Nuntă în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

(...) Ceva mai încolo ieși la drumul mare și un alai de nuntași, petrecut de muzici și chiote, ducînd în urma lui o mireasmă de mirodenii și lămîiță, care era mai tare chiar decît mirosul ravăn al prafului ridicat de picioarele lor. De departe se putea vedea targa miresei ca o pată de purpură, petrecută de un clinchet de clopoței, care se ridica din mijlocul mulțimii, iar mirele era încălecat pe un căluț împodobit care întindea mereu grumazul ca să poată smulge o gură de iarbă din harabalele care treceau pe lîngă el, încărcate de nutreț. Kim se apropie de alaiul nuntașilor și ură tinerilor căsătoriți o sută de copii, dar între aceștia nici o fată, căci așa era obiceiul prin partea locului.
(...)

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*, vol. I, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, p. 98.

NOTĂ M. T.
* Prezentare Elefant. ro/ editura ALLFA 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)

Problema măritișului în Anglia la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...) Căci ce altceva le face pe fete să iasă în lume dacă nu nobila condiție a măritișului? Ce le îndeamnă să se îngrămădească în stațiunile balneare? Ce le obligă să danseze pînă la ora 5 dimineața de la un capăt la altul al unui sezon ucigător? Ce le silește să se trudească cu sonate de pian, să învețe patru cîntece cu un profesor la modă, plătind o guinee* lecția, să cînte la harpă dacă au brațe frumoase și coate netede, sau să poarte pălării și pene de un verde-Lincoln, dacă nu speranța de a gata cu acest fermecător arsenal al lor vreun tînăr „de familie”? Ce altceva îi îndeamnă pe respectabilii părinți să scoată covoarele, să-și întoarcă locuințele cu susu-n jos și să-și cheltuiască a cincea parte din venitul anual pe baluri, supeuri și șampanie la gheață? O fac oare numai din dragoste de oameni și din dorința de a vedea tineretul fericit și dansînd? Nici gînd! Ei vor să-și mărite fetele;
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, vol. I,  trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 23.

NOTĂ M: T.
* Guineea a fost o monedă introdusă în 1662, fiind bătută din aur din colonia africană Guineea. (http://romaniancoins.org/dictionar.html)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Problema școlarizării într-o familie de țărani din România anului 1888 (SADOVEANU 1924)

<
(...)
- D-apoi de vorbe-s sătul, mormăi Gheorghe. În loc să mai am un ajutor, cît de cît, acu cînd îmi țipă măseaua... Ce trebuie școală unui plod? izbucni el, lovind ciudos caii peste bot cu coada biciului, - dați-vă înapoi, hărămurilor! - ce-i trebuie lui școală? Se duce acolo să se zbănțuiască cu alți draci... Parcă învață ceva? Iese un obraznic ș-un rău.
- Alei, omul se tîngui femeia; cum poți vorbi dumneata așa? Astă-iarnăă îți rîdeau ochiicînd îți cetea în călindar. Doar ți-o spus și domnu profesor că băietu învață bine. Slavă Domnului! o trecut în glasu al treilea...
- De, boală! strigă iar omul, cu sălbăticie, cătră cai. Cînd ți-i lumea mai amară, atuncea le vine și lor a zburda! Da` faceți-l și doftor, despre mine... încheie el cu un gest de dispreț. Dă-te, măi Mitriță, și deschide poarta. Ce-ai rămas stîlp acolo și te uiți la frate-tău? Îți pare rău că nu te-am dat și pe tine la școală? ... ca să ieși scriitor la primărie!
- Ei, iaca, scriitor la primărie! țipă femei, decît să-l ardă soarele și să-l usture gerul și să muncească din greu! Așa mă fierbe, cumnate, se îndreptă ea cătră Androne, c-un glas plin de jale. Decît îmi vine să-mi iau lumea în cap! Și nici măcar nu-i poartă de grijă...
- D-apoi cămai sînt gospodari în sat și nu-și mai dau băieții la școală.... vorbi Gheorghe încăpățînat, fără să-i privească.
- Măi Gheorghe, zîmbi Androne, spune profesorul că la nemți și fetele învață carte... fetele de țărani...
- Eah! la nemți... mormăi Gheorghe biciuindu-și caii și pornind. Acestea-s povești, bădiță Androne...
- Oi face și eu ca Gheorghe, cumnate, grăi femeia rîzînd, cu mîna la gură. Eu nu cred una ca asta. Eu, dac-aș avea o fată, n-aș da-o, Doamne ferește, la școală. Ce-i trebuie unei fete carte?!
- Așa? se veseli Androne. Măi Todiriță, ea spune mîni-ta ce scrie la <<Cetirea>> ta de anul trecut, chiar la început?
Băiatul își înălță capul și răspunse cîntînd cu o voce nenaturală:
 - Cartea face omul om 
Și altoiul pe pomul pom!
- Vezi, Anică? urmă Androne grav: Cartea face pe omul om...
- Pe om da, cumnate; dar femeii ce-i trebuie? Așa c-or fi ele multe la nemți, că-s altă nație... Ei cu doftori, cu spitale, cu mașinării... Noi nu știm de-acestea. Da` eu m-am bucurat să-mi iasă băietul acolo măcar un slujbaș la primărie... Sî crape de ciudă Pînzărița și sluta ceea a lui Ciopraga!
(...)
>

SURSA
Mihail Sadoveanu, Venea o moară pe Siret, ed. Eminescu / seria Romanul de dragoste nr. 230, București, 1990, p. 64-65.

Mens despre femeie

Când te însori cu o fată, te însori, totdeauna, și cu familia ei.

Jan Mens (1897-1967) = Scriitor olandez.