„Stagiunea teatrală la timpul prezent” („TOMIS” 1973)

 ?, Stagiunea teatrală la timpul prezent, „Tomis”, Constanța, 10 noiembrie 1973

Închiderea festivă a manifestării de mare amploare „Pontica - dialog cultural cu viața” a coincis cu premiera piesei „Răzvan și Vidra” de B. P. Hasdeu, în regia lui Mihai Dimiu și scenografia Elenei Forțu. prezentarea acestui spectacol marchează totodată și deschiderea noii stagiuni teatrale constănțene. În locul articolului festiv ori al salutului lapidar, am preferat modalitatea, și ea discutabilă, poate, a anchetei, la care am invitat să răspundă regizori și actori ai teatrului de dramă și comedie din Constanța.
1. Care a fost, din punctul dumneavoastră de vedere, evenimentul teatral al stagiunii 1972-1973? 
2. Vă satisface modul în care a fost organizată stagiunea estivală?
3. Cu ce gânduri începeți această nouă stagiune?  

Jean Ionescu, directorul Teatrului dramatic din Constanța

1) Pentru colectivul teatrului nostru, cât și din relația cu publicul constănțean, am reținut din multiplele manifestări pe care le-am prezentat, ca evenimente teatrale (în ordinea desfășurării) premiera Mascarada după Lermontov, premiera pe țară cu piesa Între noi doi n-a mai fost decât tăcere de Lia Crișan și de asemenea pe plan național, confruntarea oferită la Bacău prin Gala recitalurilor, premiile (3 din 7) cucerite de actrițele Ileana Ploscaru, Agatha Nicolau și Ana Mirena, cu recitalurile de teatru și poezie create în studioul teatrului nostru.

Sigur, stagiunea noastră a cuprins mai multe titluri de spectacole, un număr important de reprezentanții atât în sediu cât și în deplasările făcute în cuprinsul județului și în afara lui. Dacă am declara că suntem deplin satisfăcuți de stagiunea teatrală, cred că am greși; în artă, în general, nu poate funcționa automulțumirea, iar colectivul nostru este foarte conștient că are încă mult de și permanent de muncit pentru calitatea artistică ce se impune din evoluția rapidă și trepidantă a vieții noastre cotidiene.

În același timp, referindu-mă la relația cu publicul, în special cu tinerele generații de spectatori, trebuie să spunem că nu am reușit să stabilim încă un dialog cu privire la gândurile noastre de creație și dorințele lor, poate și fin vina noastră, dar cred că și din aceea a unor factori responsabili implicați în procesul complex de pregătire, educație și cultură a acestui tineret.

2) Stagiunea estivală, care consider că trebuie să devină eveniment în fiecare sezon, cred că ar necesita o mai profundă gândire, în special pe planul selectării manifestărilor. Sigur că stagiunea trecută a cuprins evenimente inedite și în privința calității și ca amploare artistică, susținute de bine cunoscute colective artistice ce face faima artei românești peste hotare. Totodată aș menționa că au existat și nenumărate spectacole insignifiante din punct de vedere artistic.

În ceea ce ne privește, în stagiunea estivală trecută am fost (...). (...)

3) (...) (...)  duce la alte evenimente de importanță națională - Congresul al XI lea al PCR și a 30 a aniversare a eliberării țării noastre, evenimente ce trebuie să se reflecte în manifestări artistice deosebite ale artei teatrale, constituind un prilej de exprimare a muncii noastre față de partidul și poporul nostru, dorind să-i slujim deopotrivă cu devotament.

Romeo Profit, secretar literar

1) Evenimentele pot fi judecate și într-un sens larg - pe plan național de pildă - și în sensul strict al desfășurării activității artistice a instituției. Aspirăm la ambele sensuri prin Hai la nouri de vânzare - idee și dăruire în realizarea ideii - și spectacolul lui Ion Maximilian cu piesa de debut a Liei Crișan Între noi doi n-a fost decât tăcere. 

Dar raportându-ne la stagiune mai în amănunt, îmbucurătoare sunt și notele de inedit sau calitate pe plan repertorial, și reluarea spectacolului antic sub cerul liber, și permanentizarea ideii de studio cu laboriosul experiment condus de tânărul colaborator Andrei Belgrader la piesa Neînțelegerea, și mai multe valoroase realizări actoricești de la Io, Mircea voievod la Ifigenia în Taurida (prima și ultima premieră a stagiunii), inclusiv afirmările din fragmentele prezentate în ciclul experimental de istorie a teatrului.

2) E greu să exprim o opinie favorabilă, dar nici să critici numai nu este normal, câtă vreme au fost asemenea spectacole de înaltă măiestrie, ca cele ale corului Madrigal sau ale Operei Române, asemenea efluvii de viață ca prezențele la festivalurile folclorice sau o ținută meritorie în general a instituțiilor constănțene.

Dacă lipsei de selecție - evidente încă - i s-ar substitui un riguros organizator care să invite ceea ce este de autentică valoare artistică, după principiul „non multa, sed multum”, am înfrumuseța într-adevăr litoralul și prin contribuția instituțiilor de spectacole.

3) Oficial - am spune - gândurile acestei noi stagiuni s-au materializat printr-un plan de repertoriu și de acțiuni. Dar limitele de cuprindere ale noului an teatral mai păstrează încă loc inițiativelor...

Ion Maximilian

1) Premiera pe țară a unei piese contemporane originale „Între noi doi n-a fost decât tăcere” - s-a lansat astfel un nou dramaturg (Lia Crișan), s-a reafirmat o nouă tematică plină de actualitate și s-au confirmat cel puțin doi protagoniști (Ileana Ploscaru și Virgil Andriescu), precum și un alt gen de actori de calitate ai teatrului. Din păcate, evenimentul n-a beneficiat (din vina noastră) de popularizarea necesară.

2) Stagiunea de vară în actuala ei formă de organizare este sufocantă de cantitate în detrimentul calității: sute de spectacole, de manifestări, de serbări, de vizite, de întâlniri nu lasă să se vadă ceea ce ar putea sclipi în soarele și luna de mare. Noi, cei de la teatru, ne-am întrebat chiar dacă nu suntem o prezență de prisos atunci când aproape orice trupă, de orice calibru are acces și regim preferențial. 

3) O onorabilă și entuziastă cinstire a evenimentului 23 August 1974, cu o piesă de prima linie (n-aveam însă certitudinea titlului ei). Un Shakespeare (după ani de pauză): „Nevestele vesele din Windsor”.  

  

Ileana Ploscaru

1) Există oare actor să spună despre o stagiune că l-a satisfăcut sau că a răspuns așteptărilor lui? Și asta nu pentru că a jucat sau nu a jucat. Ci cât a realizat, cât s-a realizat, ce a creat nou, în ce măsură și-a dezvăluit noi valențe artistice, noi probabilități etc.

Dumneavoastră mă obligați să trag linie și să fac bilanțul stagiunii trecute. Ce s-ar putea spune? Că am jucat - e drept! Că am jucat roluri frumoase! Dar în adâncul sufletului nu pot să nu mă întreb: asta e toc ce pot da la „vârsta asta de teatru”?!! Și câte alte întrebări - pe care le păstrez numai pentru mine.

2) Caragiale considera teatrul „un factor foarte însemnat al culturii publice”.

Stagiunea estivală ar trebui și ar putea aduce un aport serios în această privință. Dar părerea mea este că până acum criteriul de alegere a repertoriului estival lasă de dorit. Nu există o selectare a spectacolelor. Ar trebui să existe o comisie care să aprecieze valoric calitatea acestora. Ar trebui ca stagiunea estivală - în ce ne privește - să reprezinte un festival al teatrului românesc. O adevărată demonstrație de valoare artistică a acestuia. Până acum multe teatre ce vin la stagiunea estivală s-au gândit numai la realizarea planului. Mai intervine din când în când concurența acelorași titluri! Ca să nu mai vorbesc de spectacolele improvizate cu orchestre și cântăreți...

Multe spectacole de gust îndoielnic și lipsite de valoare artistică înseamnă jignirea publicului și chiar alterarea gustului său.

Unde sunt spectacolele ce ne reprezintă arta teatrală peste hotare? Aș fi fericită să asist la „parada” celor mai bune spectacole ale stagiunii din întreaga țară  pe scenele stagiunii estivale.         

3) Gânduri multe, preocupări și o muncă intensă. Iată ce înseamnă pentru mine stagiunea 1973-1974. Nu pot să-mi dezvălui aici toate gândurile. Pot să spun că am doar enorm de lucru. Sper că la sfârșitul stagiunii sau poate la începutul celei viitoare, să se vadă roadele muncii ce-mi stă înainte.

Agatha Nicolau

1) Exigența și poate nevoia de certitudine mă fac să nu-mi fie prea aproape termenul de eveniment. Eveniment - întâmplare remarcabilă, așa scrie în dicționare. De ce întâmplare? întâmplarea, fie ea și remarcabilă, nu-i pe măsura responsabilității pe care noi actorii o avem în a da viață ideilor majore care animă întregul nostru popor azi. De aceea, socotesc necesar spectacolul bun, fără rezerve și am să vorbesc despre satisfacțiile pe care mi le-a adus stagiunea trecută. Distincțiile pe care le-a acordat juriul Galei recitalurilor dramatice de la Bacău, spectacolelor Hai la nouri de vânzare, în care am fost și eu „implicată”, și Nu, eu nu regret nimic, precum și căldura cu care aceste spectacole au fost primite de întreaga presă de specialitate a țării sunt o satisfacție. Prezența mea ca interpretă într-o tragedie antică și  acestei tragedii în repertoriu, studioul nostru care trăiește și fierbe, toate acestea sunt satisfacții care nu sunt deloc întâmplătoare - iar dacă vreți, sunt evenimente. 

2) Mi se pare că viciul nu este de gândire, ci de aplicare a gândurilor care ne animă în stagiunea estivală. Sunt prea frumoase locurile în care trăim și muncim, marea, nisipul și soarele se scaldă într-o baie de perfecțiune încât n-avem voie să nu selectăm mult mai riguros noi și celelalte teatre, să nu ne pregătim mai din vreme și mai serios pentru a întregi bucuria omului care se întâlnește cu marea. Litoralul trebui să găzduiască numai spectacole cu adevărat reprezentative și de calitate. Și în această direcție mai sunt multe de făcut.

3) Am avut fericirea să încep stagiunea jucând Vidra în recenta premieră a Teatrului, Răzvan și Vidra. M-am despărțit cu tristețe - sentiment firesc la un actor - de o perioadă de lucru interesantă și solicitantă (...).