Nicolae Iorga, Istoria Romînilor din Ardeal și Ungaria, II. De la mișcarea lui Horea pînă astăzi, Lecții ținute la Universitatea București, Editura Casei Școalelor, București, 1915,
XXI. „Memorandul” și urmările sale
(285) La 1892, delegația partidului național hotărî, îndemnată poate și de căderea atotputernicului despot ministerial Coloman Tisza, în 1890, să se înfățișeze Împăratului cu un nou act de protestare, un Memorand, și conferința a cincea din Sibiu dădu încuviințarea ei: trebuia să se condamne politica maghiară a renegaților doritori să aducă și pe alții la renegarea care le păta sufletul - așa judeca Ioan Rațiu, care prezida adunarea. Părerea lui Alexandru Mocioni, care era pentru zăbovirea cestui act, fu răspinsă, și tineretul, biruitor acuma, și prin intrarea în comitetul dirigent de 22 membri, păși, prin Vasile Lucaciu n. 1852 la Apa, studii la Roma, paroh în Sișești), Septimiu Albini, Eugen Brote, Aurel Popovici, Coroianu ș.a., la redactarea Memorandului.
Memorandul e un act bine redactat, aducînd o notă mai nouă, în raport cu concepțiile actuale de drept public.
Natural, un popor puțin amestecat în viața politică activă și care nu-și are conducătorii săi recunoscuți de toți, un popor la care nu este o educație politică trecînd din generație în generație, nu nimerește totdeauna tonul enunțărilor sale, întrebuințînd pe acela de disertație academică într-cu act politic - ceea ce nu trebuie, nici într-un caz. Dar în Memorand sînt foarte bine unite cele două elemente: protestarea respectuoasă împotriva încălcărilor la care, în toate domeniile, prin urmare și în domeniul electoral și în domeniul aplicării legii electorale și în domeniul împărtășirii la funcțiuni și în al tratării culturii elementare în limba romînă, au fost supuși romînii și, pe de altă parte, duioșia ceea care se cuvine să domnească în legăturile dintre supuși și Suveran, indiferent dacă Suveranul vine dintr-o cucerire și (...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu