<
(...)
Gîndea că va muri și, pentru ca nimeni să-l vadă pe Napoleon învins, ia otravă cît ar putea ucide un regiment întreg întreg, unde se credea el, ca Isus Cristos înainte de patimile lui, părăsit de Dumnezeu și talismanul lui; da otrava nu-i face nici un rău. Alta, acuma își dă seama că e nemuritor. Sigur de ce-i al lui, sigur că va fi întotdeauna un împărat, se duce pentru o bucată de vreme într-o insulă* ca să studieze firea ălora car făceau la prostii fără număr. În vreme ce stătea la pîndă acolo, chinezii și animalele de pe coasta Africii, barbarezii și alții, cu care nu te poți înțelege de fel, credeau cu tărie că nu e om, așa că-i respectau drapelu și ziceau că a-l atinge însemna să-l atingi pe Dumnezeu. Domnea peste lumea întreagă, în vreme ce ăia îl dăduseră afară din Franța sa. Văzînd asta, el se îmbarcă iar pe coaja lui de nucă din Egipt**, trece pe sub nasul vaselor englezești, pune picioru în Franța. Franța îl recunoaște, afurisitu de cuc zboară dintr-o parohie în alta, toată Franța strigă „Trăiască împăratu”. Prin părțile noastre a fost mare entuziasm pentru această minune a veacurilor, în Dauphine*** populația a fost la înălțime și ea și eu, unu, m-am bucurat tare cînd am aflat că lumea plîngea de bucurie cînd îl vedea în redingota lui cenușie. La 1 martie****, Napoleon debarcă cu două sute oameni ca să cucerească regatu Franței și al Navarei***** care, de la 20 martie alcătuiseră din nou imperiu francez. Omu nostru se afla în ziua aceea la Paris, dereticase peste tot,se făcuse din nou stăpîn peste scumpa lui Franța și-și adunase ostașii spunîndu-le doar o vorbă: „Iată-mă-s!”. A fost cea mai mare minune a lui Dumnezeu! Pînă la el, se mai întîmplase vreodată ca un om să pună mîna pe un imperiu așa, dintr-o dată? Credeau unii că Franța e la pămînt! Da de unde! La vederea vulturului******, armata națională se reface și pornim toți în marș către Waterloo. Și uite-așa, garda******* moare dintr-o lovitură. Napoleon, deznădăjduit, în fruntea celor care-i mai rămăseseră, se aruncă de trei ori în gura tunurilor inamice, dar moarte îl ocolește! Noi am văzut ce vă spun, noi ăștia! Așa am pierdut lupta. Seara, împăratu își cheamă la el veteranii și, pecîmpul plin desîngele nostru, dă foc drapelelor și vulturilor săi; bieții vulturi, întotdeauna victorioși, care în timpul luptelor strigau „Înainte!” și care zburaseră deasupra întregii Europe, au fost salvați de rușinea de a cădea în mîinile inamicului. Toate comorile Angliei nu făceau pentru el cît coada unui vultur. Adio, vulturi! Ce-a urmat, se cunoaște îndeajuns. Omu roșu trece de partea Bourbonilor, ca un ticălos ce era. Franța e zdroibită, soldatu nu mai are nici un cuvînt de spus, i se răpesc drepturile, este lăsat la vatră, iar în locu lui apar nobilii - care nu puteau nici să umble, de ți-era mai mare mila. Prin trădare, Napoleon cade în mîinile lor, englejii îl sughiunesc într-o insulă pustie din marea cea mare********, pe-o stîncă înaltă de zece mii de picioare********* deasupra lumii
Pînă la urmă e nevoit să rămînă acolo pînă ce Omu roșu îi redă puterea, spre fericirea Franței. Ăia ziceau că a murit*********! A, așa? Mort? se vede că nu-l cunoșteau. Repetă nerozia asta ca să atragă poporu și să-l țină cu ochii pe labe în cotețu lor de guvern. Ascultați: adevăru adevărat e că prietenii l-au părăsit în pustie ca să se împlinească o profeție care s-a făcut, că uitasem să vă spun că Napoleon înseamnă Leul pustiei.
Ce vă spun eu e adevărat ca Evanghelia. Toate cîte altele veți auzi să știți că sînt nerozii și neomenii. Să nu credeți voi că Dumnezeu ar fi îngăduit copilului unei femei să-și scrie numele cu roșu cum a făcut Napoleon pe pămîntu care în veci de veci își va duce aminte!... Trăiască Napoleon, părintele poporului și al soldatului.
(...)
- Trăiască împăratu! strigă într-un glas întreaga clacă.
- Sssst! copii, spuse ofițerul, străduindu-se să-și ascundă marea-i durere. Sssst! El a murit spunînd: „Glorie, Franța și bătălie!” Copii, a trebuit să moară, el, dar amintirea lui ... niciodată.
Goguelat făcu un gest de neîncredere, apoi șopti către vecinii săi:
- Ofițeru e încă în serviciu și așa eu ei ordin, să spună poporului că împăratu a murit. Nu i-o luați în nume de rău, că așa-i la armată: ordinu-i ordin.
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 185-18 .
NOTĂ M.T.
* În realitate, după prima abdicare, conform tratatului de la Fontainebleau din 11 aprilie 1814, Napoleon a fost exilat de coaliția europeană învingătoare ca suveran al insuliței Elba din zona vestică a Mării Mediterane. (http://www.historytoday.com/blog/2014/04/napoleon-elba-1814)
** În 1798, generalul republican N. Bonaparte a inițiat o expediție în Egiptul otoman. Atât la dus, cât și la întors în august 1799, Bonaparte a reușit să se strecoare prin întreaga Mediterană controlată de flota britanică, cea mai puternică din Europa.
*** Provincie din zona central-sudică a Franței pe care Napoleon a străbătut-o în drumul său de întoarcere la Paris.
**** 1815.
***** Provincie franceză la granița cu Spania, al cărei nume făcea parte din denumirea oficială a regatului Franței condus de dinastia de Bourbon (1589-1792; 1814/1815-1830).
****** Drapelul imperial.
******* Garda imperială, unitatea de elită a armatei lui Napoleon. Se spune, că la înfrângerea decisivă de la Waterloo, generalul Cambronne ar fi răspuns astfel cererii de capitulare a britanicilor învingători: „Garda moare, dar nu se predă!”
******** Insula Sfânta Elena din sudul Atlanticului. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/napoleon-invata-engleza-timpul-exilului-insula-sf-elena)
********* 1 picior (măsură de lungime englezească) = 0,33 metri.
********** Napoleon a murit la Sfânta Elena în 1821.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu