Prefață
Introducere
Din istoria scrisului
Probleme ale practicii scrisului
Probleme ale practicii scrisului
Planșe
Prefață - Viorica Cristea
(5-8) În zilele noastre, știința adaugă neîncetat alte și alte capitole patrimoniului bunurilor spirituale și materiale ale omenirii. Noul și mai noul solicită, însuflețesc, imprimînd existenței umane un ritm alert, mutațiile succedate pe toate planurile activității și gîndirii umane devenind - paradoxal - „coordonata fixă” a existenței și acest perpetuum mobile al inteligenței și energiei omenești are la un număr restrîns de semne grafice, scrisul.
Ordinea, dacă vrem enumerare, ar fi după cum urmează: natură - om - muncă - idee - limbă - scris. Timpul scurs de la apariție omului pe pămînt și pînă la ivirea primelor scrisuri, însumează peste un milion de ani, transmiterea orală a gîndirii a apărut de 500000 de ani, sistemul de transpunere grafică a gîndului, ideografia, are 6000 de ani, iar litera în accepțiunea noastră numără 3000 de ani. De unde, înaintea apariției scrisului experiența umană era nevoită să pornească iarăși și iarăși de la zero, odată cu fixarea ideii prin semne grafice, s-a produs și miracolul acumulării și preluării rezultatelor, una din premizele mersului înainte. Rolul imens al scrisului, al literelor, al cifrelor, rezidă în absoluta lor forță de exprimare a tot ceea ce a dat la iveală gîndirea omenească, asigurarea perenității roadelor gîndirii omului, minunata dar muritoarea creație a naturii.
Trebuie spus însă, că scrisul nu a jucat în toate organizările sociale un rol de identică importanță, funcția sa socială fiind în anumite perioade limitată, denaturată, negată chiar, în concordanță cu imperativele intereselor forțelor conducătoare. Au existat perioade în care scrisul devenea dreptul sacru al unei pături sociale restrînse și care îl practica în scopuri foarte restrîns sociale. Cu toate meandrele căilor sale, cu tot ritmul arbitrar încetinit uneori de către ocultul social, scrisul și-a continuat drumul său civilizator, iar civilizația îi adresează la rîndul ei, solicitări speciale; stenografia, de exemplu, s-a născut după modelul abrevierilor atît de dragi evului mediu european.
Scrisul, dezvoltarea sa, are o istorie amplă, deoarece s-a născut în fucție de nevoi economice și sociale diverse, în mod spontan, în diferite puncte ale globului. A îmbrăcat pe parcurs, sub imperiul unor condiții date, forme foarte variate și a suferit de-a lungul mileniilor nenumărate schimbări privind forma și numărul semnelor sale, adaptate la nevoile limbii popoarelor care-l preluau și îl cultivau, de asemeni conform unor imperative proprii.
Cele trei mari capitole ale dezvoltării scrisului sînt pictografia, ideografia și scrierile fonetice (precedate fiind de încercările de memorizare prin semne numite mnemotehnice, care includ la rîndul lor un mare număr de „variante regionale”). Scrisul ideografic, strălucit reprezentant de hieroglifele egiptene și cuneiformele sumero-babiloniene poartă în sine germenii scrisului fonetic, din elementele cărora geniul practic al fenicienilor face să apară alfabetul. Scrierea feniciană a dat naștere scrierilor alfabetice, dar generalizarea scrierii alfabetice nu se leagă de numele fenicienilor: alfabetul grecesc va fi baza tuturor scrierilor alfabetice europene și alfabetul aramaic dezvoltat tot din scrierea semitică de nord devine baza scrierilor alfabetice din Asia centrală, India și unele părți ale Africii.
Există la noi în țară cărți originale sau traduceri, care tratează pe larg istoria dezvoltării scrisului sau unele capitole de semnificație deosebită, adresîndu-se categoriilor diverse de cititori. Deci, aspectul informării publicului nostru privind latura dezvoltării scrisului legat de condițiile sociale, geografice etc s-a realizat. Dar nu s-au epuizat, prin tratarea dezvoltării istorice, toate implicațiile majore ale scrisului.
Prezenta carte, exemplar singular în limitele genului, își propune un țel aparte: pornește de la cunoașterea faptului că scrisul, pe lîngă însușiri funcționale, are și o latură estetică, adică litera
în sine poate produce satisfacții artistice sau contrarul acesteia. Formele complexe de manifestare, sub care ne apare litera: cărți reviste și toată suita produselor graficii publicitare la rîndul lor acționează, dincolo de conținutul pe care-l mediază și sub aspect pur vizual, operînd asupra privitorului cu factori ca: echilibrul volumelor, repartizarea justă a petelor albe și negre, ritmizarea judicioasă în cadrul textului scris etc. Prezenta carte inițiază cititorul în legile care guvernează lumea literelor sau mai precis care stau la baza esteticului acestei lumi. Litera este prezentată ca o entitate complexă născută din funcționarea simultană a instrumentului de scris, a materialelor utilizate, care împreună îi vor hotărî caracterul. Tot ce apare în acestă carte își propune să fie operant. Totul se află sub semnul utilității, fie a utilității aplicabile în practică, fie sub aspectul utilității în procesul cunoașterii. În măsura în care considerăm cultura generală un bagaj variabil de concepte de bază, cu a utorul cărora omul de azi „vede” și „înțelege” situat nu în afara, ci înlăuntrul problemelor, realitatea care-l înconjoară, putem considera că această carte aduce un real serviciu social. Comunicarea prin intermediul scrisului ne înconjoară pretutindeni. prezența scrisului în jurul nostru are frecvențe copleșitoare și multitudinea formelor pe care le îmbracă este nesfîrșită. O mare energie umană se cheltuie ca înfăptuirea lor să poarte și însemnele calitativului și este un adevărat neajuns social că aceste apeluri vizuale nu-și găsesc decît puțini destinatari. Noi nu mai avem analfabeți, dar din păcate este încă redus numărul celor ce desprinde frumusețea specifică a lumii literelor, a textului scris.
Cel ce va parcurge cartea de față și va cerceta mare său material documentar, se va raporta în viitor altfel la tot ce are vreo contingență cu scrisul, cu lumea literelor. Va fi în măsură să întrevadă calități sau să măsoare gradul de nerealizat. Astfel, pentru munca graficienilor, a editurilor, a poligrafiilor, care reclamă un public receptiv, cît de cît inițiat, lucrarea prezintă un ajutor virtual.
Aspectul istoriei dezvoltării scrisului este tratat succint, asigurîndu-se însă un anumit nivel de cunoștințe, în posesia cărora un nespecialist se poate considera orientat și într-o măsură - documentat.
Volumul de față este lucrarea onestă și valoroasă, rezultanta unei experiențe de o viață. Autorul, ani îndelungați a funcționat ca profesor în școli și institute de specialitate și a practicat grafica publicitară de pe pozițiile unui temerar artist al literelor. Temerar, fiindcă avînd cultul perfecțiunii, nu a acceptat niciodată compromisuri față de normele eticii profesionale, pe care și le-a impus de la începuturile activității sale: totul sub semnul calității, al preciziei, al finisării meșteșugite, nici un rabat facilului sau imposturii drapată în faldurile modei.
Omul și opera în fața cărora își prezintă afecțiunea și profunda prețuire un fost student și coleg.
Introducere
(12-13) Scrisul, litera, ideea așternută pe hîrtie, au un rol tot mai important în viața contemporană. Semnele scrisului sînt ostașii culturii; datorită lor se păstrează datele științei și se extinde civilizația. Scrisul face posibilă acumularea și transmiterea cunoștințelor și semnalează progresul vieții înconjurătoare. Scrisul orientează și delectează, el este factor activ în mai toate manifestările vieții. În cursul istoriei, scrisul a fost exponentul vieți spirituale și în același timp, prin stil, purtătorul gustului epocii respective.
Numărul semnelor scrisului este relativ restrîns; se rezumă la 25-30, dînd totuși variații nesfîrșite de litere. În cărți, în reviste, pe afișe, le găsim în toată varietatea lor, concurînd în eleganță, spirit și expresivitate.
Adevăratul om de cultură aspiră să cunoască istoria scrisului, dezvoltarea sa, din antichitate pînă în zilele noastre. Literele, toate, cu suita lor de variațiuni, ni se adresează nemijlocit; recunoaștem fiecare formă, deși lumea literelor, a formelor lor, este infinită, aidoma muzicii. Formele vechi, perimate dispar, fiind înlocuite cu altele, noi, evoluția scrisului împletindu-se organic cu dezvoltarea societății, a culturii sale.
Lucrarea de față urmărește apropierea cititorului de lumea literelor și of ace prezentînd succint în primul capitol cîteva date din dezvoltarea istorică a scrisului, în cel de-al doilea raportul reciproc determinat al trinității literă - instrument - materialul purtător al scrierii, celui de a-l treilea capitol revenindu-i problemele legilor care guvernează în domeniul scrisului. În continuare, lucrarea pune la dispoziția celor interesați planșele anexate, ilustrînd 42 de tipuri de litere.
O istorie a scrisului
(13) Multe milenii s-a scurs în istoria omenii, fără să se poată sesiza vreo dezvoltare. Descoperirile oamenilor, experințelor au rămas izolate, lipsindu-le mijloacele de fixare, de păstrare și extindere a cunoștințelor. Fiecare generație a fost pusă în situația de a redescoperi ceea ce putea moșteni de la predecesori.
Notarea, fixarea ideii umane și transmiterea ei urmașilor devine tendința firească a omului ajuns la un anumit stadiu de dezvoltare; dar a trebuit să treacă mii de ani pînă cînd omul a reușit să găsească niște semne, ce încă nu se pot numi scriere, care să înlesnească comunicarea. Omul primitiv uza de niște semne convenționale. De exemplu, chinezii, cu 6500 de ani î. e. n., se foloseau de sfori convenționale de intestine pe care le înnodau la o anumită distanță și într-un anumit mod. (...)
Referințe
http://193.231.13.10:8991/F?func=find-b&request=000013115&find_code=SYS&local_base=BCU10&CON_LNG=ENG
https://florinf.wordpress.com/2009/11/01/gusztav-cseh-scrisul/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu