G. R., Debut, „Tomis”, Constanța, 198?
Adriana Tarsina percepe lumea prin lentila specifică senzorialului. Versurile configurează cu predilecție un singur sentiment, surprins uneori în ipostază suavă, adeseori în ipostază ardentă, și alcătuiesc metafore simple (dar nu simpliste!), ivite parcă din apetența pentru exactitate a unui geometru. Simbioza tensionantă între o singurătate fragilă și devoranta dorință de a comunica un univers semenilor determină spunerea, care în acest caz este poetică. Puterea de a concentra fiorul inefabil în expresie, simțul sigur pentru textul care nu opacizează, ci permite reverberația largă, sunt, deocamdată, însemnele unui posibil drum spre poezie.
