Nicolae Iorga, Istoria românilor pentru poporul românesc, ed. VI, Vălenii de Munte, Editura Datina Românească, 1926
LVII Vecinii noștri și frații noștri atunci neliberi până la 1911
4. (...) Și totuși trăiau acolo două milioane de țărani români, care-și ziceau moldoveni, vorbeau moldovenește și n-au părăsit nimic din tradițiile trecutului, și în clasa intelectuală, de la bătrâni, ca Gavriliță, până la tineri, ca Pelivan, Pantelimon Halipa, Inculeț și Ciugureanu, răsăreau, în jurul noilor ziare în românește, conducătorii lor firești.
Dar pe la 1910, legăturile culturale cu România au fost cu totul oprite, și noul mitropolit basarabean (1) își dădea toate silințele pentru a îndepărta pe cărturarii noștri și a rusifica pe țărani. Mulți dintre ei au fost momiți cu făgăduieli de pământuri până la râul siberian Amur și periră cu miile în cale.
1 = La Chișinău mai ieșea numai revista bisericească „Luminătorul” și tipărirea de cărți bisericești în românește fusese oprită (n. a.).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu