Modernism versus tradiționalism în literatura română la începutul secolului XX (MINULESCU 1929)

<

(...)

La cafeneaua „Kubler”*, intelectualii sînt împărțiți în două tabere: tradiționaliștii și moderniștii. Tradiționaliștii sînt siniștri. Moderniștii sînt caraghioși. Fiecare tabără își are mesele ei, unde se discută tot așa de zgomotos și se consumă tot așa de timid. Discuțiile și consumațiile lor, însă, au un punct comun. Plictisesc deopotrivă - discuțiile pe clienți serioși, iar consumațiile pe chelnerii zeloși. Majoritate intelectualilor discută în vînt și consumă pe credit. Tradiționaliști, însă, sau moderniști, toți intelectualii de la „Kubler” sînt boemi. Clienții car eobișnuiesc să-și plătească totdeauna consumația se feresc să se apropie prea mult de mesele lor. În schimb, papa Kubler îi apreciază și îi îi cultivă ca pe niște de buruieni de leac. Pe vremuri, făcuse și el pe intelectualul la Heidelberg**. Astăzi, însă, se ocupă cu lucruri mai serioase. Are o cafenea, un hotel, o colecție de pipe și cîteva icoane vechi, iar în orele libere se duce să pescuiască prin locurile din jurul Bucureștilor. Știe tot felul de lucruri. Știe mai mult ca toți clienții săi la un loc. Știe, bunăoară, că „peștele mare cu rîma mică se prinde”. Și ca dovadă că este așa, majoritatea clienților cu plată nu vin la cafeneaua lui papa Kubler de dragul consumațiilor, ci mai mult de dragul celor cîțiva chibiți intelectuali. Papa Kubler are monopolul chibiților din București. În cafeneaua lui, al anumite ore, te poți distra mai bine și mai ieftin decît la orice alt spectacol.

Tot de dragul  lor am intrat și eu pentru prima dată în cafeneaua „Kubler”. La început, după cum era natural, am văzut pe intelectualii din tabăra tradiționalistă, car enu vorbeau decît despre Creangă, Eminescu și încă alte două mari entități intelectuale contemporane: un profesor de istorie cu barba neagră*** și un poet cu plete blonde****. Mai tîrziu, însă, tabăra tradiționaliștilor s-a împărțit în două. Una a rămas cu istoricul, iar alta numai cu poetul.

În tabăra moderniștilor am fost introdus de un pictor ratat, pe care îl cunoscusem întîmplător la Paris,, unde nimerise probabil din greșeală, după ce fugise din Munchen. Fiindcă n-avea bani ca să se întoarcă în țară, îmi propusese să-mi zugrăvească mobila din odaia de culcare cu chipuri de femei goale - de altfel singura sa lucrare mai serioasă. De atunci și pînă ce l-am întîlnit din nou în București na mai lucrase nimic. Probabil nu fusese un pictor propriu-zis. Dovadă că la București nu mai făcea pictură. Făcea pe intelectualul în tabăra moderniștilor de la „Kubler”. Eu însă, deși trecusem dintr-o tabără în alta, nu-mi puteam totuși da seama dacă sînt sau nu un intelect adevărat.

Într-o zi, moderniștii mă roagă să le împrumut pe Baudelaire*****, pe care nu-l citiseră încă, și pe Rimbaud******, Laforgue*******, Corbiere********, Aloisus Bertrand********* și contele de Lautreamont**********. Din ziua aceea, însă, mi-am căpătat beleaua cu ei. Pînă atunci trăiseră ca niște frați buni și se manifestaseră în devălmășie intelectuală, fără ca vreunul din ei să-și fi bănuit bănuit vreodată confratele că ar putea avea mai mult talent ca el. De data asta, însă, intrase dihonia între ei... Se hotărîseră să-și aleagă și ei, ca la Paris, un șef - un șef de școală, bineînțeles, care să le îndrepte versurile și să-i proclame geniali. Șeful  însă nu se putea alege, fiindcă fiecare din ei vrea să fie el șeful celorlalți. Rezultatul a fost că tabăra moderniștilor s-a împărțit și ea, dar nu în două numai, ca tabăra tradiționaliștilor, ci în vreo douăsprezece grupulețe, unele formate chiar dintr-un singur intelectual numai. 

Nu știu cum s-a făcut, dar cu ocazia asta, eu am rămas pe dinafară. De altfel, de mine nici nu fusese vorba. Eu nu eram încă intelectual. Eram un simplu agent de legătură între intelectualii din București și cei din apusul Europei. După cîteva luni, după ce m-am văzut iar în posesia cărților mele, m-am jurat să nu mai inițiez în secretele bibliotecii mele pe nici unul din intelectualii de la ”Kubler”.

De cînd însă am rămas iar singur, mă simt parcă mai bine ca în mijlocul lor.  Mie, personal, situația aceasta îmi convenea de minune. Dar în cafenea nu poți sta tot timpul numai tu singur la o masă. Cîtva timp, fiecare din ei mă somaseră să mă pronunț categoric. Ce sînt eu? tradiționalist sau modernist?... Trebuia deci să mă alătur numaidecît sau de unii, sau de alții. Dar de cine?... Dacă n-ar fi fost decît două tabere, poate că m-aș fi hotărît imediat. Din douăsprezece, însă, e greu de ales. În asemenea cazuri, cea mai bună soluție este să rămîi independent.

(...)

>

SURSA

Ion Minulescu, Corigent la limba română, ed. Minerva, București, 1974, pp. 205-209.

NOTE M.T.

* „Kubler” = Cafenea la parterul hotelului Imperial, situat lângă Palatul Regal. (http://destinatii.liternet.ro/articol/120/Krikor-H-Zambaccian/Mediul-artistic-si-literar-dintre-cele-doua-razboaie-mondiale.html) (http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2012/02/lunga-poveste-de-dragoste-dintre-bucuresteni-si-cafeaua-4/)

** Heidelberg = Cea mai veche universitate din Germania, fondată în 1386. (http://www.infotour.ro/ghid-turistic/cladiri-si-turnuri/universitatea-veche-din-heidelberg-2355)

*** Nicolae Iorga.

**** George Coșbuc (?)

***** Charles Baudelaire (1821 - 1867) = Poet francez care a revoluționat lirica europeană. (http://www.charlesbaudelaire.co.uk/html/biography.html)

****** Jean Rimbaud (1854 - 1891) = Poet francez precursor al simbolismului. (http://www.mag4.net/Rimbaud/Biography.html)

******* Jules Laforgue (1860-1887) = Poet francez simbolist și impresionist. (http://www.laforgue.org/#vie)

******** Tristan Corbiere (1845-1875) = Poet francez. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/137210/Tristan-Corbiere)

********* Aloisus Bertrand (1807-1841) = Poet francez pionier al poeziei în proză. Precursor al simboliștilor și suprarealiștilor. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/62865/Aloysius-Bertrand)

********** Isidor Ducasse, conte Lautreamont (1846-1870) = Poet francez precursor al suprarealismului și situaționismului. (http://www.cavi.univ-paris3.fr/phalese/Maldororhtml/documents/Biographie.htm) 

București versus Paris în lumea intelectualilor români de la începutul secolului XX (MINULESCU 1929)

<
(...)
La Paris, românii intelectuali se adunau la cafeneau Vachette. La București, se adună la cafeneaua „Kubler”. În genere, intelectualii sînt oameni care nu se ocupă cu nimic. Discută numai ce au făcut alții, și atîta tot. De obicei, discuțiile astea țin de dimineața pînă seara, se întind ca pecinginea de la o masă la alta și cîteodată continuă chiar zile întregi, fără nici un rezultat propriu-zis. Verdictul judecății lor este mai totdeauna negativ. Intelectualii nu admit niciodată nimic din ce se face în afară de cafenea. Intelectualii români, mai ales, sînt foarte exigenți. La Paris, ca și la București, de îndată ce se strîng doi-trei în jurul unei mese, se și constituie într-un fel de curte supremă, care condamnă fără milă aproape întreaga activitatea omenească. Noroc, însă, că omnipotența lor nu merge decît pînă la pedeapsa cu moartea. Altminteri, populația planetei noastre ar fi diminuată în mod simțitor. N-ar mai rămînea pe lume decît intelectualii de cafenea.
Mărturisesc, totuși, că pe intelectualii din București îi prefer intelectualilor români de la Paris. În țara ta cel puțin ai dreptul să faci tot ce vrei, chiar cînd n-ai face propriu-zis nimic de seamă. La Paris, însă, cred că este o lipsă de bun-simț să nu faci nimic absolut, ani de-a rîndul, cînd toată lumea se străduiește să facă în fiecare clipă cîte ceva. Poate acesta e și motivul pentru care m-am hotărît și eu să plec din Paris, imediat ce mi-am dat seama că n-am să pot face și eu nimic.
În țară, însă, e altceva. În țară sînt parcă alt om. Deși la București mă simt tot atît de străin ca și la Paris, faptul, însă, că de data asta mă găsesc în țara mea mă face să-mi afișez personalitatea cu mai mult curaj. Doar sînt un om voiajat... Cunosc două țări complet, pe dinafară, și alte patru suficient ca să pot face la nevoie pe profesorul de geografie. În liceu, de altfel, la geografie am fost printre cei dintîi în toate clasele... Să nu mai vorbim, însă, de ce a fost. Deocamdată mă interesează cine sînt și poate chiar ceva mai mult... cine am să fiu.
La cafeneaua „Kluber”, bunăoara, am început să fiu și eu cineva. Sînt aproape la fel ca ceilalți. Nu știu încă ce părere au de mine intelectualii din București. Cei mai mulți, însă, par a se interesa de mine mai mult decît intelectualii din Paris. De altfel, aceia mi-e teamă că nici nu erau intelectuali adevărați. Încep să cred că, deși corigent la limba română, dintre toți studenții români de la Paris eu eram singurul intelectual. Restul erau numai studenți eminenți, sau numai stîlpi de cafenea... Teatre, însă, concerte, conferințe, expoziții de artă... i-a ferit Dumnezeu și pe unii, și pe alții...
Bine că am plecat la timp. Față de Paris, Bucureștii sînt un fel de pămînt virgin, pe care îl poți cultiva cum îți place. N-ai decît să arunci în vînt o mînă de semințe selecționate, și recolta e gata... Nu-ți trebuie nici plug, nici greblă, nici sapă... Soarele și ploaia pătrund în pămînt mai adînc decît orice fel de unealtă manuală. Așa e pămîntul țării noastre. Cîteodată îl faci să rodească numai cu gîndul, cu voința, cu entuziasmul... Păcat că intelectualii de la București nu se ocupă și cu agricultura. Țăranii sînt proști - nu știu ce să facă cu rodul pămîntului lor. Mănîncă mămăligă și umblă desculți. Intelectualii, însă, beau capuținere și umblă cu tocurile scîlciate.
(...)
>

SURSA
Ion Minulescu, Corigent la limba română, ed. Minerva, București, 1974, pp. 206-208.