Obiceiul iertatului înaintea morții la români în secolul XX (SADOVEANU 1908)

MIHAIL SADOVEANU, Codrul („O istorie de demult”, 1908) - „Cîntecul amintirii”, Minerva/BPT 1357, București, 1990, p. 60-61

<Ș-au venit vecinele cu baba Gahița: să-i deie Ilenei baba apă din pumni, să beie, căci altfel se duce fără ierte pe lumea cealaltă... Și s-a apropiat baba și îndemnau vecinele, ș-a venit și Ion - da Ileana făcea semn de împotrivire spre ușă: Nu! nu! - și șoptea: - Să mă lese, să mă lese să mor în pace!... Și n-a vrut să beie apă din pumni -  și așa nici pe baba Gahița n-a iertat-o, nici pe bărbatu-său nu l-a iertat, ș-a murit. Și când au scăldat-o știi cît de slabă era? numai pielea și ciolanele. Și trupul negru de vînătăi... negru de atîtea bătăi crunte... >