Vasile Stoica, Suferințele din Ardeal, ed. IV, Vicovia, Bacău, 2008, 446 p.
Prefaţa autorului
Întâia
ediţie a acestei cărţi apăruse în Bucureşti cu puţină vreme înainte de intrarea
României în război. în câteva săptămâni fu aproape complet epuizată, în
Septembrie 1916 mi se cerea să scot o a doua ediţie. Pe atunci însă eram cu
puşca în mână în jurul Sibiului, apoi în munţi, pe Surul, pe Gorganul, la
curmătura Coţilor şi la Măgura Racoviţii de Argeş alături de eroii Regimentului
1 Grăniceri. Ceva mai târziu zăceam în spital cu trupul sfâşiat, slăbit de
multa pierdere de sânge, şi cu schijă de oţel în plămânul stâng, lângă inimă.
Cum să mă fi gândit în acele zile la publicare de cărţi?
Tămăduindu-mă
la începutul verii trecute, fui trimis de Guvernul şi Marele Cartier General
Român aici în America, unde mă străduiesc să-mi fac datoria conform
îndrumărilor ce mi s-au dat. Şi am nădejdea că, nu peste multă vreme voi
continua îndeplinirea acestei datorii iarăşi cu puşca în mână, de data asta pe
frontul Franţei, alături de o ceată de voinici de ai noştri, dovedind în faţa
lumii cu fapte şi cu jertfa propriului nostru sânge adâncul dor de libertate şi
dezrobire al Românilor de sub ocârmuirea austriacă şi ungurească.
Pun acum
această carte la îndemâna Românilor americani, la îndemâna ostaşilor sau
viitorilor ostaşi, actualilor sau viitorilor mei camarazi, şi la îndemâna celor
care rămân dorind biruinţă şi sănătate celor ce pleacă. Vor vedea dintr-însa că
atât casa domnitoare din Viena, cât şi neamul unguresc, ne-au prigonit
întotdeauna cu înverşunare că veacuri de-a rândul suprema lor ţintă a fost, cum
este şi astăzi, desfiinţarea noastră şi că o împăcare între Români şi Unguri e
cu neputinţă, câtă vreme dăinuiesc actualele graniţe ale Ungariei…
În
aranjarea materialului istoric şi social am căutat o astfel de grupare, care să
uşureze cât se poate de mult priceperea frământărilor din diferitele veacuri.
Conform dezvoltării noastre politice am deosebit 7 epoci
în luptele noastre cu ungurismul:
I. De la
venirea Ungurilor până la 1526, când în urma înfrângerii de la Mohaci, Ardealul
şi părţile lui ungurene se despart de restul Ungariei, transformându-se în
principat;
II.
1526-1599, de la întemeierea principatului până la cucerirea lui de către Mihai
Vodă Viteazul;
III.
1599-1691, de la uciderea lui Mihai Viteazul până la înlăturarea
principilor şi sosirea stăpânirii Habsburgilor în Ardeal;
IV.
1691-1784, de la sosirea Habsburgilor până la revoluţia lui Horia;
V.
1784-1848, de la revoluţia lui Horia până la revoluţia din 1848;
VI.
1848-1867, de la înfrângerea Ungurilor revoluţionari până la împăcarea lor cu
împăratul;
VII.
1867-1914, de la ajungerea noastră iarăşi sub biciul şovinismului unguresc
până la izbucnirea uriaşului război de astăzi.
Am
consultat aproape tot ce s-a scris la noi şi la vecinii noştri asupra
chestiunii române din monarhia habsburgică, în deosebi scrierile lui A. Bunea,
Eudoxiu Hurmuzachi, E. Brote, Aurel Popovici, ale d-lor R. W. Seton Watson
(„Racial problems în Hungary”, „Corruption and Refonn în Hungar”), N. Iorga
(mai ales admirabila „Histoire des Roumains de Transylvanie et de
Hongrie”), T. Păcăţeanu („Cartea de Aur”), Dr. Onisifor Ghibu („Şcoala
românească din Transilvania şi Ungaria”), I. Slavici („Die Rumaenen în Ungarn”,
„Ardealul”) etc, ale istoricilor saşi Fr. Teusch, A. Schuller şi O. Wittslock
(„Geschcichte der Siebenbuerger Sachsen”, „Hundert Jahre saechsischer Kaempfe
„), „Memoriile” lui Iosif Şterca Şuluţiu, ale lui I. Puşcariu şi studiile
distinşilor istorici ardeleni Dr. Ion Lupaş şi Dr. Silviu Dragomir. Am adăugat
la sfârşit o listă a unor isprăvuri de ale justiţiei şi administraţiei
ungureşti. Nu fac nici un comentariu: faptele grăiesc ele destul de lămurit.
Stăpânirea
ungurească şi nemţească pentru noi e moarte sigură. Datoria noastră a tuturora
în aceste zile fără seamăn în istoria omenirii este, să punem la îndemâna celor
ce se luptă pentru dezrobirea noastră, toate puterile de care dispunem. Din
jertfele avutului şi sângelui nostru va răsări un neam românesc liber, o
Românie puternică, ale cărei hotare, de la apele Nistrului până la pustele
Tisei, vor cuprinde pe toţi cei ce vorbesc dulcea noastră limbă românească.
Vasile Stoica
Washington D. C., 1 Noiembrie 1917
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu