Revista „Arhivele totalitarismului” a Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului din București (BUZATU 1997)

Gheorghe Buzatu, Arhivele totalitarismului, „Tomis”, 1997, Constanța

După numai cinci ani de la fondare, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului din București, desfășurându-și activitatea sun egida Academiei Române, s-a impus între unitățile de cercetare prestigioase, atât prin program, cât și, mai ales, prin rezultatele științifice de excepție, concretizate în răstimp în numeroase și temeinice monografii, volume memorialistice și de documente etc. Concomitent, Institutul a organizat periodic dezbateri naționale și internaționale ori a editat o revistă reunind marcante contribuții istoriografice și studii documentare valorificând importante fonduri arhivistice. Publicația în discuție, intitulată Arhivele totalitarismului, a ajuns de acum la nr. 15-16 (1997), fiind indispensabilă tuturor celor interesați de problemele istoriei contemporane din 1930-1960. Se impune să reținem numele unor specialiști incluși în colegiul de redacție al Arhivelor (aceiași cu membrii Consiliului Științific al Institutului): Radu Ciuceanu, Octavian Roske, Antonie Plămădeală, Ion Rațiu, Dinu C. Giurescu, Răzvan Teodorescu, Florin Constantiniu, Ioan Scurtu, I. Chiper, Alexandru Moșanu ș.a. Ultimul număr al Arhivelor totalitarismului valorifică cele mai mai multe dintre comunicările prezentate în cadrul simpozionului internațional Europa după Yalta - Experiența totalitară (Snagov, 30 mai - 1 iunie 1996): Tatiana Volokitina (Rusia) - Organizarea postbelică a României în proiectele sovietice; Florin Stănescu și Dragoș Zamfirescu - România sub ocupația sovietică 1944-1948; D. Șandru - Comisia Aliată (Sovietică) de Control și frontierele României; Gh. Onișoru - Atitudini politice ale clerului din România 1944-1948; Marian Cojoc - Rezistența anticomunistă în Dobrogea 1948-1958. Coordonate istorice. Alte studii și materiale documentare reflectă studiile de predilecției ale unor colaboratori ai revistei: Dezmembrarea teritorial a Basarabiei din 1940 (Vitalie Văratec); Mișcarea legionară. De la doctrină la propagandă (D. Zamfirescu); Represiunea sovietică în Basarabia 1940-1941 (C. Hlihor); Sumanele Negre. Dosarul operativ 1945-1948 VIII (R. Ciuceanu); Colectivizarea agriculturii. Represiunea totală 1957-1962 VII (Ion Bălan și O. Roske). Reține atenția cititorului român studiul T. Volokitina, care, în temeiul arhivelor diplomatice de la Moscova, examinează conținutul și semnificația unor proiecte sovietice din 1944 (memoriile lui I. Maiski și M. Litvinov) privind statutul postbelic al țărilor din Europa est-centrală (inclusiv România). Ceea ce până în prezent nu ne era cunoscut decât din arhivele americane sau britanice, de acum aflăm cu precizie și din sursele Kremlinului și anume că „potrivit documentelor, includerea României în sfera de influență sovietică era concepută de Moscova drept incontestabilă, cu mult înainte de încheierea războiului. În proiectele privind organizarea cordonului de securitate din preajma frontierei URSS, României i-a fost rezervat un loc deosebit, faptul fiind determinat de interesele geopolitice ale Uniunii Sovietice” (Arhivele totalitarismului nr. 15-16 / 1997 p. 27). Editorii Arhivelor totalitarismului au avut în vedere completarea Dicționarului biografic cu fișe privind activitatea Gh. Avramescu și a lui Gh. M. Cantacuzino, Cristu Cantuniar și Gh. Chiraș. Gh. Caravia ne propune un glosar de termeni din domeniul totalitarismului, iar Viola Vancea, Alina Tudor sau Anatol Petrencu stăruie asupra unor cărți recente. facem mențiune asupra recenziei A. Tudor asupra cărții lui Zigu Ornea  - Anii 30. Extrema dreaptă românească (nr. 15-16 / 1997 p. 252-253). Se observă că, fără o motivare anume, Ornea polemizează „din perspectiva contemporaneității cu ideile exprimate, nu doar în România interbelică, ci chiar în Europa secolelor XVII-XIX”, după cum și faptul că studiul cunoscutului critic bucureștean  este „mai puțin analitic și mai mult axat pe <repovestirea surselor>”.
În ansamblu, Arhivele totalitarismului se impun, prin acest număr, între publicațiile distincte și de ținută ale cercetării istorice actuale.

„Moscova sfidează lumea” (RAȚIU 1986)

 Ion Rațiu, Moscova sfidează lumea, ediția a doua revăzută și adăugită, Signata, Timișoara, 1990 (London 1986), 367 p.

5 Cuvânt înainte - București, 6 iunie 1990: Ion Rațiu

7 Introducere la ediția românească - București, 7 aprilie 1990: Iulian Alexandru Ciomaga

10 Nota autorului - Londra, iulie 1986: Ion Rațiu

11 Introducere: Un vizionar - august 1985: Brian Cozier
14 Nașterea socialismului
16 Cât de mult s-a schimbat
20 Tabloul strategic
22 Probleme ideologice și de sistem

26 Prolog: Moscova sfidează lumea

37 Partea întâi: De ce acum?

55 Partea a doua: De ce comunismul?
55 1.Doctrina
73 2.Politică și morală
75 3.Comunism și existențialism

80 Partea a treia: De ce comunismul rusesc?
81 4.Revoluția este victorioasă în Rusia
103 5.Consecințe
136 6.Relațiile Rusiei comuniste cu lumea exterioară
203 7.Cine sunt comuniștii?

225 Partea a patra: Adevărata față a comunismului
225 8.Exploatarea omului
252 9.Egalitatea tuturor oamenilor
312 10.Un om mai bun

321 Partea a cincea: Răspunsul Occidentului

335 Epilog: Concluzii

355 Bibliografia

361 Postfață - Radu Bărbulescu

Memorandul din 1892 al Partdului Național Român din Trasnilvania (IORGA 1915)

 Nicolae Iorga, Istoria Romînilor din Ardeal și Ungaria, II. De la mișcarea lui Horea pînă astăzi, Lecții ținute la Universitatea București, Editura Casei Școalelor, București, 1915, 

XXI. „Memorandul” și urmările sale

(285) La 1892, delegația partidului național hotărî, îndemnată poate și de căderea atotputernicului despot ministerial Coloman Tisza, în 1890, să se înfățișeze Împăratului cu un nou act de protestare, un Memorand, și conferința a cincea din Sibiu dădu încuviințarea ei: trebuia să se condamne politica maghiară a renegaților doritori să aducă și pe alții la renegarea  care le păta sufletul - așa judeca Ioan Rațiu, care prezida adunarea. Părerea lui Alexandru Mocioni, care era pentru zăbovirea cestui act, fu răspinsă, și tineretul, biruitor acuma, și prin intrarea în comitetul dirigent de 22 membri, păși, prin Vasile Lucaciu  n. 1852 la Apa, studii la Roma, paroh în Sișești), Septimiu Albini, Eugen Brote, Aurel Popovici, Coroianu ș.a., la redactarea Memorandului.

Memorandul e un act bine redactat, aducînd o notă mai nouă, în raport cu concepțiile actuale de drept public.

Natural, un popor puțin amestecat în viața politică activă și care nu-și are conducătorii săi recunoscuți de toți, un popor la care nu este o educație politică trecînd din generație în generație, nu nimerește totdeauna tonul enunțărilor sale, întrebuințînd pe acela de disertație academică într-cu act politic - ceea ce nu trebuie, nici într-un caz. Dar în Memorand sînt foarte bine unite cele două elemente: protestarea respectuoasă împotriva încălcărilor la care, în toate domeniile, prin urmare și în domeniul electoral și în domeniul aplicării legii electorale și în domeniul împărtășirii la funcțiuni și în al tratării culturii elementare în limba romînă, au fost supuși romînii și, pe de altă parte, duioșia ceea care se cuvine să domnească în legăturile dintre supuși și Suveran, indiferent dacă Suveranul vine dintr-o cucerire și (...)