<
(...) Bunăoară, în ziua cînd s-a pus piatra de temelie la Primăria de Verde*. Vă amintiți cît au vorbit ziarele, căci venise și primul-ministru. Eu reprezentam Societatea. îmi aduc aminte, Tocmai își terminase primarul discursul și primul-ministru apucase cărămida, cînd au apărut. (...) Și în timp ce primul ministru cîntărea cărămida în mîna dreaptă, bătrîna s-a așezat pe scaun, chiar acolo, în fața lui, la un pas de șanțul temeliei, ca și cînd nu l-ar fi văzut. Și fata a început imediat să-i citească din carte. S-au descoperit toți, respectuoși; se vedea bine că erau toți impresionați. Nu înțelegeau despre ce era vorba, dar își închipuiau că e ceva în legătură cu datinile strămoșești. Și, într-adevăr, fata citea admirabil. Și ce text înălțător, era tocmai vorba despre apa Vavilonului*, despre luntrile care așteaptă acolo, la apa Vavilonului. Arhiereii plîngeau ascultînd-o citind și oamenii politici căzuseră pe gînduri, cu ochii la fată. Parcă se făcuse acum și mai frumoasă. Și cînd a închis cartea și a tras ușor bătrîna după ea, primul-ministru s-a repezit și i-a sărutat mîna. Am știut că face asta din interes, pentru propagandă, dar nu e mai puțin adevărat că am fost cu toți impresionați. Ne-a plăcut gestul, vrea să spun. Însă cîte încurcături n-au mai fost și atunci! Întîi, că n-au mai găsit cărămida, piatra de temelie pe care se imprimase inscripția; un text scurt, dar în legătură cu Primăria de Verde. Erau cărămizi destule acolo, la îndemîna primului-ministru, dar se pierduse tocmai cărămida cu inscripția. Și oamenii, dîndu-se respectuoși la o parte, ca să fac loc bătrînei, se produsese confuzie. O parte din arhierei, în odăjdii, plecaseră după bătrînă. Ar fi plecat și fanfara dacă cineva nu și-ar fi adus aminte că fanfara nu poate pleca înaintea primului-ministru și dacă nu i-ar fi oprit. Eu reprezentam Societatea, trebuia să rămîn pe loc, lîngă temelie, și-mi părea rău. (...) Dar nu puteam pleca pînă nu se găsea cărămida.
(...)
>
SURSA
Mircea Eliade, Podul: Mircea Eliade, Proză fantastică, vol. III: Pe strada Mîntuleasa..., ed. îngrjită de E. Simion, Editura Fundației Culturale Aromâne, București, 1991, pp. 46-47.
NOTĂ M.T.
* În perioada interbelică Bucureștiul era împărțit din punct de evedere administrativ în patru culori: Albastru, Verde, Galben și Negru. (http://www.agerpres.ro/referendum-documentare/2011/06/10/impartirea-administrativa-a-bucurestiului-scurt-istoric-10-41-18)
** Babilon (Vavilon) n. 1. capitala Caldeii, pe Eufrat, întemeiată de Nimrod (2640 a. Cr.), împodobită de Semiramida și dărâmată de Ciru în 538 a. Cr.; oraș celebru în antichitate pentru bogăția și luxul său, azi cu totul în ruine, de unde săpăturile au scos la lumină descoperiri prețioase; 2.fig. centru mare de corupțiune și crime: Parizul e un Babilon modern. Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) (http://dexonline.ro/definitie/vavilon)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu