html)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Labels:
bătrână,
biserică,
căsătorie,
ceremonie,
cerere,
emoție,
femeie,
Hanover Square,
lacrimi,
lume,
mire,
natură,
observator,
paricliser,
preot,
prieten,
refuz,
Saint George,
sezon,
tânără
Abonați-vă la:
Postări (Atom)