„Suferințele din Ardeal” (STOICA 1917)

Vasile Stoica, Suferințele din Ardeal, ed. IV, Vicovia, Bacău, 2008, 446 p. 

Prefaţa autorului

Întâia ediţie a acestei cărţi apăruse în Bucureşti cu puţină vreme înainte de intrarea României în război. în câteva săptămâni fu aproape complet epuizată, în Septembrie 1916 mi se cerea să scot o a doua ediţie. Pe atunci însă eram cu puşca în mână în jurul Sibiului, apoi în munţi, pe Surul, pe Gorganul, la curmătura Coţilor şi la Măgura Racoviţii de Argeş alături de eroii Regimentului 1 Grăniceri. Ceva mai târziu zăceam în spital cu trupul sfâşiat, slăbit de multa pierdere de sânge, şi cu schijă de oţel în plămânul stâng, lângă inimă. Cum să mă fi gândit în acele zile la publicare de cărţi?

Tămăduindu-mă la începutul verii trecute, fui trimis de Guvernul şi Marele Cartier General Român aici în America, unde mă străduiesc să-mi fac datoria conform îndrumărilor ce mi s-au dat. Şi am nădejdea că, nu peste multă vreme voi continua îndeplinirea acestei datorii iarăşi cu puşca în mână, de data asta pe frontul Franţei, alături de o ceată de voinici de ai noştri, dovedind în faţa lumii cu fapte şi cu jertfa propriului nostru sânge adâncul dor de libertate şi dezrobire al Românilor de sub ocârmuirea austriacă şi ungurească.

Pun acum această carte la îndemâna Românilor americani, la îndemâna ostaşilor sau viitorilor ostaşi, actualilor sau viitorilor mei camarazi, şi la îndemâna celor care rămân dorind biruinţă şi sănătate celor ce pleacă. Vor vedea dintr-însa că atât casa domnitoare din Viena, cât şi neamul unguresc, ne-au prigonit întotdeauna cu înverşunare că veacuri de-a rândul suprema lor ţintă a fost, cum este şi astăzi, desfiinţarea noastră şi că o împăcare între Români şi Unguri e cu neputinţă, câtă vreme dăinuiesc actualele graniţe ale Ungariei…

În aranjarea materialului istoric şi social am căutat o astfel de grupare, care să uşureze cât se poate de mult priceperea frământărilor din diferitele veacuri. Conform dezvoltării noastre politice am deosebit 7 epoci în luptele noastre cu ungurismul:

I. De la venirea Ungurilor până la 1526, când în urma înfrângerii de la Mohaci, Ardealul şi părţile lui ungurene se despart de restul Ungariei, transformându-se în principat;

II. 1526-1599, de la întemeierea principatului până la cucerirea lui de către Mihai Vodă Viteazul;

III. 1599-1691, de la uciderea lui Mihai Viteazul până la înlăturarea principilor şi sosirea stăpânirii Habsburgilor în Ardeal;

IV. 1691-1784, de la sosirea Habsburgilor până la revoluţia lui Horia;

V. 1784-1848, de la revoluţia lui Horia până la revoluţia din 1848;

VI. 1848-1867, de la înfrângerea Ungurilor revoluţionari până la împăcarea lor cu împăratul;

VII. 1867-1914, de la ajungerea noastră iarăşi sub biciul şovinismului unguresc până la izbucnirea uriaşului război de astăzi.

Am consultat aproape tot ce s-a scris la noi şi la vecinii noştri asupra chestiunii române din monarhia habsburgică, în deosebi scrierile lui A. Bunea, Eudoxiu Hurmuzachi, E. Brote, Aurel Popovici, ale d-lor R. W. Seton Watson („Racial problems în Hungary”, „Corruption and Refonn în Hungar”), N. Iorga (mai ales admirabila „Histoire des Roumains de Transylvanie et de Hongrie”), T. Păcăţeanu („Cartea de Aur”), Dr. Onisifor Ghibu („Şcoala românească din Transilvania şi Ungaria”), I. Slavici („Die Rumaenen în Ungarn”, „Ardealul”) etc, ale istoricilor saşi Fr. Teusch, A. Schuller şi O. Wittslock („Geschcichte der Siebenbuerger Sachsen”, „Hundert Jahre saechsischer Kaempfe „), „Memoriile” lui Iosif Şterca Şuluţiu, ale lui I. Puşcariu şi studiile distinşilor istorici ardeleni Dr. Ion Lupaş şi Dr. Silviu Dragomir. Am adăugat la sfârşit o listă a unor isprăvuri de ale justiţiei şi administraţiei ungureşti. Nu fac nici un comentariu: faptele grăiesc ele destul de lămurit.

Stăpânirea ungurească şi nemţească pentru noi e moarte sigură. Datoria noastră a tuturora în aceste zile fără seamăn în istoria omenirii este, să punem la îndemâna celor ce se luptă pentru dezrobirea noastră, toate puterile de care dispunem. Din jertfele avutului şi sângelui nostru va răsări un neam românesc liber, o Românie puternică, ale cărei hotare, de la apele Nistrului până la pustele Tisei, vor cuprinde pe toţi cei ce vorbesc dulcea noastră limbă românească.

                                                                                                Vasile Stoica

Washington D. C., 1 Noiembrie 1917

Memorandul din 1892 al Partdului Național Român din Trasnilvania (IORGA 1915)

 Nicolae Iorga, Istoria Romînilor din Ardeal și Ungaria, II. De la mișcarea lui Horea pînă astăzi, Lecții ținute la Universitatea București, Editura Casei Școalelor, București, 1915, 

XXI. „Memorandul” și urmările sale

(285) La 1892, delegația partidului național hotărî, îndemnată poate și de căderea atotputernicului despot ministerial Coloman Tisza, în 1890, să se înfățișeze Împăratului cu un nou act de protestare, un Memorand, și conferința a cincea din Sibiu dădu încuviințarea ei: trebuia să se condamne politica maghiară a renegaților doritori să aducă și pe alții la renegarea  care le păta sufletul - așa judeca Ioan Rațiu, care prezida adunarea. Părerea lui Alexandru Mocioni, care era pentru zăbovirea cestui act, fu răspinsă, și tineretul, biruitor acuma, și prin intrarea în comitetul dirigent de 22 membri, păși, prin Vasile Lucaciu  n. 1852 la Apa, studii la Roma, paroh în Sișești), Septimiu Albini, Eugen Brote, Aurel Popovici, Coroianu ș.a., la redactarea Memorandului.

Memorandul e un act bine redactat, aducînd o notă mai nouă, în raport cu concepțiile actuale de drept public.

Natural, un popor puțin amestecat în viața politică activă și care nu-și are conducătorii săi recunoscuți de toți, un popor la care nu este o educație politică trecînd din generație în generație, nu nimerește totdeauna tonul enunțărilor sale, întrebuințînd pe acela de disertație academică într-cu act politic - ceea ce nu trebuie, nici într-un caz. Dar în Memorand sînt foarte bine unite cele două elemente: protestarea respectuoasă împotriva încălcărilor la care, în toate domeniile, prin urmare și în domeniul electoral și în domeniul aplicării legii electorale și în domeniul împărtășirii la funcțiuni și în al tratării culturii elementare în limba romînă, au fost supuși romînii și, pe de altă parte, duioșia ceea care se cuvine să domnească în legăturile dintre supuși și Suveran, indiferent dacă Suveranul vine dintr-o cucerire și (...)