Nietzsche, moartea lui Dumnezeu și istoria religiilor în societatea occidentală modernă (ELIADE 1969)

<
(...)
- Pentru că asta corespunde adevărului istoric! strigă Melania, nemaiizbutind să-și ascundă exasperarea. Vi s-a spus de atîtea ori că Adio! este o piesă istorică, adică rezumă întreaga istorie a religiilor.
- Gîndiți-vă la Nietzsche*! strigă directorul din mijlocul sălii. Cînd a proclamat el pentru prima oară moartea lui Dumnezeu? Pe la 1880-1882. Faceți socoteala...
- Asta înseamnă? întrebă o doamnă, încă tînără, distinsă, ridicîndu-se în picioare.
- Asta înseamnă, continuă directorul, că pentru dumneavoastră, care faceți parte din elita societății occidentale moderne, Dumnezeu a murit de mai bine de optzeci de ani. În concepția autorului, cortina se lasă o singură dată, ați înțeles cînd. Nu cînd moare un om, căci nu oamenii constituie obiectul istoriei religiilor. Ci cînd moare Dumnezeu, sau un dumnezeu, cum vreți s-o luați, În orice caz, în ce privește dumnezeul dumneavoastră, moartea lui a fost deja proclamată, de aceea cortina a fost lăsată înainte ca dumneavoastră să fi pătruns în sală...
(...)
- Trebuie să recunosc că aceasta este singurul amănunt care nu corespunde adevărului istoric, interveni directorul. Pentru că nu avem absolut nici o dovadă că, înainte de a muri, Dumnezeu și-a luat rămas bun de la oameni. Nici unul dintre toți cei care au proclamat și demonstrat moartea lui Dumnezeu n-a pretins că l-a auzit spunîndu-i Adio! În fond, asta face parte din destinul civilizației occidentale, că Dumnezeu, fie că a murit de moarte bună, fie că l-am omorît noi, nu ne-a spus nimic cînd a murit, nici măcat un singur cuvînt. Ca și cum noi, oamenii, făpturile lui, nici nu am fi existat! Și poate asta explică amărăciunea și resentimentele omului occidental modern. Căci, orice s-ar spune, e trist ca cineva în care ai crezut, la care te-ai rugat, pe care contai, să moară fără să-ți adreseze măcar un cuvînt. Chiar dacă explicația lui Nietzsche e justă, chiar dacă noi, oamenii, am ucis, pe Dumnezeu, e totuși trist că nu ne-a spus nimic înainte de a se despărți de noi...
- Asta e foarte adevărat, se auzi din mai mult părți.
- Dar autorul e de altă părere, reluă directorul. El crede că anumiți oameni, îndeosebi copii, dar și cîteva femei, l-au auzit cînd le-a șoptit: Adio! Și cum cu acest cuvînt se încheie istoria religiilor, cel puțin pentru noi, aici, în Occident, Adio! a  devenit și titlu piesei. Piesă în care, vă repet, e rezumată întreaga istorie a religiilor...
>

SURSA
Mircea Eliade, Adio!...: Mircea Eliade, Proză fantastică, vol. III - Pe strada Mîntuleasa..., ed. de S. Eugen, Editura Fundației Culturale Române, București, 1991, pp. 71-72.

NOTĂ M.T.
* Friederich Nietzsche (1844 Germania -1900 Germania) = Important filozof al secolului XIX. Pionierul curentului existențialist. Volumul „Știința veselă”, publicat în 1881, conține celebra exclamație „Dumnezeu a murit!” (https://socioumane.wordpress.com/2013/09/01/nietzsche-critic-al-crestinismului-semnificatia-sintagmei-dumnezeu-a-murit-supraomul-der-ubermensch-liliana-cantemir/)