Alexandru Mihalcea, Uranus-Gherla, via Salcia. Vieți amânate, Ex Ponto, Constanța, 2005, 328 p.
5 Uranus-Gherla, via Salcia
296 Postfață: septembrie 1990 - 14 februarie 1991, Constanța - Anvers - Corint
299 Anexa: Constanța, 1 aprilie 1991
327 Prefață: Geneza cărții, iulie 2005
coperta 4: A. M. (născut la 13.08.1936, București, fiu de învățători) a intrat în 1953 la Facultatea de ziaristică a Universității „C. I. Parhon”, abandonată în anul II, de scârbă de cursurile de marxism-leninism stalinism ale prof. L. Tismăneanu. Arestat, condamnat pentru uneltire împotriva statului (1959-1963); după eliberare va lucra , scurtă vreme, ca muncitor necalificat. Între 1971-1974 este redactor la revista „Tomis”. În 1990 devine corespondentul „României libere” la Constanța.
Titus Rusu evocă astfel geneza cărții și întâlnirile din atelierul maestrului Constantin Georgescu: „Câțiva amici se retrăgeau din lumea dezlănțuită în intimitatea acestuia. De regulă, veneau duminică dimineața. Iarna îl găseam pe eremit îmbrăcat în cojoc, cu căciulă pe cap, pictând. Vara ne umfla râsul, când îl găseam cu ușa atelierului deschisă, ascultând Europa liberă. Se auzea de afară. Artiștii care mișunau prin zonă se obișnuiseră. Lipsit parțial de auz, maestrul, din comoditate, nu-și punea aparatul auditiv și dădea sonorul la maximum... Mihalcea, personaj balcano-levantin, euforizat, povestea cu vervă din peregrinările prin pușcăriile patriei. Îl asemuiam cu Pașadia din Craii de Curtea Veche. Ne recita versurile unui cântec al studenților din lagărul de la Stoenești, din Balta Brăilei. Uneori, după câteva pahare, din euforic, Sandu devene taciturn, cu privirea fixă. Mi-l imaginam în haine vărgate. Aveam în față un zek... Când, după revoluție, am citit „Jurnal de ocnă” (Ed. Albatros, 1994), îtâmplrile și personajel îmi erau demult cunosute , din atelier.” ( „Tomis”, nr. 4, aprilie 2003)
Titus Rusu evocă astfel geneza cărții și întâlnirile din atelierul maestrului Constantin Georgescu: „Câțiva amici se retrăgeau din lumea dezlănțuită în intimitatea acestuia. De regulă, veneau duminică dimineața. Iarna îl găseam pe eremit îmbrăcat în cojoc, cu căciulă pe cap, pictând. Vara ne umfla râsul, când îl găseam cu ușa atelierului deschisă, ascultând Europa liberă. Se auzea de afară. Artiștii care mișunau prin zonă se obișnuiseră. Lipsit parțial de auz, maestrul, din comoditate, nu-și punea aparatul auditiv și dădea sonorul la maximum... Mihalcea, personaj balcano-levantin, euforizat, povestea cu vervă din peregrinările prin pușcăriile patriei. Îl asemuiam cu Pașadia din Craii de Curtea Veche. Ne recita versurile unui cântec al studenților din lagărul de la Stoenești, din Balta Brăilei. Uneori, după câteva pahare, din euforic, Sandu devene taciturn, cu privirea fixă. Mi-l imaginam în haine vărgate. Aveam în față un zek... Când, după revoluție, am citit „Jurnal de ocnă” (Ed. Albatros, 1994), îtâmplrile și personajel îmi erau demult cunosute , din atelier.” ( „Tomis”, nr. 4, aprilie 2003)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu