Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 23 ianuarie 1991

„C. Dobrogeanu-Gherea, ca și...creveții?!” („CUGET LIBER” 1991)

 ?, C. Dobrogeanu-Gherea, ca și...creveții?!, „Cuget Liber”, Constanța, 23 ianuarie 1991

La librăria „Mihai Eminescu”, locul operelor „genialului” a fost luat de ediția „Operelor” lui C. Dobrogeanu-Gherea. Afirmația este valabilă din toate punctele de vedere. Ele ocupă același colț în care se aflau cărțile îmbrăcate în roșu, sunt la fel de multe (peste 300 de volume aflate „la vedere”) și par, la fel de inutile, „bucurându-se” de același dezinteres din partea cititorilor. Și atunci, de ce un număr atât de mare de opere ale aceluiași autor trebuie să stea pe acele rafturi - și asta nu de azi, de ieri - în condițiile în car este evident că nu se vând, când ar fi de ajuns mult mai puține volume care să indice eventualelor persoane interesate că acestea există în librărie? Numai pentru a ocupa un spațiu care să nu rămână gol, precum cutiile cu creveți din magazinele alimentare? Este păcat, totuși, ca opera unui gânditor important al mișcării socialiste românești de la începutul secolului să se afle în aceeași situație cu cea în care s-a găsit „creația” lui „Piticu-știe-tot”. Orice s-ar spune, un C. Dobrogeanu-Gherea nu poate suporta comparație cu „to-așul” nici măcar într-o asemenea împrejurare. Doar că preocupările oamenilor sunt acum diferite și ideile propagate de gânditorul socialist nu prea mai trezesc interesul cititorilor în această perioadă în care se vorbește până la obsesie despre miraculoasa economie de piață.

O librărie ar trebui, deci, să fie un spațiu dinamic și plin de diversitate, în care să se afle mereu noutățile editoriale (chiar luând în considerare slaba producție de carte a anului care tocmai s-a încheiat) și nu unul care să adăpostească sute de volume prăfuite și nevandabile. (....)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu