Alexandru Mihalcea, O carte pentru demistificarea istoriei, „Tomis”, Constanța, septembrie 1997
Dl. Aurel Sergiu Marinescu, personalitate a exilului românesc, promotor de frunte al lobby-ului din Statele Unite în favoarea integrării țării noastre în structurile euroatlantice, a lansat la librăria „Mihai Eminescu” din Constanța, ultimul volum al trilogiei Prizonier în propria țară. I-a revenit semnatarului acestor rânduri, și el fost deținut politic și autor al unei cărți despre Gulagul din România bolșevizată, onoarea de a prezenta cartea, comparabilă, în opinia noastră, cu excepționala lucrare a dlui Ion Ioanid Închisoarea noastră cea de toate zilele. Ca și Închisoarea..., opera dlui Marinescu depășește sfera memorialisticii, reconstituind, de fapt, istoria celei mai întunecate perioade din viața poporului român. Cărți precum Prizonier în propria țară înfățișează - așa cum încă ezită s-o facă istoricii de profesie - adevărata istorie a perioadei 1945-1964. Se cuvine să subliniem un aspect de o importanță aparte: autorul demitizează mult trâmbițata afirmație a lui Nicolae Ceaușescu și a cântăreților regimului, gen Adrian Păunescu, care proslăvea „Conducătorul”, care știa că „țării îi trebuie fabrici și școli, nu pușcării”, cum că, după decretul din 1964, nu au mai existat deținuți politici în România. Au existat, în număr mic, e drept, și A. S. Marinescu eliberat de-abia în 1969 și amenințat până în 1974 cu rearestarea - după 14 ani de pușcărie - este unul dintre aceștia.
L-am rugat pe distinsul oaspete al Constanței să ne vorbească despre carte și motivația scrierii ei. „Am scris-o din obligația morală de a restitui adevărul - ne-a spus autorul. Arhivele se îngroapă la Berevoiești sau dispar, oamenii mor și, peste ani, cercetătorului care ar încerca să reconstituie tragedia românilor trecuți prin malaxorul Securității i-ar fi imposibil. Enorm de multe probe au fost distruse. Am scris-o și cu gândul la tineret, cei care trebuie să înlăture orice i-ar putea primejdui viitorul. Am scris-o pentru încă un motiv: au apărut „scriitorii securiști” sau „securiștii scriitori” care mint de îngheață apele, producând o maculatură conform căreia, dacă ai sta să-i asculți, nu s-a întâmplat nimic tragic în România, nici măcar n-a existat Gulag, cu atât mai puțin sute de mii de deținuți politici”. În legătură cu situația actuală a foștilor deținuți politici, dl. Marinescu ne-a spus: „Sunt îndurerat de faptul că, atâta timp cât mai sunt în viață, sunt marginalizați și batjocoriți. Nu au fost repuși în drepturi, locuințele și alte lucruri confiscate în urma condamnărilor politice nu li se restituie. Ar fi trebuit să fie primii chemați la reconstrucția morală a societății românești. Personal, cred că în România este o schimbare în bine, dar nu adevărată democrație. Va fi doar când instalațiile de ascultare vor fi expuse în muzee, ca și aparatele de desfăcut scrisorile de către cenzură, alături de instrumentele de tortură ale Securității. Nu poate fi democrație adevărată câtă vreme torționarii nu-și cer iertare de la victime. Nu poate exista <reconciliere> între cel care aridicat diguri la Salcia și a găsit schelete cu lanțuri la picioare și cătușe la mâni și prosperul om de afaceri al tranziției, fost călău al Securității, cu pensie grasă și pe care nimeni nu-l deranjează! <Reconciliere> poat efi între dl. Roman, cu studii la Toulouse, și col. Crăciun de la Aiud. Între torționari și foști deținuți politici, nu!”
L-am rugat pe distinsul oaspete al Constanței să ne vorbească despre carte și motivația scrierii ei. „Am scris-o din obligația morală de a restitui adevărul - ne-a spus autorul. Arhivele se îngroapă la Berevoiești sau dispar, oamenii mor și, peste ani, cercetătorului care ar încerca să reconstituie tragedia românilor trecuți prin malaxorul Securității i-ar fi imposibil. Enorm de multe probe au fost distruse. Am scris-o și cu gândul la tineret, cei care trebuie să înlăture orice i-ar putea primejdui viitorul. Am scris-o pentru încă un motiv: au apărut „scriitorii securiști” sau „securiștii scriitori” care mint de îngheață apele, producând o maculatură conform căreia, dacă ai sta să-i asculți, nu s-a întâmplat nimic tragic în România, nici măcar n-a existat Gulag, cu atât mai puțin sute de mii de deținuți politici”. În legătură cu situația actuală a foștilor deținuți politici, dl. Marinescu ne-a spus: „Sunt îndurerat de faptul că, atâta timp cât mai sunt în viață, sunt marginalizați și batjocoriți. Nu au fost repuși în drepturi, locuințele și alte lucruri confiscate în urma condamnărilor politice nu li se restituie. Ar fi trebuit să fie primii chemați la reconstrucția morală a societății românești. Personal, cred că în România este o schimbare în bine, dar nu adevărată democrație. Va fi doar când instalațiile de ascultare vor fi expuse în muzee, ca și aparatele de desfăcut scrisorile de către cenzură, alături de instrumentele de tortură ale Securității. Nu poate fi democrație adevărată câtă vreme torționarii nu-și cer iertare de la victime. Nu poate exista <reconciliere> între cel care aridicat diguri la Salcia și a găsit schelete cu lanțuri la picioare și cătușe la mâni și prosperul om de afaceri al tranziției, fost călău al Securității, cu pensie grasă și pe care nimeni nu-l deranjează! <Reconciliere> poat efi între dl. Roman, cu studii la Toulouse, și col. Crăciun de la Aiud. Între torționari și foști deținuți politici, nu!”
În ce privește impresia pe care i-a făcut-o societatea românească, după 22 de ani de absență, interlocutorul niostru ne-a declarat: „Mă impresionează neplăcut urmele lăsate de comunism în <opera de creare a omului nou>. Românii nu mai sunt ce au fost înainte, pe vremea modelelor care au dispărut în închisori sau în mormânt. Le-au înlocuit nomenclaturiștii, activiștii de partid și, în plus, este extrem de supărătoare infuzia de țigănisme în limba noastră, extinsă, din nefericire, la mai toate nivelele: <mișto>, <parai>, <gagică> etc. La fel ca lenevia, muzica țigănească de pe străzi, faptul că au venit aici, să facă pâine, turcii și libanezii!”
Dl. Marinescu este membru al AFDPR Geneva, afiliată la AFDPR condusă de dl. Ticu Dumitrescu. Prima este condusă de dl. Dumitru Ionescu, iar reprezentantul ei pentru românii din SUA este dl. Grigore Caraza (23 de ani de închisoare), bucovinean din Vatra Dornei. Există strânse legături între membrii AFDPR, în ciuda celor 3.500 km care despart Coasta de Est de Coasta de Vest. L-am întrebat pe dl. Marinescu cum se explică toleranța americanilor față de securiștii aciuați acolo. Nu se știe cine sunt? „Ba da, dar nu interesează pe nimeni. Când au fost arestați, cu ani în urmă, câțiva comuniști, dovediți ca autori de acte de subversiune într-o țară sud-americană, presa a făcut mare tam-tam sub influența stângii, iar dacă zece mii de oameni au fost trimiși în Siberia, nimeni n-a scos o vorbă! Periodic apar filme despre crimele naziste, dardespre crimele de o sută de ori mai numeroase săvârșite de comuniști nu se zice nimic”, ne-a spus dl. Marinescu.
Dl. Marinescu este membru al AFDPR Geneva, afiliată la AFDPR condusă de dl. Ticu Dumitrescu. Prima este condusă de dl. Dumitru Ionescu, iar reprezentantul ei pentru românii din SUA este dl. Grigore Caraza (23 de ani de închisoare), bucovinean din Vatra Dornei. Există strânse legături între membrii AFDPR, în ciuda celor 3.500 km care despart Coasta de Est de Coasta de Vest. L-am întrebat pe dl. Marinescu cum se explică toleranța americanilor față de securiștii aciuați acolo. Nu se știe cine sunt? „Ba da, dar nu interesează pe nimeni. Când au fost arestați, cu ani în urmă, câțiva comuniști, dovediți ca autori de acte de subversiune într-o țară sud-americană, presa a făcut mare tam-tam sub influența stângii, iar dacă zece mii de oameni au fost trimiși în Siberia, nimeni n-a scos o vorbă! Periodic apar filme despre crimele naziste, dardespre crimele de o sută de ori mai numeroase săvârșite de comuniști nu se zice nimic”, ne-a spus dl. Marinescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu